Despre program

Schimbările rapide și radicale din ultimii ani au influențat puternic sistemul economic global. Turbulențele financiare și provocările generate de acestea au convins directorii și managerii de necesitatea găsirii unor noi metode de creare şi creştere a valorii companiilor.

În prezent, Finanţele Corporative au devenit din ce în ce mai importante, datorită atenţiei pe care managerii trebuie să o dedice gestiunii capitalului, planificării financiare, managementului riscului şi activității de investiții. Gestionarea resurselor financiare şi relațiile cu piețele financiare și cu investitorii sunt obiective critice și fundamentale în cadrul companiilor, instituțiilor financiare și a altor organizații. Prin urmare, reuşita în mediul financiar actual necesită noi aptitudini și competențe iar cei care vor fi pregătiţi să facă față noilor provocări vor avea oportunități mai bune din punct de vedere profesional.

Programul de master Finanţe Corporative asigură formarea de profesionişti de înaltă calificare, cu cunoştiţe avansate, abilităţi şi competenţe profesionale şi transversale în managementul financiar al întreprinderilor şi al instituţiilor pieţei de capital. În acord cu această misiune, oferta educaţională cuprinde discipline utile în formarea profesională cerută de piaţa forţei de muncă din ţară şi din Uniunea Europeană, în concordanţă cu experienţa universităţilor de prestigiu din lume. în egală măsură, evidenţiem orientarea programului de master spre abordările practice, spre studiile de caz şi spre cercetarea ştiinţifică în domeniul Finanţelor Corporative.

Domeniu de licenta/master
Finanţe
Specializare
Finanţe şi bănci
Tip program
Master
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
2 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Raportare financiară și audit
  • Analiză financiară avansată
  • Metode cantitative aplicate în finanțe
  • Managementul fiscal al întreprinderii
  • Evaluarea întreprinderii
  • Investiții financiare
  • Mangement financiar strategic
  • Finanțe comportamentale
  • Politici și practici concurențiale
  • Managementul financiar al proprietăților imobiliare
  • Managementul asigurărilor corporative
  • Analiza datelor și sisteme de analiză statistică
  • Guvernanță corporativă
  • Achiziții
  • fuziuni și restructurări
  • Derivative și managementul riscului
  • Seminar științific
  • Etică și integritate academică
  • Practică de specialitate
  • Stagiu pentru elaborarea lucrării de disertație

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Bucuresti
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer