Planificare teritorială (la Drobeta-Turnu Severin)
in cadrul Universitatea din Bucureşti (UNIBUC), din Bucuresti, Muntenia
Despre program
Programul de studiu are locația în Drobeta Turnu Severin. Dezvoltarea complexă a spațiilor geografice reprezintă unul dintre cele mai importante obiective ale factorilor de decizie. Experiența acumulată de țările Uniunii Europene în domeniul dezvoltării regionale a demonstrat că atingerea acestor obiective se poate realiza prin asigurarea de personal calificat în analiza complexă a teritoriului. Planificarea teritoriului presupune valorificarea optimă a potențialului economic și natural, organizarea integrată a rețelelor de transfer de energie, informații, bunuri, persoane, constituirea unei avansate infrastructuri tehnologice a teritoriului, dezvoltarea sistemului de localități, distribuția echitabilă a locației industriale și a dotărilor social-culturale.
Științe ale Naturii
Geografie
Planificare teritorială
Licență
Romana
Acreditat
3 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Topografie
- Geografie fizică generală
- Meteorologie
- Hidrologie
- Geografie economică
- Oceanografie/Geografia mărilor și oceanelor
- Cartografie
- Geografie umană generală
- Climatologie
- Hidrologie
- Geografia Mării Negre
- Geografia resurselor naturale/Geografia activității industriale
- Geomorfologie generală
- Pedologie generală/Geografia solurilor
- Geografia populației
- Geografia locuirii și relațiilor de vecinătate
- Geomorfologie sculpturală/Geomorfologie aplicată
- Geografia așezărilor umane
- Biogeografie/Zone și arii protejate
- Geografia economică a României
- Geografia fizică a României
- Geografia populației și a așezărilor României
- Geografie culturală
- Geografie regională - Carpații și Subcarpații României/ Mari regiuni geografice ale României- Carpații și Subcarpații
- Geografie rurală
- Geografie socială
- Geografie urbană
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe ale Naturii, în Bucuresti
- Sisteme informaționale geograficeFacultatea de Geografie
- Sustainability of socio-ecological systemsFacultatea de Biologie
- Biologie sistemicăFacultatea de Biologie
- Poluarea chimică a mediuluiFacultatea de Chimie
- Geografia turismuluiFacultatea de Geografie
- Geografie aplicată și dezvoltare regionalăFacultatea de Geografie
- Turism rural şi calitatea mediului înconjurătorFacultatea de Geografia Turismului din Sibiu
- Fiziologie celulară și biofizica membranelorFacultatea de Biologie
- CartografieFacultatea de Geografie
Facultatea de Geografie
Cu toate că este o facultate tânăra în peisajul românesc, Facultatea de Geografie are deja o recunoaştere naţională, având o activitate susţinută în toate direcţiile de cercetare şi educaţie. În ultimii ani, odată cu creşterea numărului de studenţi a crescut şi importantă acestei facultăţi în cadrul universităţii.
Informatii despre Universitatea din Bucureşti (UNIBUC)
Universitatea din Bucureşti este una din cele mai importante instituţii de învăţământ superior și de cercetare din România. Misiunea Universităţii din Bucureşti este de a oferi tinerilor români o formare de nivel european în domeniile ştiinţelor exacte, științelor naturii, științelor sociale şi umane, de a produce idei noi şi de a reevalua stadiul actual al cunoştinţelor în toate aceste domenii. Astfel, instituţia noastră se afirmă ca o universitate de cercetare avansată şi de predare, aflată pe prima poziție în ierarhizarea universităților, realizată de către Ministerul Educației în 2011.
Universitatea din Bucureşti este o instituţie publică finanţată din venituri proprii. În 2011, circa 80% din veniturile sale proveneau în ultimă instanţă de la bugetul de stat, parte dintre ele fiind obţinute prin competiţie.
În cei aproape 150 de ani de existenţă, Universitatea din Bucureşti şi-a dobândit un solid prestigiu naţional şi internaţional. Mulţi dintre profesorii şi absolvenţii Universităţii s-au afirmat ca personalităţi de seamă, ca profesori şi cercetători in mari universităţi ale lumii, membri ai Academiei Române şi ai unor academii din alte ţări, scriitori, politicieni (parlamentari, miniştri, prim-miniştri, preşedinţi), diplomaţi, înalţi prelaţi etc.
Diplomele Universităţii din Bucureşti constituie o garanţie a unui înalt nivel de pregătire şi creativitate ştiinţifice, compatibil cu cele mai înalte exigenţe de competitivitate, prezente în câmpul cunoaşterii şi culturii contemporane.
Universitatea noastră este chemată la începutul secolului al XXI-lea să răspundă în mod specific provocărilor care se ridică zi de zi în faţa cunoaşterii şi acţiunii umane, având drept principale sarcini generale creșterea și avansarea cunoașterii, educarea studentelor și a studenților printr-un proces pedagogic modern, centrat pe studenți și pe rezultatele învățării și angajarea socială prin discutarea și evaluarea agendei publice și propunerea unor soluții problemelor societății românești actuale.