Literatură universală şi comparată – O limbă şi literatură modernă (engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, portugheză, rusă)/ Limba și literatura latină
in cadrul Universitatea din Bucureşti (UNIBUC), din Bucuresti, Muntenia
Despre program
Literatură universală și comparată—limbă și literatură străină este una dintre cele mai noi specializări ale Facultății de Litere, înființată în anul universitar
2004–2005. Oferind studenților o deschidere culturală de substanță, planul de învățământ a fost structurat pentru a surprinde unitatea în diversitate, temele și motivele
universale ce corelează literaturile, relațiile inter- și transdisciplinare ale literaturii cu artele, filozofia, religia, mentalitățile, antropologia culturală etc.
Studiul unei limbi străine este un instrument absolut necesar specializării și asigură flexibilitate în orientarea profesională a absolvenților.
În cadrul acestei direcții de studiu scopul major este formarea unor cercetători capabili să opereze complex cu textul literar. În același timp, studenții sunt pregătiți,
pentru cariera didactică, pentru profesiile de redactor, referent literar, traducător.
Științe Umaniste
Limbă şi literatură
Literatură universală şi comparată
Licență
Romana
Acreditat
3 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Literatură universală
- Teoria literaturii
- Literatură română
- Comunicare orală și scrisă
- Latină/Greacă (pt. studenții care au Latină B)
- Literatură și cultură
- Structura limbii
- Practica limbii
- Literatură universală
- Literatură comparată - concepte
- Teoria literaturii
- Literatură română
- Stlistică
- Practică de specialitate
- Literatură universală
- Istoria mentalităților
- Literatura română în context european
- Curs opțional 1
- Curs opțional 2
- Specii lirice
- Practică de specialitate
- Literatură și cultură
- Structura limbii
- Practica limbii
- Literatură universală
- Iconologie
- Antropologie culturală
- Curs opțional 1
- Curs opțional 2
- Specii dramatice
- Literatură și cultură
- Structura limbii
- Practica limbii
- Arhetipologie
- Direcții în literatura și arta contemporană
- Curs opțional 1
- Curs opțional 2
- Curs opțional 3
- Specii epice
- Literatură și cultură
- Structura limbii
- Practica limbii
- Curs opțional B
- Mituri moderne și postmoderne
- Comparatism și idei literare
- Curs opțional 1
- Curs opțional 2
- Curs opțional 3
- Textul literar - document antropologic
- Tutorial licență
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Umaniste, în Bucuresti
- Traducere şi interpretare (prima specializare – engleză, a doua specializare – la alegere, franceză, germană, spaniolă)Departamentul de Limbi Străine şi Comunicare
- NeerlandezăFacultatea de Limbi şi Literaturi Străine
- Studii de dezvoltare internaţională şi etica relaţiilor internaţionaleFacultatea de Filosofie
- Cultura şi Limbajul Organizaţiilor EuropeneFacultatea de Limbi şi Literaturi Străine
- Limba şi literatura română – Limba şi literatura modernă (engleză, spaniolă)Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine
- Istorie – Învățământ la distanțăFacultatea de Istorie
- Limbă şi literatură modernă – Limba şi literatura catalană (B)Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine
- Istoria artei și filosofia culturiiFacultatea de Istorie
- Limba şi literatura franceză – Limbi şi literaturi moderne (engleză, japoneză)Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine
Facultatea de Litere
Facultatea de Litere a Universității din Pitești are obiective clare, realizabile și cuantificabile în acord cu politicile educaționale cu caracter național și european: Formarea, calificarea și specializarea studenților, masteranzilor și doctoranzilor proprii astfel încât să fie adaptați exigențelor științei și societății contemporane. Ridicarea nivelului calificărilor științifice prin afirmarea performanțelor științifice ale membrilor comunității academice în cadrul comunității științifice transnaționale și în cadrul cooperării internaționale. Promovarea spiritului de liber examen, a gândirii critice, achiziționarea, înnoirea și perfecționarea cunoștințelor; Participarea științei și culturii românești la dezvoltarea științei și culturii universale; Afirmarea identității culturii naționale și participarea la procesul de integrare europeană. Oferirea de servicii sociale și culturale membrilor comunității academice, dar și celor din afară ei, prin difuzarea valorilor culturale, științifice, prin realizarea echilibrului necesar între cultură umanistă și cea științifică etc.Informatii despre Universitatea din Bucureşti (UNIBUC)
Universitatea din Bucureşti este una din cele mai importante instituţii de învăţământ superior și de cercetare din România. Misiunea Universităţii din Bucureşti este de a oferi tinerilor români o formare de nivel european în domeniile ştiinţelor exacte, științelor naturii, științelor sociale şi umane, de a produce idei noi şi de a reevalua stadiul actual al cunoştinţelor în toate aceste domenii. Astfel, instituţia noastră se afirmă ca o universitate de cercetare avansată şi de predare, aflată pe prima poziție în ierarhizarea universităților, realizată de către Ministerul Educației în 2011.
Universitatea din Bucureşti este o instituţie publică finanţată din venituri proprii. În 2011, circa 80% din veniturile sale proveneau în ultimă instanţă de la bugetul de stat, parte dintre ele fiind obţinute prin competiţie.
În cei aproape 150 de ani de existenţă, Universitatea din Bucureşti şi-a dobândit un solid prestigiu naţional şi internaţional. Mulţi dintre profesorii şi absolvenţii Universităţii s-au afirmat ca personalităţi de seamă, ca profesori şi cercetători in mari universităţi ale lumii, membri ai Academiei Române şi ai unor academii din alte ţări, scriitori, politicieni (parlamentari, miniştri, prim-miniştri, preşedinţi), diplomaţi, înalţi prelaţi etc.
Diplomele Universităţii din Bucureşti constituie o garanţie a unui înalt nivel de pregătire şi creativitate ştiinţifice, compatibil cu cele mai înalte exigenţe de competitivitate, prezente în câmpul cunoaşterii şi culturii contemporane.
Universitatea noastră este chemată la începutul secolului al XXI-lea să răspundă în mod specific provocărilor care se ridică zi de zi în faţa cunoaşterii şi acţiunii umane, având drept principale sarcini generale creșterea și avansarea cunoașterii, educarea studentelor și a studenților printr-un proces pedagogic modern, centrat pe studenți și pe rezultatele învățării și angajarea socială prin discutarea și evaluarea agendei publice și propunerea unor soluții problemelor societății românești actuale.