Economie internaţională şi afaceri europene
in cadrul Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE), din Bucuresti, Muntenia
Despre program
Programul de masterat este orientat către excelență, propunându-și să ofere cursuri care să contribuie la calificarea și specializarea unui capital uman foarte bine pregătit profesional și științific, în concordanță cu cerințele actuale ale pieței naționale și europene a forței de muncă.
Obiective – Aprofundarea fundamentelor teoretice şi a reverberaţiilor practice a acestora la nivelul: • climatului geo-economic internaţional; • politicilor, instituţiilor şi afacerilor europene; • diplomaţiei, în general, şi a celei economice internaţionale, în special; – Dezvoltarea capacităţii avansate de comunicare în domeniul relaţiilor internaţionale; – Fundamentarea, elaborarea şi aplicarea politicilor publice; – Managementul activităţii firmelor în context internaţional şi european.
Științe Economice
Economie şi afaceri internaţionale
Economie şi afaceri internaţionale
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Economie politică internațională
- Mediul european de afaceri
- Marketing global
- Piețe și instituții financiare
- Comunicare de afaceri în limba engleză în context intercultural
- Politica de coeziune a Uniunii Europene
- Modelare economică
- Drept internaţional public
- Guvernanță economică europeană
- Economie comparată
- Politici ale Uniunii Europene
- Creștere și dezvoltare economică
- Diplomație economică
- Sistemul comercial internațional
- Relațiile externe ale Uniunii Europene
- Strategia și politica firmei în context european
- Cercetare științifică și gândire creativă
- Etică și integritate academică
- Practica de specialitate
- Stagiu pentru elaborarea lucrării de disertație
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Bucuresti
- Economia comerţului, turismului şi serviciilorFacultatea de Ştiinţe Economice din Cluj-Napoca
- Management (în limba engleză)Facultatea de Management
- Management şi marketing în structurile, activităţile şi evenimentele sportiveFacultatea de Educaţie Fizică şi Sport
- Eficiență și riscuri în activitatea bancară, asigurări și piețe de capitalFacultatea de Ştiinţe Economice
- Managementul afacerilor internaţionaleFacultatea de Relaţii Economice Internaţionale
- Contabilitate și informatică de gestiune
- Management financiar şi investiţii
- Management (ID)Facultatea de Management
- Auditul intern în sistemul public și privatFacultatea de Ştiințe Juridice
Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale
Facultatea de Relații Economice Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice Internaționale este o instituție cu vechime și cu tradiție în spațiul universitar din România, oferind studenților programe de studiu de calitate, profesorii care activează în această facultate fiind dedicați profesiei lor și domeniului în care activează. Într-o lume tot mai globalizată și mai integrată, viziunea internațională asupra dezvoltării tranzacțiilor financiare și comerciale devine fundamentală. Studierea tranzacțiilor economice din această perspectivă internațională oferă avantaje clare atât pentru cei din mediul privat (inclusiv cel financiar) cât și pentru cei din mediul public (mai ales pentru fundamentarea politicilor publice în domeniul comerțului exterior, investițiilor străine, cursului de schimb etc.).
Facultatea de Relații Economice Internaționale reprezintă o comunitate cu adevărat internațională. La învățământul ciclu licență, sunt înmatriculați studenți cetățeni ai următoarelor state: Albania, Arabia Saudită, Azerbaidjan, Bulgaria, Camerun, Canada, China, Congo, Coreea de Sud, Croația, Germania, Iordania, Iran, Italia, Kazahstan, Kenya, Macedonia, Nigeria, Republica Moldova, Rusia, Serbia, Siria, SUA, Turcia, Turkmenistan, Ucraina, Vietnam. Anual, un număr de peste 100 de studenți pleacă pentru cel puțin un semestru la studii în alte universități din țările europene prin programul ERASMUS al Uniunii Europene. Mai mult, un număr de 10 studenți care studiază ca limbă opțională sau facultativă limba rusă au posibilitatea unui stagiu de un semestru la Institutul de stat de limba rusă „A. S. Puskin” din Moscova.
Informatii despre Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE)
Înfiinţată prin Decret Regal, la 6 aprilie 1913, din iniţiativa lui Nicolae D. Xenopol, Ministrul Industriei şi Comerţului, sprijinit de un grup de tineri economişti formaţi la universităţi prestigioase din Germania, Franţa şi Anglia, Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale a fost prima instituţie de învăţământ economic superior din România.
Încă de la început s-a confruntat cu mari probleme materiale, lipsa unui local propriu şi recunoaştere din partea instituţiilor universitare. În primele două decenii, A.I.S.C.I. s-a subordonat Ministerului Industriei şi Comerţului, perioada în care a depăşit toate obstacolele materiale, precum şi pe cele privind recunoaşterea sa ca instituţie de învăţământ superior: construcţia Palatului Academiei din Piaţa Lascăr Catargiu, astăzi Piaţa Romana (1924-1926); organizarea doctoratului (1921); un corp profesoral format din personalităţi de prestigiu: Anton Davidoglu, Stanislas Cihoski, I. N. Angelescu, Ion Răducanu, Virgil Madgearu, Victor Slăvescu, Constantin Bungetianu, Andrei Rădulescu, Gheorghe Taşcă, Nicolae Iorga (din 1931), Gromoslav Mladenatz s.a.
Modificările aduse în aprilie 1935 la legea privind funcţionarea A.I.S.C.I. au consfinţit trecerea Academiei în subordinea Ministerului Instrucţiunii Publice. Ministerul Educaţiei Naţionale, prin Legea nr. 299 din 18 august 1947 privind reorganizarea şi transformarea Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale şi a Academiei de Studii Cooperatiste din Bucureşti în Academia de Ştiinţe Comerciale şi Cooperatiste, face primul pas în vederea schimbărilor pe care le-a cunoscut fosta Academie Comercială. În perioada comunistă, prin Decretul nr. 175 din 3 august 1948, se realizează reforma învăţământului, Academia de Ştiinţe Comerciale şi Cooperatiste fiind transformată in Institutul de Ştiinţe Economice şi Planificare după modelul instituţiilor de învăţământ superior sovietic. Începand cu anul universitar 1967-1968, învăţământul economic din România îşi redescoperă vocaţia europeană, I.S.E.P. este reorganizat şi transformat în Academia de Studii Economice din Bucureşti, denumire care s-a păstrat până astăzi.