Ingineria şi informatica proceselor chimice şi biochimice
Despre program
Programul de studii Ingineria și Informatica Proceselor Chimice și Biochimice (IIPCB) asigură o pregătire de inginerie chimică cu caracter general, în care un loc important îl ocupă studiul operațiilor și procedeelor comune tuturor industriilor de proces (chimică, petrochimică, farmaceutică, alimentară, celuloză și hârtie): transportul și amestecarea fluidelor, operațiile de transfer termic, operațiile de separare a amestecurilor omogene și eterogene, realizarea reacțiilor chimice și biochimice la scara comercială. Pornind de la mecanismele fizico-chimice ale operațiilor și proceselor, se deduc ecuațiile și procedurile de calcul necesare ridicării la scară industrială, proiectării tehnologice și operării utilajelor și instalațiilor. Pe lângă aceste elemente, care ocupă o pondere importantă în planul de învățământ al acestei specializări, sunt prevazute de asemenea discipline orientate pe studiul general al tehnologiilor chimice și biochimice, principiile automatizării proceselor, integrarea termică în scopul utilizării raționale a energiei, respectiv aplicarea principiilor optimizării în operarea proceselor și proiectarea utilajelor. Pentru a asigura înțelegerea particularităților proceselor biochimice, planul de învățâmânt include discipline pregătitoare de biochimie și microbiologie. O latură semnificativă a pregătirii profesionale, specifică acestui program de studii, o reprezintă formarea competențelor legate de utilizarea calculatoarelor în calculul științific și grafică de proiectare, respectiv a produselor informatice utilizate curent în activitățile de operare și proiectare aferente industriilor de proces (simulatoare de proces, programe de grafică industrială cum este Autocad etc.). Elementele specifice planului de învățământ al acestui program de studii sunt asemanatoare și compatibile într-o mare măsură cu cele ale unor universități din alte țări, cu tradiție și prestigiu recunoscut în învățământul de inginerie chimică.
Romana
Acreditat
4 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Matematici I
- Chimie analitică
- Chimie anorganică
- Utilizarea calculatoarelor și grafica industrială computerizată
- Micro și macroeconomie
- Limba straina I /Limba straina II (opțional)
- Fundamente de chimie (facultativ)
- Educație fizică (facultativ)
- Fundamente de fizică (facultativ)
- Fundamente de matematică (facultativ)
- Matematici II
- Analiză instrumentală
- Fizica I
- Metale tranziționale
- Elemente de mecanică și inginerie mecanică
- Utilizarea calculatoarelor și grafica industrială computerizată/Informatica aplicată (opțional)
- Pedagogie I (facultativ)
- Educație fizică
- Fizica II
- Chimie organică
- Chimie fizică
- Ecologie și dezvoltare durabilă
- Fundamente de inginerie electrica și electronică
- Management
- Tehnici de comunicare
- Disciplina optionala I
- Pedagogie II (facultativ)
- Educație fizică (facultativ)
- Bazele ingineriei chimice
- Stiința materialelor I - materiale anorganice
- Stiința materialelor II - materiale organice și compoziție
- Disciplina optionala II
- Didactica specialitatii (facultativ)
- Educatie fizica (facultativ)
- Metode numerice în ingineria chimică și biochimică
- Metalimbaje de calcul științific
- Electrochimie
- Chimie organică
- Chimie fizică
- Transfer termic
- Management industrial/ Marketing (opțional)
- Procese hidrodinamice/ Curgeri reale (opțional)
- Utilizarea calculatorului (facultativ)
- Practică pedagogică I (facultativ)
- Instruire asistată de calculator (facultativ)
- Analiză statistică și programarea experimentelor
- Biochimie
- Microbiologie
- Operații hidrodinamice
- Operații de transfer termic
- Transfer de masă
- Practică tehnologică (4 săpt.)
