Managementul poliției locale
in cadrul Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu, din Pitesti, Muntenia
Despre program
Misiunea programului de studii de masterat Managementul poliției locale se integrează misiunii Universităţii şi contribuie la dezvoltarea învăţământului şi cercetării ştiinţifice, la punerea în valoare a potenţialului uman din judeţul Gorj, dar şi din zonele alăturate acestuia, la atragerea specialiştilor, la constituirea unei comunităţi academice puternice. Organizarea acestui program de masterat conferă oportunitatea aprofundării cunoştinţelor dobândite la nivelul cursurilor de licenţă, actualizarea cunoştinţelor profesionale şi dezvoltarea unor abilităţi care îi vor permite masterandului la absolvire să analizeze într-o manieră ştiinţifică problematica specifică ordinii publice, să elaboreze strategii manageriale şi să găsească soluţii pentru dezvoltare.
Științe Sociale și Psihologie
Sociologie
Resurse umane
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Statutul funcţionarilor publici şi deontologia funcţiei publice
- Decizii administrative
- Regimul juridic al contravenţiilor
- Sisteme de asigurare a ordinii publice în statele Uniunii Europene
- Sociologie politică
- Protecţia datelor cu caracter personal în România şi în Uniunea Europeană
- Regimul juridic al funcţiei publice europene
- Managementul resurselor umane în domeniul public
- Practică de specialitate
- Limbă engleză aplicată I
- Limbă franceză aplicată I
- Organizarea şi funcţionarea poliţiei locale şi relaţia cu autorităţile publice
- Elemente de drept penal
- Managementul organizării în domeniul ordinii publice
- Tehnici și metode de elaborare a lucrării de absolvire
- Cooperarea poliţienească şi judiciară în Uniunea Europeană
- Statutul personalului poliţiei locale în România şi în statele Uniunii Europene
- Regimul juridic al străinilor în România
- Tehnici şi metode de asigurare a ordinii publice în România
- Practică de cercetare pentru elaborarea lucrării de disertație
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Sociale și Psihologie, în Pitesti
- Psihologie clinică: evaluare şi intervenţieFacultatea de Ştiinţe Socio-Umane
- Psihologie clinică – Evaluare și intervențieFacultatea de Ştiinţe ale Educaţiei
- Terapie ocupationalaFacultatea de Ştiinţe
- PsihologieFacultatea de Ştiinţe Socio-Umane
- Managementul serviciilor sociale și de sănătateFacultatea de Ştiinţe ale Educaţiei
- Managementul poliției localeFacultatea de Ştiinţe ale Educaţiei
- Consiliere în asistenţa socialăFacultatea de Teologie Ortodoxă
- Consiliere în asistență socialăFacultatea de Ştiinţe ale Educaţiei
- PsihologieFacultatea de Ştiinţe ale Educaţiei
Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei
Facultatea de Stiinte ale Educatiei s-a infiintat in anul 2005 prin H.G. nr.916/2005, publicata in Monitorul Oficial nr.766/23.08.2005, in urma reorganizarii Colegiului Universitar de institutori in conformitate cu Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, prevederilor H.G. nr. 88/2005 privind organizarea studiilor universitare de licenta si ale Ordinului Ministrului Educatiei, Cercetarii si Tineretului nr.3295/2005. Facultatea de Stiinte ale Educatiei este continuarea Institutului Pedagogic de 3 ani, infiintat in anul 1962 si a Colegiului Universitar de Institutori Pitesti, infiintat prin H.G. nr.535/1999, publicata in Monitorul Oficial nr.696/17.08.2000 cu profilul Socio-psihopedagogie, care preia in totalitate atributiile Colegiului Universitar de Institutori infiintat in anul 1996, la Campulung-Muscel. Facultatea de Stiinte ale Educatiei,prin H.G. nr.676/28.06.2007, privind domeniile de studii universitare de licenta, structurile institutiilor de invatamant superior si specializarile organizate de acestea, publicata in Monitorul Oficial nr.481/18.07.2007 a fost aprobata cu urmatoarea structura: SPECIALIZAREA: Pedagogia invatamantului primar si prescolar; SPECIALIZAREA: Asistenta manageriala si secretariat. Misiunea Facultatii de Stiinte ale Educatiei este de a forma cadre didactice pentru invatamantul primar si prescolar si asistenti manageri si secretari.
Informatii despre Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu
Universitatea funcţionează în trei campusuri universitare situate în oraşele Piteşti, Râmnicu Vâlcea şi Brăila şi are sediul central în municipiul Piteşti.
În prezent, oferă programe de studiu în management şi business administration, marketing, economie, afaceri internaţionale, finanţe, contabilitate, drept, relaţii internaţionale şi studii europene, ştiinţe ale comunicării, ştiinţe administrative, asistenţă socială. Cursurile de masterat oferă specializare în domeniile management, marketing, contabilitate şi ştiinţele comunicării.
Universitatea Constantin Brâncoveanu este membră a European Network For Business Studies and Languages (SPACE), alături de alte 91 de universităţi din 25 de ţări, precum şi a Asociaţiei Internaţionale a Universităţilor, organizaţie mondială cu sediul la Paris, ce reuneşte instituţii de învăţământ superior din Europa, America, Africa, Asia şi Australia.