Studii americane
in cadrul Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC), din Iasi, Moldova
Despre program
Statuia Libertății, New York-ul, Hollywood-ul, Marele Canion sau steagul cu cele 50 de stele intră adesea în atenția ta. Astfel că dacă vrei să afli toate secretele limbii și culturii americane poți face asta prin înscrierea la cursurile specializării de Studii culturale americane. Vei pătrude în tainele studiilor culturale, literaturii, istoriei Statelor Unite ale Americii, instituțiilor politice și societății americane și vei putea vorbi despre cunoștințele dobândite în limba engleză pe care o vorbesc americanii. La finalul celor trei ani de studii vei deveni specialist în tot ce reprezintă cultură și civilizație americană și vei fi pornit pe drumul spre a putea lucra ca traducător, specialist în interpretariat, cadru didactic sau te vei putea oucpa unul dintre posturile Ambasadei Americii sau ale Institutelor Culturale Americane.
Științe Umaniste
Studii culturale
Studii americane
Licență
Romana
Acreditat
3 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Introducere în studiile culturale
- Introducere în lingvistică
- Instituții și valori 1: Istoria SUA
- Cultură
- civilizație și practica limbii/textului
- Introducere în metodologia cercetării stiințifice și în utilizarea noilor tehnologii informatice
- Teoria și practica limbii (curs și seminar fonetică și fonologie
- curs practic)
- Scriere academică/ Scriere creativă
- Studii culturale 1 - la alegere (Studii de gen
- Renașterea în spațiul englez)
- Arte vizuale
- Educație fizică
- Introducere în teoria literaturii
- Practică de specialitate
- Practică de specialitate
- Literatura americană 1: începuturi-secolul XIX
- Studii culturale 2: Limbaj cinematografic
- Studii culturale 3: Teatrul între text și spectacol
- Instituții și valori 2: Constituția SUA
- Literatura americană 2: Realism și naturalism
- Teoria și practica limbii (curs și seminar morfologie
- curs practic)
- Societate și comunicare 1: Studii etnice
- Studii culturale 4 - la alegere (Literatura și arte,Comunicare orala și scrisă )
- Studii culturale 5 - la alegere (Literatura victoriană,Identitate și interculturalitate)
- Literatura americană 3: secolul XX
- Societate și comunicare 1: Filmul american
- Teoria și practica limbii (curs și seminar sintaxa
- curs practic)
- Practică de specialitate
- Studii culturale 6 - la alegere( Antropologie culturală
- Mitologie generală)
- Studii culturale 7: Modernismul
- Institutii si valori 3: Instituții politice americane
- Societate și comunicare 2: Elemente de filosofie americană
- Teoria și practica limbii (curs și seminar semantică și pragmatică
- curs practic)
- Stiințe cognitive
- Studii culturale 8: Postmodernismul
- Literatura americană 4 - la alegere( Teme majore în literatura americană,Literatura americană de calatorie)
- Societate și comunicare 3: Cultura populară americană
- Instituții și valori 4: Mass-media în SUA
- Teoria și practica limbii (curs și seminar istoria limbii
- curs practic)
- Practica pentru elaborarea lucrării de licență
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Umaniste, în Iasi
- Instituții şi ideologii ale puterii în EuropaFacultatea de Istorie
- Literatură universală şi comparată – Limbă şi literatură modernăFacultatea de Litere
- O limbă şi literatură modernă A (engleză, franceză, germană, rusă, italiană, spaniolă) – Limba şi literatura românăFacultatea de Litere
- Lingvistică aplicată – Didactica limbii englezeFacultatea de Litere
- Limbi, literaturi şi civilizaţii străine (clasice, italiană, slavistică, spaniolă)Facultatea de Litere
- Istorie (ID)Facultatea de Istorie
- Traducere şi interpretareFacultatea de Litere
- O limbă şi literatură modernă (A) – Literatură universală şi comparatăFacultatea de Litere
- Filologie clasică (Limba latină A – Limba greacă veche B)Facultatea de Litere
Facultatea de Litere
Facultatea de Litere a Universității din Pitești are obiective clare, realizabile și cuantificabile în acord cu politicile educaționale cu caracter național și european: Formarea, calificarea și specializarea studenților, masteranzilor și doctoranzilor proprii astfel încât să fie adaptați exigențelor științei și societății contemporane. Ridicarea nivelului calificărilor științifice prin afirmarea performanțelor științifice ale membrilor comunității academice în cadrul comunității științifice transnaționale și în cadrul cooperării internaționale. Promovarea spiritului de liber examen, a gândirii critice, achiziționarea, înnoirea și perfecționarea cunoștințelor; Participarea științei și culturii românești la dezvoltarea științei și culturii universale; Afirmarea identității culturii naționale și participarea la procesul de integrare europeană. Oferirea de servicii sociale și culturale membrilor comunității academice, dar și celor din afară ei, prin difuzarea valorilor culturale, științifice, prin realizarea echilibrului necesar între cultură umanistă și cea științifică etc.Informatii despre Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC)
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi este cea mai veche instituţie de învăţământ superior din România continuând, din anul 1860, o tradiţie a excelenţei şi inovaţiei în educaţie şi cercetare. Cu peste 24.000 de studenţi şi aproximativ 800 de cadre didactice, universitatea se bucură de un important prestigiu la nivel naţional şi internaţional, având colaborări cu 286 de universităţi din străinătate.
Odată cu adoptarea procesului Bologna, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a devenit prima instituţie de învăţământ superior din România centrată pe student. Printr-o bogată ofertă de studii complementare, de la toate facultăţile, universitatea le oferă studenţilor libertatea de a-şi croi propriul traseu academic prin dobândirea de cunoştinţe în domenii la alegere. Cercetarea se desfăşoară la nivel de top, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” deţinând poziţia fruntaşă într-un clasament naţional al cercetării realizat pe baza standardelor internaţionale în anul 2007.
Colectivele de cadre didactice din universitate sunt implicate în peste 442 de proiecte naţionale şi internaţionale, prin intermediul a 24 de centre de cercetare şi de excelenţă, ale căror rezultate sunt prezentate în numeroase articole publicate în reviste de prestigiu.
Prin iniţiative unice de stimulare a performanţelor în cercetare, de încurajare a unui model didactic interactiv şi creativ şi de atragere a celor mai valoroşi tineri în viaţa academică, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” se angajează să vizeze excelenţa în orice activitate.