Prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri

Despre program

Diversele surse de informare aduc constant la cunoștința opiniei publice faptul că la nivel mondial, milioane de oameni au căzut pradă ″morții albe″, iar aria consumatorilor de droguri se extinde de la an la an. Potrivit unor estimări ale Organizației Națiunilor Unite, ale INTERPOL și EUROPOL, piața drogurilor ocupă locul secund după cea a armamentului, cu profituri de miliarde de dolari anual. Realitatea a demonstrat că flagelul stupefiantelor poate fi cunoscut, și în bună măsură, combătut și controlat, dar în nici un caz diminuat semnificativ și cu atât mai puțin eradicat. De aceea, este esențială formarea de specialiști în domeniul prevenirii și tratării consecințelor dramatice ale consumului ilicit de droguri, acest domeniu de specializare fiind una dintre cele mai dificile și delicate activități din cadrul asistenței sociale, sociologiei, psihologiei și medicinei. Această realitate, a ″morții albe″, a devenit tot mai amenințătoare și pentru România care, dacă la începutul anilor 90, când s-a prefigurat ruta balcanică a traficului de droguri, era o țară eminamente de tranzit, a devenit în ultimii ani o piață profitabilă de desfacere a stupefiantelor, fapt demonstrat fără echivoc de numărul persoanelor cercetate pentru trafic ilicit de droguri, de cantitățile depistate și confiscate care au crescut de la sute de grame la tone, de numărul persoanelor internate în unitățile sanitare sau care beneficiază de asistență socială și psihologică din cauza consumului de droguri, și ca ultim argument, tragic, dar hotărâtor, de numărul în creștere al deceselor având drept cauză drogul. Prin specializarea de master – Prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri, se urmărește pregătirea de specialiști practicieni sau cercetători în domeniu, cu calificare recunoscută la nivel internațional, formând viitori funcționari publici, lucrători în sectorul neguvernamental sau liber-profesioniști în domeniu.

Domeniu de licenta/master
Sociologie
Specializare
Sociologie
Tip program
Master
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
2 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Reglementări juridice privind regimul substanţelor stupefiante
  • psihotrope şi precursori
  • Teoria şi practica consilierii antidrog
  • Sociologia victimei
  • Deontologia profesională a asistentului social în activitatea antidrog
  • Instituţii si programe europene antidrog
  • Politici sociale şi tendinţe în prevenirea consumului ilicit de droguri
  • Managementul programelor antidrog
  • Teorii privind comportamentul și mediul social
  • Terapia şi asistenţa persoanelor toxicodependente
  • Justiţia terapeutică
  • Drept social
  • Metode şi tehnici de intervenţie in adicţii
  • Prevenirea şi asistenţa consumatorilor de droguri în penitenciare
  • Drepturile omului în administrarea comunitară a justiţiei şi adicţii
  • Policing şi intelligence în activitatea antidrog
  • Internship într-o organizaţie

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Sociale și Psihologie, în Bucuresti

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială oferă specializări în domeniul sociologiei, antropologiei, asistenţei sociale şi managementului resurselor umane. Studenţii pot opta pentru linia de studiu în limba română sau maghiară. În fiecare an, o serie de cursuri au loc în limba engleză şi primesc studenţi internaţionali. Într-un mediu academic dinamic şi sensibil la realitatea socială, cultivăm tradiţia învăţării interactive şi a colaborării dintre profesori şi studenţi în proiecte de cercetare şi intervenţie socială.

Absolvenţii Facultății de Sociologie și Asistență Socială lucrează drept experţi-consultanţi la departamentele de marketing şi resurse umane ale unor instituţii publice şi private, cercetători la institute de sondare a opiniei publice, jurnalişti, asistenţi sociali, consilieri şcolari, profesori în învăţământul universitar şi preuniversitar.

B-dul. 21 Decembrie 1989, nr. 128-130

Informatii despre Universitatea din Bucureşti (UNIBUC)

Universitatea din Bucureşti este una din cele mai importante instituţii de învăţământ superior și de cercetare din România. Misiunea Universităţii din Bucureşti este de a oferi tinerilor români o formare de nivel european în domeniile ştiinţelor exacte, științelor naturii, științelor sociale şi umane, de a produce idei noi şi de a reevalua stadiul actual al cunoştinţelor în toate aceste domenii. Astfel, instituţia noastră se afirmă ca o universitate de cercetare avansată şi de predare, aflată pe prima poziție în ierarhizarea universităților, realizată de către Ministerul Educației în 2011.

Universitatea din Bucureşti este o instituţie publică finanţată din venituri proprii. În 2011, circa 80% din veniturile sale proveneau în ultimă instanţă de la bugetul de stat, parte dintre ele fiind obţinute prin competiţie.

În cei aproape 150 de ani de existenţă, Universitatea din Bucureşti şi-a dobândit un solid prestigiu naţional şi internaţional. Mulţi dintre profesorii şi absolvenţii Universităţii s-au afirmat ca personalităţi de seamă, ca profesori şi cercetători in mari universităţi ale lumii, membri ai Academiei Române şi ai unor academii din alte ţări, scriitori, politicieni (parlamentari, miniştri, prim-miniştri, preşedinţi), diplomaţi, înalţi prelaţi etc.

Diplomele Universităţii din Bucureşti constituie o garanţie a unui înalt nivel de pregătire şi creativitate ştiinţifice, compatibil cu cele mai înalte exigenţe de competitivitate, prezente în câmpul cunoaşterii şi culturii contemporane.

Universitatea noastră este chemată la începutul secolului al XXI-lea să răspundă în mod specific provocărilor care se ridică zi de zi în faţa cunoaşterii şi acţiunii umane, având drept principale sarcini generale creșterea și avansarea cunoașterii, educarea studentelor și a studenților printr-un proces pedagogic modern, centrat pe studenți și pe rezultatele învățării și angajarea socială prin discutarea și evaluarea agendei publice și propunerea unor soluții problemelor societății românești actuale.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Bdul M. Kogălniceanu nr. 36-46 sector 5 Cod poştal 050107, Bucureşti, România
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea din Bucureşti (UNIBUC)
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer