Despre program

Studenții ambelor specializări ai Facultății de Medicină sunt încadraţi în cercurile ştiinţifice studenţeşti ale disciplinelor clinice și preclinice, fiind orientaţi spre tematici legate de profilul facultății. Facultatea de Medicină, elaborează planuri de cercetare proprii, care interesează deopotrivă atât cadrele didactice cât și studenții. Această activitate este finalizată prin prezentarea de lucrări științifice la Sesiunea științifică comună a cadrelor didactice și a studenților, care se desfășoară anual în facultatea noastră la sfârșitul lunii mai.

Domeniu
Medicină
Domeniu de licenta/master
Medicină
Specializare
Medicină
Tip program
Licență
Limba de predare
Engleza
Statut acreditare
Autorizat
Perioada de studii
6 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Anatomie și embriologie
  • Biochimie
  • Fiziologie
  • Biologie celulară şi moleculară
  • Genetica medicala
  • Biofizică şi fizică medicală
  • Măsuri de prim ajutor
  • abilităţi și manopere medicale
  • Etică medicală
  • Informatică medicală şi biostatistică
  • Metodologia cercetării ştiinţifice medicale
  • Comunicare de specialitate în lb. moderne
  • Anatomie şi embriologie
  • Fiziologie
  • Histologie
  • Bacteriologie
  • Virusologie şi parazitologie
  • Imunologie
  • Ştiinţe comportamentale
  • psihologie şi sociologie medicală
  • Management proiecte europene
  • Comunicare de specialitate în lb. moderne
  • Deontologie medicală. Bioetică
  • Practică de specialitate anuală pentru însuşirea unor deprinderi şi competenţe medicale
  • Educație fizică
  • Discipline opționale (Comunicare medicală
  • Etimologie şi terminologie medicală
  • Istoria medicinei)
  • Semiologie medicală
  • Semiologie chirurgicală
  • Morfopatologie
  • Fiziopatologie
  • Farmacologie şi farmacologie clinică
  • Igienă-sănătatea mediului
  • Abilităţi în manopere chirurgicale
  • Practică de specialitate anuală pentru însuşirea
  • unor deprinderi şi competenţe medicale
  • Discipline opționale (Anatomie clinică
  • Nutriţie şi dietetică
  • Noţiuni de cardiologie intervenţională)
  • Medicină internă
  • Cardiologie
  • Neurologie
  • Psihiatrie
  • Endocrinologie
  • Oncologie
  • Chirurgie generală
  • Ortopedie şi traumatologie
  • O.R.L.
  • Oftalmologie
  • Chirurgie şi ortopedie pediatrică
  • Biochimie clinică
  • Îngrijiri paliative
  • Abilități în manopere medicale
  • Reumatologie
  • Discipline opționale (Farmacoeconomie
  • Legislaţie medicală
  • organizare profesională şi etică
  • Principii de management al calităţii în sănătate)
  • Chirurgie generală
  • Urologie
  • Medicină internă
  • Dermatologie
  • Balneofizioterapie
  • recuperare şi medicină fizică
  • Pneumoftiziologie
  • Medicina muncii
  • boli profesionale şi expertiză medicală
  • Radiologie şi imagistică medicală
  • Neuropsihosomatică medicală
  • Chirurgie plastică
  • estetică şi reconstructivă
  • Logica diagnosticului şi tratamentului medical în cazurile complexe
  • Chirurgie cranio-maxilo-facială
  • Activitate practică pentru pregătirea examenului de licenţă
  • Discipline opționale (Farmacoeconomie
  • Legislaţie medicală
  • organizare profesională şi etică
  • Principii de management al calităţii în sănătate)
  • Boli infecţioase
  • Epidemiologie clinică
  • Pediatrie şi puericultură. Neonatologie
  • Obstetrica-ginecologie
  • Medicină legală
  • ATI şi medicină de urgenţă
  • Sănătate publică şi management sanitar
  • Medicină de familie şi asistenţa primară a stării de sănătate
  • Logica diagnosticului şi tratamentului medical în cazurile complexe
  • Medicină de dezastru
  • Activitate practică pentru pregătirea examenului de licenţă
  • Hematologie

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Medicină, în Bucuresti

Facultatea de Medicină

"Facultatea de Medicina Iasi s-a infiintat in 1879 si de-a lungul a 134 ani s-a dezvoltat continuu ca o scoala medicala autentica care a format mii de medici practicieni. Concomitent, aceasta facultate a fost un veritabil for de stiinta care prin numeroase personalitati de marca - C.I. Parhon, Fr. Rainer, M. Ciuca, Gr. T. Popa - a contribuit decisiv la afirmarea internationala a medicinii romanesti.

