Despre program

Integritate publică şi politici anticorupţie este un program de master creat pentru a răspunde unei provocări emergente pe piaţa muncii din România, dar deja consacrată în spaţiul vest-european, având o puternică orientare aplicativă şi de dezvoltare personală şi profesională. Pregătirea specialiştilor în domeniul politicilor de conformitate are în vedere dezvoltarea de abilităţi şi competenţe în domeniul integrităţii publice, a politicilor antifraudă şi anticorupţie, astfel încât aceştia să asigure funcţiunile cheie la nivelul organizațiilor publice şi private de securizare împotriva vulnerabilităţilor şi de asistenţă şi promovare a măsurilor de evitare a vulnerabilităţilor în domeniul integrităţii publice, a politicilor antifraudă şi anticorupţie. Programul a fost acreditat de ARACIS în anul 2015.

Programul se adresează cu precădere, fără a fi limitativ, absolvenţilor de ştiinţe administrative, ştiinţe juridice şi ştiinţe economice în completarea ciclului I în sistemul Bologna.Totodată sunt încurajate să participe la program şi persoanele din administraţia publică care au atribuţii de consilieri de etică, de control managerial intern, audit şi control, precum şi persoanele din sectorul privat, cu precădere din companiile medii şi mari, listate la bursă sau societăţile de utilităţi, care îşi desfăşoară activitatea în compartimentele de conformitate, audit, control intern, corporate public affairs sau managementul calităţii.

Domeniu de licenta/master
Ştiinţe administrative
Tip program
Master
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
2 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Sisteme administrative comparate
  • Drepturile fundamentale la transparență şi bună administrare – instrumente și mecanisme de garantare
  • Metodologii de analiză a corupţiei
  • Acorduri şi obligaţii internaţionale de combatere a corupţiei
  • Legalitate
  • planificare strategică şi politici anticorupție
  • Politici de conformitate anticorupție
  • Monitorizarea și evaluarea programelor anticorupție
  • Analiza economică a corupţiei
  • Finanțarea instituțiilor publice
  • Standardele europene în asigurarea integrităţii publice
  • Promovarea integrităţii publice în cadrul organizaţiei
  • Control managerial intern
  • Practică
  • Răspunderea instituţională şi riscurile patrimoniale şi comerciale pentru corupţie
  • Răspunderea individuală pentru corupţie
  • Structuri antifraudă şi anticorupţie
  • Metode şi tehnici de elaborare a lucrării de absolvire

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Politice și Comunicare, în Bucuresti

Facultatea de Administraţie Publică

Profesionalism, Inovație și Talent sunt cele trei cuvinte cheie care ne caracterizează. Facultatea de Adminisțratie Publică este o facultate competitiva, care se mândrește cu peste două decenii de experiență academică și de cercetare în științele guvernării și mii de absolvenți dedicați servirii interesului public. Suntem o echipă și credem în potențialul fiecarui membru al comunității noastre!

Facultatea de Administrație Publică urmărește formarea inteligentă și dezvoltarea sustenabilă a competențelor necesare gestionării actului de guvernare. Programele noastre se adresează tuturor celor care își doresc să lucreze sau lucrează în instituțiile, autoritătile și agențiile publice naționale, locale sau europene și persoanelor interesate de sectorul privat și interacțiunile acestuia cu mediul public. Facultatea de Administrație Publică oferă programe complete de pregătire universitară - studii de licență, master și doctorat, la cel mai înalt nivel, în regim cu frecvența (IF), la distanță (ID) și cu frecvență redusa (IFR), acreditate național (ARACIS) și european (EAPAA).

Bl. Expozitie nr.30A, sector 1, Bucuresti, cod poştal 012104

Informatii despre Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti (SNSPA)

Școala Naţională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), înfiinţată în 1991 ca școală de guvernare și de pregătire a specialiștilor în domenii esenţiale ale societăţii, este un reper în peisajul academic românesc. În cele peste două decenii de existenţă, la SNSPA s-au format profesioniști capabili să contribuie, prin cunoștinţele lor, la elaborarea și gestionarea politicilor publice în cadrul instituțiilor statului, la dezvoltarea relațiilor internaționale ale ţării, la organizarea și conducerea afacerilor în cadrul companiilor private, la optimizarea procesului de comunicare și de construire a imaginii de ţară sau de firmă.

SNSPA este o instituţie publică de învăţământ superior, de cercetare știinţifică și de pregătire academică și profesională de înalt nivel naţional și internaţional, care include toate cele trei cicluri de învăţământ: licenţă, masterat, doctorat.

SNSPA formează și dezvoltă competențe profesionale în știinţe politice, sociologie, științe administrative, relaţii internaţionale, diplomație, studii europene, știinţe ale comunicării, psihologie, management, resurse umane, contribuind astfel la transformările naţionale și internaţionale, în spiritul valorilor și principiilor democratice.

Ca răspuns la o necesitate socială apărută în România după 1989, SNSPA a fost fondată sub forma unui program postuniversitar, după modelul școlilor de guvernare din Franţa, Belgia, Marea Britanie, SUA. Iniţiativa organizării sale a pornit de la cerinţele situaţiei cu care se confrunta România la începutul anilor ‘90 în privinţa formării/perfecţionării specialiștilor în știinţele administrative și politice, de la necesitatea creării resurselor de expertiză în aceste domenii, a pregătirii unor specialiști pentru domeniul public, în condiţiile reformei și ale strategiei de integrare în structurile europene și euro-atlantice.

SNSPA se distinge prin angajamentul pe care îl manifestă pentru educaţie cu scopul de a obţine răspunsuri la probleme contemporane, atât la nivel național, cât și la nivel regional și global. SNSPA oferă numeroase programe de studii, la toate ciclurile și formele de pregătire universitară, acreditate sau autorizate, întreaga structură a programelor de studii fiind compatibilizată cu programul Bologna.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Str. Povernei, nr. 6, sector 1, București
Informații de acreditare și contact pentru Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti (SNSPA)
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer