Strategic management and business development (în limba engleză)

Despre program

► ISTORICUL PROGRAMULUI DE STUDII

Pentru a oferi un mediu integrat de învăţare şi cercetare, Facultatea Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii din Piteşti a decis în anul 2014 să organizeze programul de studii universitare de master profesional în limba engleză „Management Strategic şi Dezvoltarea Afacerilor”, reprezentând ciclul II al studiilor universitare, orientat spre formarea competenţelor profesionale în domeniu.  Astfel, a fost înființat, începând cu anul universitar 2015 – 2016, prin încadrarea în domeniul de studiu acreditat Management, programul de studii masterale Management strategic și dezvoltarea afacerilor (în lb. engleză) (Strategic Management and Business Development). Acesta se adresează absolvenţilor studiilor de licenţă în domeniul economic sau domenii conexe (tehnic, ştiinţe sociale, ştiinţe ale naturii etc.). Durata este de 4 semestre (120 credite) şi se încheie cu examen de disertaţie.  

► DESCRIEREA PROGRAMULUI DE STUDII 

1. MISIUNEA PROGRAMULUI DE STUDII

Racordată atât la exigenţele de formare şi perfecţionare a economiştilor de care economia şi societatea românească au nevoie, cât şi la potenţialul economic al judeţului Argeş şi al României, la capacitatea de absorbţie a pieţei forţei de muncă, misiunea programului de studiu „Management Strategic şi Dezvoltarea Afacerilor (în limba englez)” este de a formare specialişti în domeniul Management, economişti capabili să devină: buni specialiști în organizarea activităţii din cadrul întreprinderilor prestatoare de servicii; buni cunoscători al tendinţelor actuale din economie, capabili să se implice cu succes în identificarea acestora şi soluţionarea problemelor ce apar; promotori şi susţinători activ al schimbărilor; administratori eficienți ai relaţiilor obiective dintre întreprinderea modernă prestatoare şi cerinţele mediului ambiant. Programul vizează crearea de competențe, abilități și deprinderi care să faciliteze viitorilor absolvenţi o bună adaptare la cerinţele pieţei muncii din România, Uniunea Europeană şi mediului de afaceri contemporan.  

2. OBIECTIVE DE FORMARE ŞI COMPETENȚE

Programul de master „Management Strategic şi Dezvoltarea Afacerilor (în limba engleză)” se adresează absolvenţilor studiilor de licenţă în domeniul economic sau domenii conexe (tehnic, ştiinţe sociale, ştiinţe ale naturii etc.). Scopul programului de studii universitare de master „Management Strategic şi Dezvoltarea Afacerilor (în limba engleză)” este de a forma manageri profesionişti, cu competenţe în domeniul managementului strategic şi dezvoltării afacerilor, capabili să conducă, administreze şi dezvolte organizaţii de tip economic funcţionale pe o piaţă globală, într-o economie a cunoaşterii şi într-un mediu de afaceri aflat în continuă schimbare. Caracteristica distinctivă a programului de studii universitare de master constă în adecvarea curriculei la standardele educaionale naionale şi europene, la dinamica şi exigenele pieei muncii, având în structura sa discipline de cunoaştere avansată în domeniul managementului şi, în egală măsură, o accentuată componentă de cercetare ştiinţifică şi aplicare practică. De asemenea programul de studiu îşi propune să dezvolte spiritul de antreprenor al cursanţilor şi să-i îndrepte pe aceştia către domeniile mai puţin acoperite, în care concurenţa nu este foarte accentuată.  Programul de faţă este focalizat tocmai pe această dimensiune a conducerii – leadershipul – şi pe formarea de conducători capabili să îşi câştige legitimitate în faţa grupului, să activeze şi să dinamizeze grupul şi mai ales să îi ofere un suport motivaţional intrinsec care să asigure un randament maxim la nivel organizaţional. Un manager bun care adoptă strategiile manageriale corespunzătoare se impune grupului prin prezenţa şi comportamentul său, ştiind să activeze toate resursele disponibile, să motiveze grupul şi să îl aducă la viaţă în momentele dificile.