- Metode de evaluare a riscului proceselor chimice si biochimice/Cuptoare industrial (opțional)
- Coroziune/Pile de combustie (opțional)
- Utilizarea calculatorului (facultativ)
- Managementul clasei de elevi (facultativ)
- Practică pedagogică II (facultativ)
- Operații de transfer de masă
- Simulatoare de procese chimice și biochimice
- Reactoare chimice și biochimice
- Procese unitare chimice și biochimice
- Tratarea efluenților industriali/ Dispersia poluanților în mediu (opțional)
- Separări cu membrane/Reologie (opțional)
- Integrarea proceselor chimice și biochimice/ Procedee de intensificare (opțional)
- Utilizarea calculatorului (facultativ)
- Marketing (facultativ)
- Reactoare chimice și biochimice
- Procese unitare chimice și biochimice
- Optimizarea proceselor chimice și biochimice
- Automatizarea proceselor chimice și biochimice
- Instrumente informatice în ingineria de proces
- Proiectarea instalațiilor chimice și biochimice
- Activitate proiect licenţă
- Utilizarea calculatorului (facultativ)
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Inginerești, în Bucuresti
- Cadastru şi managementul proprietăţilorFacultatea de Geodezie
- Comunicaţii multimedia
- Tehnologii și Sisteme PoligraficeFacultatea de Inginerie Industrială și Robotică
- Ingineria sistemelor internetFacultatea de Automatică și Calculatoare
- Informatică aplicată în ingineria mediuluiFacultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice
- Automatică şi informatică industrialăFacultatea de Automatică și Calculatoare
- Microsisteme
- Circuite și sisteme integrate de comunicații
- Informatică aplicată în energeticăFacultatea de Energetică
Facultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
Facultatea de Chimie Aplicată și Știința Materialelor își are radăcinile înca din anul 1867, în fosta Școală de Poduri, Șosele și Mine când s-au introdus cursuri de Chimie predate de către profesorul Emanuel Bacaloglu. De altfel, facultatea este amplasată în ansamblul de clădiri situate în strada Polizu și începute în 1886 (Corpul A); Aici, academicianul Alfons Saligny a condus laboratoarele de Chimie între 1886 și 1903, fiind urmat de Grigore Pfeiffer. În perioada dintre cele doua razboaie mondiale au fost angajați tinerii Emilian Bratu, Costin Nenitescu, Șerban Solacolu, care ulterior au devenit profesori renumiți, academicieni, fondatori de școală.
În mod firesc, facultatea s-a dezvoltat apărând noi specializări, laboratoare și centre de cercetare ce corespund dezvoltării științifice și tehnologice. Actualmente, facultatea formează ingineri (patru ani) în specializări foarte diverse din industria chimica. Cursurilor de ingineri li se adaugă cursuri de studii aprofundate, școli academice postuniversitare etc. La fiecare doi ani facultatea coordonează „Conferința Națională de Chimie și Inginerie Chimică" și este o prezență activa în publicațiile științifice naționale sau străine.
Informatii despre Universitatea Politehnica din Bucureşti (UPB)
Universitatea POLITEHNICA din București este cea mai veche și prestigioasă școală de ingineri din România. Tradițiile ei sunt legate de înființarea, în anul 1818, de către Gheorghe Lazar, a primei Școli tehnice superioare cu predare în limba română la Mănăstirea Sfantul Sava din București, care in anul 1832 este reorganizata in Colegiul de la Sfantul Sava. La 1 octombrie 1864, a fost înființată „Școala de Poduri și Șosele, Mine și Arhitectură”, care la 30 octombrie 1867 devine „Școala de Poduri, Șosele și Mine” cu durata studiilor de 5 ani. Sub conducerea lui Gheorghe Duca, la 1 aprilie 1881, instituția capată o nouă structură sub denumirea de „Școală Națională de Poduri și Șosele", iar la 10 iunie 1920 a fost înființată Școala Politehnică din București, având patru secții: Electromecanică, Construcții, Mine și Metalurgie, Secția Industrială.
Din noiembrie 1920 denumirea se schimbă în POLITEHNICA din București. La data de 3 august 1948 a fost înființat Institutul Politehnic din București, care cuprindea inițial 4 facultăți și în care, din 1950, au apărut majoritatea facultăților actuale. În baza rezoluției Senatului din noiembrie 1992, Institutul Politehnic din București a devenit Universitatea POLITEHNICA din București.