Managemenul resurselor umane
in cadrul Universitatea "Agora" din Municipiul Oradea, din Oradea, CrisanaMaramures
Despre program
Universitatea Agora din municipiul Oradea este o insţituţie de învăţământ superior de drept privat şi utilitate publică, fondată în anul 2000 de către Fundaţia Agora, acreditată în 2010 de către ARACIS şi validată de Parlamentul României, prin Legea 59/2012, fiind parte integrantă a sistemului naţional de învăţământ superior din România.
Deşi tânără şi de dimensiuni mici, cu două facultăți (Facultatea de Ştiinţe Economice și Facultatea de Științe Juridice și Administrative), Universitatea Agora este extrem de dinamică şi activă. În loc de o dezvoltare cantitativă este preferată una calitativă.
Științe Economice
Management
Management
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Management organizaţional
- Managementul intercultural al resurselor umane
- Strategiile organizaţiilor
- Managementul schimbărilor organizaţionale
- Recrutarea şi selecţia resurselor umane. Managementul talentului
- Legislaţia muncii. Angajarea. Recompense şi sancţiuni. Conflictele de muncă
- Leadership şi Echipa de înaltă performanţă
- Comunicare şi negociere. Bune practici de inteligenţă emoţională
- Managementul performantei
- Motivarea şi evaluarea resurselor umane pentru performanţă. Cariera profesională
- Managementul şi ergonomia ambientală
- Software Open Source şi simulări în managementul resurselor umane
- Aplicaţii ale sistemelor informatice în resurse umane Practică
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Oradea
- Finanțe și bănciFacultatea de Ştiinţe Economice
- Relații economice europeneFacultatea de Ştiinţe Economice
- Economia comerţului, turismului şi serviciilorFacultatea de Ştiinţe Economice
- Administrarea afacerilor interne și internaționale ale IMM-urilorFacultatea de Ştiinţe Economice
- Administrarea Afacerilor (în limba engleză)Facultatea de Ştiinţe Economice
- Economia comerțului, turismului și serviciilorFacultatea de Ştiinţe Economice
- Afaceri internaţionale (ID)Facultatea de Ştiinţe Economice
- Finanțe și bănci IDFacultatea de Ştiinţe Economice
- Management aprofundat (în limba engleză) / Advanced ManagementFacultatea de Ştiinţe Economice
Facultatea de Ştiinţe Economice
Facultatea de Ştiințe Economice reprezintă o structură didactico-științifică și administrativă a Universității „1 Decembrie 1918” Albă Iulia, având rolul de a coordona procesul de învățământ și cercetare la specializări din cadrul aceluiași profil sau profile conexe. În cadrul facultății își desfășoară activitatea, ca unitate de bază a facultății, cu caracter eminamente didactico-științific, Departamentul de științe Economice și Gestiunea Afacerilor. Facultatea de științe Economice este una dintre cele mai tinere facultăți din cadrul Universității “1 Decembrie 1918” Albă Iulia, funcționând sub această titulatură începând cu anul 2014.
Informatii despre Universitatea "Agora" din Municipiul Oradea
Universitatea Agora îşi asumă misiunea de a transmite studenţilor săi spiritul Agorei, bazat pe valorile democraţiei şi umanismului transdisciplinar, spirit pe care absolvenţii, la rândul lor, să-l propage mai departe în societate.
Pornind de la acumulările prezente şi valorificarea potenţialului intern, cu deschidere spre colaborări externe, Universitatea Agora îşi propune să adauge valori noi cunoaşterii umane, prin promovarea şi încurajarea cercetării-dezvoltării-inovării, asumându-și o misiune de educaţie şi cercetare ştiinţifică, astfel încât să devină recunoscută, în mediul academic românesc şi european, ca un model eficient al accesului la succes prin spirit antreprenorial.
Universitatea Agora îşi propune să devină un centru cultural şi civic, menit să contribuie la formarea şi difuzarea valorilor culturii naţionale şi universale, la promovarea pluralismului opţiunilor la dezvoltarea culturii politice şi civice, iar prin absolvenţii săi şi prin cercetarea ştiinţifică proprie să contribuie la îmbunătăţirea performanţelor obţinute de unităţile economice din vestul României.