Inginerie economică în domeniul mecanic
in cadrul Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti (UPG), din Ploiesti, Muntenia
Despre program
Facultatea de Inginerie Mecanică si Electrică pregăteşte studenţi (viitori ingineri) pentru domenii de mare importanţa economică: fabricarea, exploatarea şi mentenanţa utilajului petrolier şi petrochimic, transportul şi depozitarea hidrocarburilor, ingineria sistemelor (automatică), calculatoare, electronică, inginerie şi management, electromecanică.
Pentru industria românească, în general, şi pentru cea prahoveană, în particular, facultatea IME reprezintă o pepinieră de specialişti valoroşi care contribuie la progresul ştiinţific şi tehnologic al acestora. De asemenea, absolvenţii facultăţii sunt întâlniţi astăzi pe toate meridianele lumii şi ocupă atât funcţii de execuţie cât şi de conducere şi sunt extrem de apreciaţi. Mulţi absolvenţi au devenit personalităti importante şi recunoscute în învăţământ, în cercetare, proiectare dar şi în domeniile social şi politic.
Științe Inginerești
Inginerie și management
Inginerie economică în domeniul mecanic
Licență
Romana
Acreditat
4 ani
[IF
Cursuri pe care le vei parcurge
- Algebră liniară
- geometrie analitică și diferențială
- Desen tehnic
- Chimie generală
- Bazele economiei
- Programarea calculatoarelor și limbaje de programare
- Educație fizică și sport
- Limba engleză / franceză
- Analiză matematică
- Infografică
- Fizică
- Studiul materialelor
- Discipline facultative (Birotică
- Comunicare și relații interumane)
- Teoria propabilităților și statistică matematică
- Bazele managementului
- Electrotehnică și mașini electrice
- Mecanică
- Metode și programe de calcul umane
- Drept
- Managementul resurselor umane
- Educație fizică și sport
- Finațe
- Rezistența materialelor
- Elemente de teoria mecanismelor
- Tehnologia materialelor
- Prelucrarea datelor și sisteme informatice în domeniul economic
- Contabilitate
- Practică
- Discipline opționale (Bazele ingineriei sistemelor de producție / Programarea și conducerea producției)
- Discipline facultative (Engleză pentru afaceri
- Dreptul muncii
- Comerț intern și internațional)
- Organe de mașini
- Organe de mașini - proiect
- Mecanica fluidelor
- Termotehnică
- Toleranțe și control dimensional
- Marketing
- Managementul proiectelor
- Ingineria sistemelor de producție
- Procese și sisteme de prelucrare mecanică
- Utilaje petroliere
- Utilaje petroliere - proiect
- Ingineria valorilor produsului
- Mașini și acționări hidraulice
- Electronică și automatizări
- Teoria sistemelor automate
- Practică
- Discipline opționale (Logistică / Analiza sistemelor economice)
- Discipline facultative (Managementul riscurilor industriale
- Managementul resurselor energetice)
- Proiectarea și organizarea întreprinderilor
- Proiectarea și organizarea întreprinderilor - proiect
- Utilaje petrochimice
- Utilaje petrochimice - proiect
- Tehnologia fabricării produselor mecanice
- Sisteme avansate de producție
- Proiectare asistată de calculator
- Tehnici de modelare și simulare
- Sisteme informatice pentru managementul industrial
- Fabricarea utilajului petrolier și petrochimic
- Fabricarea utilajului petrolier și petrochimic - proiect
- Ingineria și managementul producției
- Practică proiect de diplomă
- Definitivarea și susținerea proiectului de diplomă
- Discipline opționale (Ingineria și managementul mentenanței / Programarea și conducerea producției
- Managementul întreprinderilor mici și mijlocii / Managementul producției)
- Discipline opționale (Filozofie / Istoria științei
- Legislație economică / comercială)
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Inginerești, în Ploiesti
- Inginerie de petrol şi gazeFacultatea de Ingineria Petrolului şi Gazelor
- Extracția petroluluiFacultatea de Ingineria Petrolului şi Gazelor
- Inginerie geologicaFacultatea de Ingineria Petrolului şi Gazelor
- Transportul, depozitarea si distributia hidrocarbunilorFacultatea de Ingineria Petrolului şi Gazelor
- Utilaje petroliere şi petrochimiceFacultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică
- Ingineria și protecția mediului în industrie (IFR)Facultatea de Tehnologia Petrolului şi Petrochimie
- Managementul riscului şi ingineria fiabilităţii utilajului petrolier şi petrochimicFacultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică
- Inginerie electricăFacultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică
- Geologia resurselor petroliereFacultatea de Ingineria Petrolului şi Gazelor
Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică
La înființare, în 1948, Institutul de Mine din Petroșani avea o singură facultatea dar care cuprindea și o specializare de Electromecanică minieră. In anul 1953, primii 17 ingineri electromecanici minieri finalizează cursurile noii specializări. In anul 1957 se înființează Facultatea de Electromecanică Minieră. Pe parcursul anilor, în funcție de oferta de studii, denumirea facultății s-a modificat, astfel că, din 2003, aceasta se numește Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică
Informatii despre Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti (UPG)
Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti oferă o paletă largă de programe pentru studii universitare de licenţă, studii universitare de masterat, studii universitare de doctorat, studii postuniversitare, la forma de învăţământ la zi, iar pentru unele specializări şi la formele de învăţământ la distanţă sau cu frecvenţă redusă.
Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti este o instituţie renumită atât în ţară, cât şi peste hotare, iar diplomele eliberate de facultăţile tehnice din cadrul universităţii noastre sunt recunoscute în lumea întreagă.
În anul universitar 2005-2006, Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti a restructurat curricula de la toate specializările sale, în acord cu cerinţele europene, stipulate în documentele aşa numitului proces de la Bolonia.
Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti a obţinut în anul 2008 calificativul maxim „instituţie cu grad de încredere ridicat” în urma procesului de evaluare instituţională externă, realizat de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în învăţământul superior.
Cercetarea şi dezvoltarea reprezintă paşii hotărâtori pentru recunoaşterea internaţională a Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti. Cadrele didactice din universitatea noastră depun eforturi semnificative pentru a desfăşura o activitate de cercetare de calitate. Aceasta se desfăşoară pe două direcţii principale: dezvoltarea domeniilor tradiţionale de cercetare, pentru specializările tehnice, pe de-o parte, şi fundamentarea unor noi domenii de cercetare pentru specializările nou apărute în domeniile economic şi umanist, pe de altă parte. Nivelul înalt al activităţii noastre de cercetare este dovedit prin numărul mare de specialişti pregătiţi în universitatea noastră, care ocupă astăzi posturi importante de conducere atât în ţară, cât şi în afara ei.
Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti este permanent interesată de creşterea prestigiului său internaţional prin creşterea numărului de mobilităţi ale studenţilor şi cadrelor didactice şi prin susţinerea recunoaşterii programelor educaţionale.