Obiectivele programului de studii universitare de master „Management Strategic şi Dezvoltarea Afacerilor (în limba engleză)” vizează în principal:  

1. Formarea unui comportament managerial profesionist specialiştilor din domeniul managementului strategic;  

2. Dezvoltarea spiritului antreprenorial mai ales în domenii noi;

3. Formarea capacităţii de a soluţiona în timp real, în condiţii de autonomie restrânsă, a unei probleme reale/ ipotetice de la locul de muncă, respectând normele deontologiei profesionale;

4. Realizarea unei lucrări/unui proiect asumându-şi cu responsabilitate sarcini specifice rolului într-o echipă pluridisciplinară;

5. Elaborarea şi susţinerea cu argumente a aplicării unui plan personal de dezvoltare profesională.

6. Optimizarea activităţilor practice integrate în ansamblul procesului didactic şi dezvoltarea laturii vocaţionale a specialiştilor în management strategic;  

7. Abordarea în viziune sistemică, integratoare, a celor mai importante aspecte implicate de fundamentarea, elaborarea, implementarea şi evaluarea strategiei unei firme în contextul internaţionalizării activităţilor, globalizării şi trecerii la economia bazată pe cunoaştere;  

8. Asimilarea conceptelor fundamentale ale managementului strategic, care au relevanţă pentru profesionalizarea activităţii în domeniul respectiv;  

9. Evidenţierea rolului determinant al managerilor, a caracteristicilor sale şi multiplelor funcţii pe care le exercită în firma contemporană;  

10. Axarea problematicii managementului strategic pe utilitatea şi oportunitatea economică, elemente specifice determinante pentru funcţionalitatea şi competitivitatea firmelor;  

11. Compatibilizarea modului de gândire strategică şi acţiune cu exigenţele actuale ale mediului concurenţial;  

12. Evidenţierea rolului determinant al managerilor în creşterea eficienţei organizaţiilor, a caracteristicilor acestora şi multiplelor funcţii pe care le exercită în firma contemporană;  

13. Formarea profilului etic – profesional al specialiştilor în domeniul managementului strategic al firmei şi al antreprenorilor;

14. Formarea abilităţilor de a lucra în echipă.

Îndeplinirea acestor obiective are ca finalitate dobândirea următoarelor competene profesionale şi competene transversale:

•  COMPETENȚE PROFESIONALE:

Competenţa 1 – Evaluarea oportunităţilor şi riscurilor specifice mediului de afaceri;

Competenţa 2 – Elaborarea scenariilor decizionale şi previzionarea impactului potenţial al acestora; 

Competenţa 3 – Asumarea deciziei de afaceri şi planificarea implementării;

Competenţa 4 – Aplicarea sistemelor de management strategic în condiţii de certitudine, incertitudine şi risc;

Competenţa 5 – Valorificarea abilităţilor de antreprenoriat într-un mediu competitiv;

Competenţa 6 – Analiza şi interpretarea informaţiilor de piaţă pentru fundamentarea deciziilor în afaceri;

Domeniu de licenta/master
Management
Specializare
Management
Tip program
Master
Limba de predare
Engleza
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
2 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Pitesti

Facultatea de Stiinte Economice si Drept

Istoricul existenței actualei Facultăți de Stiințe Economice și Drept începe în anul 1996, când, cadrul Facultății de Științe, au fost autorizate să funcționeze programele de studii „Contabilitate și informatică de gestiune” și „Managementul firmei”, cărora, în timp scurt, li s-au adăugat programele „Finanțe și bănci” și „Economia comerțului, turismului și serviciilor". După o primă încercare, neizbutită, de a obține autorizarea programului „Drept”, în anul 1998 a fost   autorizat programul „Administrație publică”. Numărul mare de studenți pe care specializările menționate mai sus l-au atras a permis ca în același an să fie înființată Facultatea de Științe Economice și Administrative.

