Educaţie fizică şi sportivă
in cadrul Universitatea "Transilvania" din Braşov, din Brasov, Transilvania
Despre program
Programul de studiu Educație fizică şi sportivă, cu durata studiilor de 3 ani – 180 de credite ECTS este centrat pe formarea cadrelor didactice de specialitate, abilitate cu capacități şi competențe pe direcția proiectării, conducerii şi evaluării actului de predare-învățare la nivelul învățământului primar şi secundar de educație fizică şi sportivă, iar în mod secundar, oferă posibilitatea implicării absolvenților într-o gamă variată de activități conexe domeniului educației fizice şi sportului.
Perspective după finalizarea studiilor:
– la finalizarea studiilor de licență, absolvenții pot activa ca și cadre didactice de specialitate, la nivelul învățământului primar şi secundar;
– Continuarea studiilor pe domeniul fundamental prin ciclul II – de master;
– Activare în structurile administrative de specialitate, la nivel central şi local;
Educaţie fizică şi sport
Educaţie fizică şi sportivă
Licență
Romana
Acreditat
3 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Anatomie funcțională
- Kinesiologie
- Bazele generale ale atletismului
- Bazele generale ale gimnasticii
- Teoria și practica instruirii în schi aplin
- Teoria și practica instruirii în sporturile de combat
- Istoria educației fizice și a sportului
- Aplicații practice în mediu montan – schi aplin
- Limba engleză sau franceză
- Scriere academică
- Fiziologie
- Educație pentru sănătate și prim ajutor
- Bazele generale ale handbalului
- Bazele generale ale fotbalului
- Teoria și practica instruirii în atletism
- Teoria și practica instruirii în gimnastică
- Teoria instruirii în turism – orientare
- Aplicații practice în mediu montan – turism – orientare
- Limba engleză sau franceză
- Teoria educației fizice și sportului
- Teoria și practica instruirii în schi fond
- Metodica predării ateletismului în școală
- Metodica predării gimasticii în școală
- Metodica predării fotbalului în școală
- Metodica predării handbalului în școală
- Teoria și practica instruirii în natație
- Aplicații practice în mediu montan – schi fond
- Limba engleză sau franceză
- Psihopedagogie
- Bazele generale ale baschetului
- Bazele generale ale voleiului
- Metodica educației fizice și sportului
- Teoria și practica instruirii în natație
- Aplicații practice discipline sportive de apă
- Metode de cercetare Știință Sportului și Educație Fizică
- Stagiu de pregătire și elaborare a lucrării de licență
- Limba engleză sau franceză
- Evaluare motrică și somato – funcțională
- Practica și metodica instruirii în activitățile motrice pe grupe de vârstă
- Stagi de practică în unități de învățământ
- Metodica predării baschetului în școală
- Acivități motrice adaptate
- Activități motrice ludice de timp liber
- Expresie corporală și euritmie
- Stagiu de practică în baze de agrement montan
- Alergare montană
- Șah
- Activități motrice montane de tip nonformal
- Discipline opționale (Teoria și practica instruirii în mediu montan – sanie
- Teoria și practica instruirii în mediu montan – sărituri cu schiurile
- Teoria și practica instruirii în dans sportiv
- Teoria și practica instruirii în dans folcloric
- Fitness
- Gimnastică aerobică de întreținere
- Comunicare în Știința Sportului și Educației Fizice
- Etică și deontologie în Știința sportului și educației fizice
- Utilizare soft-uri specializate în Știința Sportului și Ed. Fizice
- Management aplicat în Știința sportului și Ed. Fizice)
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Ştiinţa Sportului şi Educaţiei Fizice, în Brasov
- Diagnoza şi prognoza psihomotricăFacultatea de Educaţie Fizică şi Sporturi Montane
- Sport şi performanţă motrică – Învățământ cu frecvență redusăFacultatea de Educaţie Fizică şi Sporturi Montane
- Educaţie fizică şi sportivăFacultatea de Educaţie Fizică şi Sporturi Montane
- Educaţie fizică şi sportivă – Învăţământ cu frecvenţă redusăFacultatea de Educaţie Fizică şi Sporturi Montane
- Performanţă sportivă şi management în sportFacultatea de Educaţie Fizică şi Sporturi Montane
- Sport şi performanţă motricăFacultatea de Educaţie Fizică şi Sporturi Montane
- Kinetoterapie şi motricitate specialăFacultatea de Educaţie Fizică şi Sporturi Montane
- Managementul activităţilor formale, non-formale şi de recuperare a stării de sănătateFacultatea de Educaţie Fizică şi Sporturi Montane
Facultatea de Educaţie Fizică şi Sporturi Montane
Înfiinţarea şi funcţionarea unui institut superior de învăţământ pentru educaţie fizică şi sport a constituit un vechi deziderat al braşovenilor în general şi al oamenilor de sport din acest oraş în special. Tradiţia sportivă deosebit de îndelungată a braşovenilor, poziţia geografică şi cadrul natural în care este situat oraşul ca şi activitate turistică (autohtonă, internă si internaţională) au fost tot atâtea argumente în favoarea instituţionalizării şi funcţionării unui centru de învăţământ superior de profil.
În anul 1990, din iniţiativa unui colectiv din catedra E.F.S. a Universităţii "Transilvania" Braşov, a fost înaintat un memoriu la Ministerul Învăţământului, prin care se solicita înfiinţarea unei Facultăţi, ai cărei absolvenţi să fie capabili să se implice în activitatea managerială şi instructiv-educativă din turism, sport şi educaţie fizică. Această solicitare s-a materializat prin înfiinţarea secţiei de Educaţie Fizică şi Sport în cadrul Facultăţii de Stiinţe de la Universitatea "Transilvania" din Braşov.
Informatii despre Universitatea "Transilvania" din Braşov
Universitatea "Transilvania" din Braşov (UTBv) este o instituţie de învăţământ superior de stat din Braşov, România, care, prin "oferta de educaţie, prin cercetarea ştiinţifică şi prin numărul de studenţi reprezintă una dintre universităţile mari ale României, fiind şi universitatea reprezentativă din Regiunea 7 Centru.
Universitatea cuprinde 18 facultăţi, un număr de aproximativ 20.000 de studenţi şi aproximativ 800 de cadre didactice.
Universitatea oferă 100 programe de studiu de licenţă la Zi, ID şi FR, 66 de programe de masterat (de aprofundare sau cercetare ştiinţifică) la Zi, ID şi FR. În ceea ce priveşte doctoratul există în prezent 17 domenii.