Dreptul intern şi internaţional al afacerilor
Despre program
Programul de universitare de master „Dreptul intern și internațional al afacerilor” are ca misiune formarea unor specialiști cu o pregătire aprofundată în domeniul dreptului afacerilor, capabili să aplice această specializare în exercitarea profesiilor juridice, asigurând absolvenților șanse reale de inserție atât în condițiile de competiție pe piața muncii, cât și prin cercetare și dezvoltare individuală și munca eficientă în echipă, specifică acestui domeniu în conformitate cu noile tendințe la nivel național și internațional.
Romana
Acreditat
1 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Dreptul societar
- Garanţii civile şi comerciale
- Comunicare şi negociere în afaceri
- Dreptul concurenţei şi protecţia consumatorului
- Dreptul afacerilor
- Practică de specialitate
- Protecţia juridică a proprietăţii intelectuale
- Arbitrajul comercial naţional şi internaţional
- Contracte speciale de comerţ internaţional
- Etică şi integritate academică
- Metodologia cercetării – seminar interdisciplinar
- documentare pentru pregătirea lucrării de disertație
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Juridice, în Bucuresti
- DreptFacultatea de Ştiințe Juridice
- Dreptul colectivităților localeFacultatea de Administraţie Publică
- Ştiinţe penaleFacultatea de Ştiințe Juridice
- Drept privatFacultatea de Drept
- Drept și guvernare europeanăFacultatea de Administraţie Publică
- Cooperare internaţională în justiţieFacultatea de Ştiințe Juridice
- DreptFacultatea de Drept
- Drept internațional și dreptul Uniunii EuropeneFacultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative
- Dreptul urbanismului şi al planificării teritorialeFacultatea de Drept
Facultatea de Științe Juridice și Administrative
Informatii despre Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti
Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București (UCDC) este o instituție particulară, autonomă, de învățământ superior și de cercetare științifică.
Procesul de învățământ și cercetare științifică se organizează și se desfățoară în conformitate cu principiile autonomiei universitare, ale Cartei Universitare și cerințelor sistemului de învățământ superior aliniat Procesului Bologna.
Prin activitatea sa, Universitatea a contribuit și contribuie semnificativ la realizarea compatibilizarii între procesul educațional din Romania și cel din universitățile de prestigiu europene și din întreaga lume. În acest sens, UCDC a încheiat parteneriate și acorduri de colaborare cu universități din țările Uniunii Europene, SUA, Turcia, China, Japonia ș.a. Studenții tuturor facultăților din UCDC pot beneficia de mobilități în cadrul programului Erasmus+ al Uniunii Europene.
În prezent, oferta educațională a Universității cuprinde 39 de programe de licență și 32 de programe de studii de master, în următoarele domenii: Administrarea afacerilor, Economie și afaceri internaționale, Finanțe, Contabilitate, Marketing, Drept, Istorie, Geografie, Limbi și literaturi străine, Științe ale educației, Științe politice, Științe ale comunicării și Științe administrative.