În anul 2002 a fost autorizat provizoriu programul „Drept”, în cadrul aceleiași facultăți, care și-a modificat însă denumirea în Facultatea de Științe Economice, Juridice și Administrative. În anul 2007  s-a produs divizarea Facultății de Științe Economice, Juridice și Administrative  în două facultăţi distincte - Facultatea de Ştiinţe Economice şi Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative.

O bună perioadă de timp cele două facultăți au continuat să se dezvolte, reușind să acrediteze noi programe de studii de licență și de master.

După anul 2008 se observă o scădere a numărului de studenți din universitățile românești, ca și din cele două facultăți ale Universității din Pitești. Pentru a redresa situația și a da un nou impuls dezvoltării, noua conducere a universității, rezultată în urma alegerilor academice din primăvara anului 2016, a adoptat un plan de măsuri, care a inclus și reorganizarea instituției. Acest ultim proces s-a concretizat în reducerea numărului facultăților componente, de la 11 la 6, una din noile facultăți astfel create fiind Facultatea de Științe Economice și Drept, formată prin fuzionarea Facultății de Drept și Științe Administrative cu Facultatea de Științe Economice.

Misiunea Facultății de Științe Economice și Drept  este să formeze și să perfecționeze personal calificat și înalt calificat pentru domeniile economic, juridic și administrație publică și să dezvolte cercetarea științifică în domeniile menționate.

Obiectivul principal al Facultății de Științe Economice și Drept este îmbunătățirea rezultatelor activităților educaționale și de cercetare științifică în scopul creșterii vizibilității și poziției facultății în mediul academic național și internațional.

Obiectivele strategice ale Facultății de Științe Economice și Drept sunt:

  • Perfecționarea și extinderea activităților specifice realizării misiunii didactice a facultății;
  • Dezvoltarea activității de cercetare științifică;
  • Întărirea legăturilor cu mediul socio-economic și creșterea vizibilității facultății;

Creșterea calității activităților și proceselor desfășurate în facultate.

Pitești Str. Târgul din Vale, nr. 1, Argeș, România, 110040

Informatii despre Universitatea din Pitești

Universitatea din Pitești este o instituție de învățământ și de cercetare, având ca scop formarea de specialiști în domeniile de învățământ universitar tradițional, învățământ tehnic, învățământ economic, juridic și administrativ, învățământ teologic, educație fizică și sport si abordarea unor teme de cercetare științifică de interes național și internațional.

Universitatea din Piteşti este o instituţie de învăţământ superior de stat, acreditată, cu personalitate juridică. Are caracter nonprofit, este apolitică şi dispune de autonomie academică în conformitate cu prevederile legale în vigoare, fiind parte a sistemului naţional de învăţământ superior.

Învăţământul superior de stat din Piteşti a luat fiinţă în anul 1962, sub denumirea de Institutul Pedagogic Piteşti, cu trei facultăţi: Filologie, Matematică şi Ştiinţele Naturii. În anul 1969, odată cu dezvoltarea industriei constructoare de maşini, în judeţul Argeş se înfiinţează şi Institutul de Subingineri, subordonat Institutului Politehnic Bucureşti. Cele două institute fuzionează în anul 1974 sub denumirea de Institutul de Învăţământ Superior Piteşti care, prin Ordinul Ministrului Învăţământului nr.4.894 /23.03.1991, a devenit Universitatea din Piteşti.

In decursul timpului, Universitatea din Pitești a devenit o instituţie emblematică pentru învățământul românesc. Cu peste 50 de ani de activitate in învățământul superior, Universitatea din Piteşti isi urmeaza cu succes misiunea de a forma specialişti cu pregătire superioară pentru învăţământ, ştiinţă, cultură, activităţi economice şi sociale, competenţi şi competitivi pe piaţa muncii din ţară şi străinătate, răspunzând cerințelor societăţii contemporane.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
autorizat
Grad de încredere
---
Pitești Str. Târgul din Vale, nr. 1, Argeș, România, 110040
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea din Pitești
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer