Drept (IFR)
Despre program
Misiunea Facultății de Științe Juridice și Administrative este una didactica (furnizare de educație) și de cercetare științifică caracterizându-se prin elemente de specificitate și oportunitate în raport cu nomenclatorul național de calificări și cu cerințele pieței forței de muncă în mediul românesc și în cel internațional. Prin misiunea asumată, Facultatea de Științe Juridice și Administrative și-a propus să contribuie semnificativ la formarea de specialiști în domeniul juridic și administrativ, din perspectiva continuării pregătirii de specialitate în cadrul studiilor de master, capabili să contribuie la consolidarea dimensiunii jurisdicționale a statului român ca stat membru al Uniunii Europene.
Romana
Acreditat
4 ani
IFR - cu frecvență redusă
Cursuri pe care le vei parcurge
- Teoria generală a dreptului
- Drept constituţional și instituții politice
- Drept roman
- Drept civil – partea generală
- Educaţie fizică
- Limba engleză (opțional)
- Limba franceză (opțional)
- Limbă străină I (germană
- spaniolă
- italiană) (facultativ)
- Drept canonic (facultativ)
- Istoria statului şi dreptului românesc
- Drept civil – persoanele
- Drept administrativ general
- Informatică
- Filosofie (opțional)
- Istoria culturii şi civilizaţiei creştine (opțional)
- Limbă străină II (germană
- spaniolă
- italiană) (facultativ)
- Practică de specialitate (facultativ)
- Drept civil – drepturi reale
- Drept penal general
- Drept administrativ special
- Drept financiar
- Logică juridică (opțional)
- Psihologie judiciară (opțional)
- Drepturile omului (opțional)
- Organizarea sistemului judiciar (opțional)
- Limbă străină (franceză
- germană
- spaniolă
- italiană) (facultativ)
- Drept civil – teoria obligaţiilor
- Drept fiscal
- Drept internaţional public
- Criminologie
- Drept parlamentar (opțional)
- Drept electoral (opțional)
- Drept civil- contracte
- Drept penal special
- Drept procesual penal I
- Dreptul familei
- Drepturile omului
- Dreptul mediului (opțional)
- Drept funciar (opțional)
- Dreptul transporturilor (opțional)
- Contencios administrativ (opțional)
- Drept civil- succesiuni
- Filosofia dreptului
- Drept bancar și valutar (opțional)
- Dreptul asigurărilor (opțional)
- Dreptul concurenței (opțional)
- Drept contravențional (opțional)
- Dreptul falimentului și procedura insolvenței (facultativ)
- Protecția consumatorilor (facultativ)
- Dreptul comerțului internațional
- Dreptul muncii
- Criminalistică
- Drept procesual civil
- Drept internațional privat
- Dreptul securității sociale
- Dreptul proprietății intelectuale
- Dreptul Uniunii Eropene
- Practică de cercetare
- Dreptul concurenței (opțional)
- Medicină legală (opțional)
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Juridice, în Bucuresti
- Drept european şi internaţionalFacultatea de Drept
- DreptFacultatea de Științe Juridice și Administrative
- Drept European și InternaționalFacultatea de Științe Juridice și Administrative
- DreptFacultatea de Drept
- DreptFacultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei
- Științe penale și criminalisticăFacultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative
- Achiziţii publice, concesiuni, parteneriat public-privatFacultatea de Drept
- Dreptul informațiilor și al securității privateFacultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative
- Drept social român și europeanFacultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative
Facultatea de Științe Juridice și Administrative
Informatii despre Universitatea Creştină "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti
Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București (UCDC) este o instituție particulară, autonomă, de învățământ superior și de cercetare științifică.
Procesul de învățământ și cercetare științifică se organizează și se desfățoară în conformitate cu principiile autonomiei universitare, ale Cartei Universitare și cerințelor sistemului de învățământ superior aliniat Procesului Bologna.
Prin activitatea sa, Universitatea a contribuit și contribuie semnificativ la realizarea compatibilizarii între procesul educațional din Romania și cel din universitățile de prestigiu europene și din întreaga lume. În acest sens, UCDC a încheiat parteneriate și acorduri de colaborare cu universități din țările Uniunii Europene, SUA, Turcia, China, Japonia ș.a. Studenții tuturor facultăților din UCDC pot beneficia de mobilități în cadrul programului Erasmus+ al Uniunii Europene.
În prezent, oferta educațională a Universității cuprinde 39 de programe de licență și 32 de programe de studii de master, în următoarele domenii: Administrarea afacerilor, Economie și afaceri internaționale, Finanțe, Contabilitate, Marketing, Drept, Istorie, Geografie, Limbi și literaturi străine, Științe ale educației, Științe politice, Științe ale comunicării și Științe administrative.