Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (ID)
in cadrul Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC), din Iasi, Moldova
Despre program
Educația pe care o capătă copiii nu mai ține doar de cei ”7 ani de acasă”. Succesul relației dintre un profesor și elevii săi începe să se contureze din prima zi de școală. Iar pentru ca această interacțiune să fie una memorabilă în totalitate, este nevoie de o serie de cunoștințe teoretic și de abilități practice din partea profesorului, adaptate la nevoile și cerințele individuale și de grup. Această specializare se referă în totalitate la procesul de învățare și educare al copiilor cu vârstă de până la 12 ani. De aceea, pe parcursul celor 3 ani de facultate, vei învăța despre strategiile de învățare, despre crearea unei atmosfere și a unor relații benefice pentru procesul de instruire al elevilor, despre stabilirea și menținerea expectanțelor comportamentale sau despre utilizarea eficientă a timpului în cadrul orele de clasă pentru a transmite într-un mod productiv și potrivit informațiile necesare. După absolvirea celor 3 ani de facultate, cea mai evidentă alegere a locului de muncă este cea în calitate de profesor pentru învăţământul preşcolar şi primar. Totuși, s-ar putea să-ți dorești să urmezi o carieră academică în domeniu, continuând cu studii de masterat și doctorat, să devii cercetător știintific despre educație sau inspector școlar.
Științe Politice și Comunicare
Științe ale educației
Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar
Licență
Romana
Autorizat
3 ani
ID - la distanță
Cursuri pe care le vei parcurge
- Întâlnirea de organizare a Practicii de specialitate
- Limba străină (franceză
- engleză )
- T.I.C
- Psihologia educaţiei
- Fundamentele psihopedagogiei speciale
- Fundamentele pedagogiei
- Matematică
- Întâlnirea de organizare a Practicii pedagogice
- Metodologia cercetării educaţionale
- Limba română
- Psihopedagogia jocului
- Didactica activităţilor matematice pentru învăţământul preşcolar
- Teoria şi metodologia instruirii
- Limba străină (franceză
- engleză)
- Întâlnirea de organizare a Practicii pedagogice
- Didactica activităţilor de educare a limbajului
- Didactica limbii şi literaturii române pentru învăţământul primar
- Didactica istoriei
- a geografiei şi a educaţiei civice
- Cunoaşterea mediului şi didactica ştiinţelor
- Instruire asistată de calculator
- Limba română
- Întâlnirea de organizare a Practicii de specialitate
- Pedagagogia învăţământului preşcolar şi primar
- Istoria pedagogiei
- Psihologia dezvoltării şi a vârstelor
- Teoria şi metodologia curriculum-ului
- Limba străină (franceză
- engleză)
- Pedagogie socială
- Literatura pentru copii
- Teoria şi metodologia evaluării
- Întâlnirea de organizare a Practicii de specialitate
- Educaţie incluzivă a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale
- Teoria şi metodologia evaluării
- Didactica matematicii în învăţământul primar
- Educaţie timpurie
- Educaţie plastică şi educaţie muzicală
- Întâlnirea de organizare a Practicii de specialitate
- Managementul clasei de elevi
- Didactica educaţiei fizice
- Disciplionă opţională (Puericultura şi igiena copilului)
- Disciplină opţională (Logopedie)
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Politice și Comunicare, în Iasi
- JurnalismFacultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei
- Didactici aplicate pentru învățământul primarFacultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei
- Comunicare și relații publiceFacultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social – Politice
- Studii de dezvoltare internaționalăFacultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social – Politice
- Studii europene de integrare şi securitateFacultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social – Politice
- JurnalismFacultatea de Litere
- Studii Europene și vecinătatea vestică a UECentrul de Studii Europene
- Dezvoltare regională și managementul proiectelor europene (interdisciplinar cu domeniile: Geografie, Științe Administrative)Centrul de Studii Europene
- Educaţie timpurieFacultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei
Începutul învăţământului universitar de psihologie la Iaşi este anterior înfiinţării Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”. Psihologia figura printre disciplinele filosofice predate la Academia Mihăileană şi la Seminarul de la Socola. Odată cu înfiinţarea Universităţii în 1860, primele cursuri universitare de psihologie şi pedagogie (didactică) au fost ţinute de Simion Bărnuţiu. În perioada postbelică, comunistă, învăţământul universitar de psihologie a avut de suferit, fiind considerat „retrograd”, „inutil” sau chiar „subversiv”, ajungându-se chiar la desfiinţarea secţiilor cu profil psihologic pentru o perioada de circa 20 ani.
După decembrie 1989, secţiile de psihologie şi pedagogie se reînfiinţează în cadrul facultăţii de Filozofie, cunoscând un succes enorm în rândul tinerilor (la concursul de admitere în facultate s-a ajuns la o concurenţă de 20 de candidaţi pe loc) dovadă a necesităţii lor. În 1997, se realizează o separare, justificată atât administrativ cât şi epistemologic, de Facultatea de Filosofie, prin înfiinţarea noii Facultăţi de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Sub aspectul cercetării ştiinţifice de specialitate, proiectele de cercetare derulate, volumul şi ritmul publicaţiilor realizate (reviste proprii, volume, 4 colecţii coordonate în cadrul Editurii Polirom, etc.) participarea în echipe internaţionale, situează facultatea noastră printre cele mai dinamice din ţară în domeniu.
Activitatea de cercetare susţinută care se derulează în facultate este probată, pe lângă numărul impresionant de publicaţii, de următoarele repere statistice: 12 grant-uri naţionale; participarea la 7 proiecte internaţionale de cercetare.
Biblioteca de Pedagogie și Psihologie se află în corpul D al Universităţii, parter, Str. Toma Cozma, nr.3, 700554, Iaşi, Telefon: 0232 20 1127.
Informatii despre Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC)
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi este cea mai veche instituţie de învăţământ superior din România continuând, din anul 1860, o tradiţie a excelenţei şi inovaţiei în educaţie şi cercetare. Cu peste 24.000 de studenţi şi aproximativ 800 de cadre didactice, universitatea se bucură de un important prestigiu la nivel naţional şi internaţional, având colaborări cu 286 de universităţi din străinătate.
Odată cu adoptarea procesului Bologna, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” a devenit prima instituţie de învăţământ superior din România centrată pe student. Printr-o bogată ofertă de studii complementare, de la toate facultăţile, universitatea le oferă studenţilor libertatea de a-şi croi propriul traseu academic prin dobândirea de cunoştinţe în domenii la alegere. Cercetarea se desfăşoară la nivel de top, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” deţinând poziţia fruntaşă într-un clasament naţional al cercetării realizat pe baza standardelor internaţionale în anul 2007.
Colectivele de cadre didactice din universitate sunt implicate în peste 442 de proiecte naţionale şi internaţionale, prin intermediul a 24 de centre de cercetare şi de excelenţă, ale căror rezultate sunt prezentate în numeroase articole publicate în reviste de prestigiu.
Prin iniţiative unice de stimulare a performanţelor în cercetare, de încurajare a unui model didactic interactiv şi creativ şi de atragere a celor mai valoroşi tineri în viaţa academică, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” se angajează să vizeze excelenţa în orice activitate.