In prezent, Facultatea de Medicina Iasi primeste circa 500 studenti in fiecare an de studiu. De instructia celor 4000 de studenti se ocupa 583 de cadre didactice din 71 discipline preclinice si clinice, care asigura in conditii optime o pregatire temeinica viitorilor medici; ea continua si dupa absolvirea facultatii prin numeroase forme de educatie medicala continua. Facultatea pregateste aproximativ 1000 de rezidenti in toate specialitatile, 800 doctoranzi in 36 de specilitati si asigura indrumarea metodologica si actualizarea cunostintelor medicilor specialisti din toate judetele Moldovei.

Paralel cu activitatea educationala, universitara si postuniversitara, colectivele Facultatii sunt implicate in numeroase studii si cercetari precum si in asigurarea unui nivel superior de asistenta medicala in peste 10 mari spitale universitare. Nu intamplator prima societate stiintifica din Romania s-a infiintat in 1833 la Iasi iar Revista Medico-Chirurgicala (1887) este prima publicatie medicala din sud estul Europei.

Dorim ca acest palmares academic sa evolueze progresiv ascendent pentru a consolida reputatia nationala a Facultatii si a atinge cat mai repede exigentele si standardele medicale ale comunitatii europene. Implinirea acestui obiectiv in conditiile dificile ale societatii romanesti in tranzitie va fi posibila doar prin cresterea constiintei si responsabilitatii profesionale, prin spirit de echipa si intrepatrunderea experientei dintre generatii.

Toate acestea se constitue in motive importante pentru care va invit sa fiti alaturi de noi si sa studiati la Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi."

Cuvantul Decanului

Informatii despre Universitatea "Titu Maiorescu" din Bucureşti

Universitatea TITU MAIORESCU are în structura sa 9 facultăţi: Psihologie, Drept (la Bucureşti şi Tg. Jiu), Medicină, Medicină Dentară, Farmacie, Ştiinţe Sociale, Politice și Umaniste, Ştiinţe Economice (la Bucureşti şi Tg. Jiu) şi Informatică.

În Universitatea TITU MAIORESCU se regăsesc toate tipurile de învăţământ superior: de licenţă, de master şi – în cadrul facultăţilor de Medicină Dentară și Drept – de doctorat. Programele de studiu,desfăşurate în forma de învăţământ cu frecvenţă (IF) şi în forma de învăţământ la distanţă (ID) sunt variate şi într-o continuă diversificare, astfel alese încât să răspundă cât mai bine solicitărilor pieţei forţei de muncă. În prezent, în Universitate se derulează 19 programe de studii universitare de licenţă, 25 programe de studii universitare de master, iar la nivelul celor două şcoli doctorale activitatea didactică şi ştiinţifică este organizată pe 12 domenii științifice.

Cadrele didactice au înaltă pregătire profesională, sunt personalităţi proeminente ale ştiinţei, ale vieţii publice româneşti, membri ai unor prestigioase asociaţii de specialitate din ţară şi din străinătate, membri ai Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi membri ai Academiei Române.

Implicată în lupta pentru excelenţă, în triunghiul cunoaşterii, educaţie-cercetare-inovare, Universitatea acordă o atenţie deosebită cercetării ştiinţifice şi pune accent pe cercetarea exploratorie şi de frontieră prin interdisciplinaritate. La nivelul Universităţii există Institutul de Studii, Cercetare, Dezvoltare, Inovare care, prin cele 9 centre de cercetare ştiinţifică interdisciplinară, desfăşoară o intensă activitate ştiinţifică. 

Statut Universitate
privat
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Calea Văcăreşti nr.187, Sector 4, 004051, Bucureşti
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea "Titu Maiorescu" din Bucureşti
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer