Studii americane (în limba engleză)

Despre program

Specializarea Studii americane are drept obiectiv formarea de specialişti cu o solidă pregătire filologică, vorbitori excelenţi de limbă engleză, buni cunoscători ai culturii şi civilizaţiei americane, precum şi ai sistemului economic, politic, social şi administrativ american actual.

Competenţe dobândite: cunoştinţe teoretice şi practice despre cultura americană (limbă, literatură, istorie, sistem politic, etc.), competenţa de a citi, înţelege şi comunica în limba engleză, la nivel C1, minim B2, conform Codului European de Referinţă.

Programul se desfăşoară pe o durată de 3 ani (180 de credite) cu posibilitatea de continuare prin studii de masterat (120 credite). Absolvenţii acestei specializări au posibilitatea să devină: profesor în învăţămantul gimnazial (condiţionat de efectuarea unui master de didactică), referent de specialitate, referent relaţii externe, asistent de cercetare, documentarist, editorialist, filolog, lector carte, interpret,  redactor, secretar de redacţie, secretar literar, funcţionar de stat, funcţionar public, traducator

Domeniu de licenta/master
Studii culturale
Specializare
Studii americane
Tip program
Licență
Limba de predare
Engleza
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
3 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Intorducere în studii culturale
  • Introducere în studii americane
  • Istorie culturală americană
  • Culturile globalizării
  • Civilizație și istorie literară americană
  • Engleză americană contemporană
  • Curs practic engleză
  • Curs practic limba B (germană
  • italiană. turcă
  • portugheză
  • chineză etc.)
  • Educație fizică
  • Practică de specialitate
  • Introducere în antropologie cult./ Antropologie socială (opțional)
  • Constrituția americană/ Institițiile americane și sistemul politic american (opțional)
  • Limbă străină 3 (germană
  • italiană
  • franceză
  • turcă
  • chineză) (facultativ)
  • Discurs critic contemporan (facultativ)
  • Redactare texte (facultativ)
  • Diversitate etnoculturală
  • Mentalitate și cultură (Cultură populară)
  • Civilizație și istorie literară în spațiul american
  • Engleza americană contemporană
  • Curs practic engleză
  • Curs practic limba B (germană
  • italiană. turcă
  • portugheză
  • etc.)
  • Educație fizică
  • Practică de specialitate
  • Introducere în cultura media americană/ Forma de artă a cuvântului între sistem și proces (opțional)
  • Concepte de filosofie americană/ Identitate și gen în cultura americană (opțional)
  • Sistemul educațional american/ Mișcarea srepturilor civile în SUA (opțional)
  • Limba străină 3 (germană
  • italiană
  • franceză
  • turcă
  • chineză) (facultativ)
  • Tehnoredactare compterizată (facultativ)
  • Tehnica și practica traducerii (facultativ)
  • Configurașii geopolitice
  • Cultură și religii în SUA
  • Civilizație și istorie literară în spațiul american
  • Engleză americană contemporană
  • Metodologia cercetării de teren
  • Sociologia limbajului
  • Filmul american
  • Curs practic engleză
  • Artă americană contemporană
  • Practica elaborării lucrării de licență
  • Cultură și dezvoltare regională/ Economie și lumea de afaceri (opțional)
  • Teatru american contemporan/ Muzică americană (opțional)
  • Poezie americană și artă urbană americane/ Identitate culturală și reprezentare literară (opțional)
  • Limba străină 2 (germană
  • turcă
  • italiană
  • franceză
  • chineză) (facultativ)
  • Tehnica și practica traducerii (facultativ)

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Umaniste, în Constanta

Facultatea de Litere

Facultatea de Litere a Universității din Pitești are obiective clare, realizabile și cuantificabile în acord cu politicile educaționale cu caracter național și european: Formarea, calificarea și specializarea studenților, masteranzilor și doctoranzilor proprii astfel încât să fie adaptați exigențelor științei și societății contemporane. Ridicarea nivelului calificărilor științifice prin afirmarea performanțelor științifice ale membrilor comunității academice în cadrul comunității științifice transnaționale și în cadrul cooperării internaționale. Promovarea spiritului de liber examen, a gândirii critice, achiziționarea, înnoirea și perfecționarea cunoștințelor; Participarea științei și culturii românești la dezvoltarea științei și culturii universale; Afirmarea identității culturii naționale și participarea la procesul de integrare europeană. Oferirea de servicii sociale și culturale membrilor comunității academice, dar și celor din afară ei, prin difuzarea valorilor culturale, științifice, prin realizarea echilibrului necesar între cultură umanistă și cea științifică etc.
Pitești Str. Gh. Doja, nr. 41, Argeș, România

Informatii despre Universitatea "Ovidius" din Constanţa

Universitatea Ovidius este o instituție de învățământ superior publică fondată în 1961, devenită în 1990 o universitate multidisciplinară, cu programe de studii de licență, masterat și doctorat de calitate, recunoscută de instituții de acreditare naționale și internaționale cu grad de încredere ridicat. Cu peste 15.000 de studenți, Ovidius este cea mai mare universitate europeană la Marea Neagră.

Viziunea noastră este să fim recunoscuți ca lider regional în învățământul superior și cercetarea științifică, să fim prima opțiune în preferințele studenților din întregul areal al Mării Negre și nu numai. 

Suntem o poartă estică spre Europa și aspirăm să atragem un număr și mai mare de studenți români și străini, dar și cadre didactice și de cercetare dintre cele mai talentate. Ne străduim să atingem cele mai înalte standarde Europene în calitatea educației prin programe moderne la toate cele trei cicluri de studiu, pentru a pregăti absolvenți capabili să concureze pe piața forței de muncă din România, Uniunea Europeana și din întreaga lume. 

Ne propunem să devenim un pol al excelenței în educație și cercetare. Ne dorim să generăm cunoștințe avansate, prin cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare în diverse domenii ale activității umane, în parteneriat cu instituții naționale și internaționale de prestigiu.

Intenționăm să consacrăm pentru Universitatea Ovidius reputația unui centru cultural de excepție, a unui far care luminează drumul celor pasionați de cunoaștere și cultură. Ne dorim să profităm de mediul atât de divers și atât de deschis din punct de vedere etnic, religios și cultural, ca și de resursa de expertiză acumulată în cadrul universității pentru a răspândi lumina libertății de gândire și de exprimare, a drepturilor omului și a echității sociale în întreaga zonă a Mării Negre și dincolo de aceasta.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Bd. Mamaia, nr. 124, Aleea Universității nr.1
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea "Ovidius" din Constanţa
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer