Drept civil şi drept procesual civil aprofundat
in cadrul Universitatea "Nicolae Titulescu" din Bucureşti, din Bucuresti, Muntenia
Despre program
Programul de studii de master Drept civil şi drept procesual civil aprofundate, are ca misiune aprofundarea studiului instituțiilor de drept civil, drept procesual civil, dreptul familiei, dreptul proprietații intelectuale şi nu în ultimul rand de drept internațional privat, atât sub aspect teoretic, ştiut fiind faptul că dreptul civil adeseori numit “matematica dreptului”, cunoaşte un “algoritm”, greu de descifrat în timpul anilor de facultate, cât şi sub aspect practic.
Cazuistica în domeniu foarte variată şi bogată, soluțiile date de instanțe deseori contradictorii din rațiuni de interpretare, reclamă cu necesitate o abordare mai aprofundată a jurisprudenței. De asemenea, răspunzând acestor necesități legislația este supusă unor transformări menite sa răspundă problemelor semnalate în practica pe de o parte iar pe de altă parte celor ce apar ca efect inevitabil al aderării României la Uniunea Europeană, motiv pentru care au loc dezbateri pe marginea acestor probleme, menite să răspundă acestor exigențe.
Prin domeniile abordate în cadrul acestui master se urmăreşte atât dimensiunea de cercetare ştiințifică, formarea deprinderilor teoretice de analiză a normelor de drept, cât şi o dimensiune practică-aplicativă.
Romana
Acreditat
1 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Drept civil – parte generală
- Drepturile reale
- Dreptul familiei
- Drept procesual civil
- Contracte civile speciale
- Limba străină
- Dreptul proprietății intelectuale
- Dreptul succesiunilor
- Obligațiile civile
- Drept internațional privat
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Juridice, în Bucuresti
- DreptFacultatea de Drept
- Dreptul urbanismului şi al planificării teritorialeFacultatea de Drept
- Drept financiar, bancar şi al asigurărilorFacultatea de Drept
- Carieră JudiciarăFacultatea de Științe Juridice și Administrative
- Crimininalistica și psihologia judiciară în investigația penalaFacultatea de Drept
- CriminalisticăFacultatea de Ştiinţe Economice
- Dreptul afacerilorFacultatea de Drept
- Drept IDFacultatea de Drept
- DreptFacultatea de Ştiințe Juridice
Facultatea de Drept
Înfiinţată în anul 1992, Facultatea de Drept, prima facultate din cadrul Universităţii „Danubius" din Galaţi şi-a asumat rolul de a contribui la dezvoltarea societăţii şi recunoaşterea valorilor fundamentale în cadrul acesteia, urmărind atingerea unor idealuri la care se raportează astăzi întreaga lume: să dea posibilitatea tinerilor să-şi dezvolte capacităţile la cel mai înalt nivel, să fie bine pregătiţi să lucreze în domeniul ales, să poată contribui efectiv la împlinirea personală, să joace un rol important în configurarea unei societăţi democratice, civilizate şi tolerante. Evoluţia Facultăţii de Drept poate fi sintetizată prin câteva elemente esenţiale: promovarea unei culturi a calităţii, performanţă, eficienţă, competitivitate. Fiţi, aşadar, bineveniţi la Facultatea noastră, care va asigură baza dezvoltării carierei dumneavostră de magistrat, avocat, notar ori consilier juridic!Informatii despre Universitatea "Nicolae Titulescu" din Bucureşti
Înfiinţată în 1990 ca institutie de învăţământ superior particulară, Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti a fost acreditată prin Legea nr. 241 din 23 aprilie 2002.
Începand cu anul universitar 1999-2000 a fost dat in functiune noul sediu al universitatii din Bulevardul Vacaresti (statia de metrou Timpuri Noi); conceput ca un campus universitar de standard occidental.
Universitatea are in structura sa trei facultati: Facultatea de Drept, Facultatea de Ştiinţe Economice, Facultatea de Ştiinţe Sociale şi Administrative.
Universitatea respecta valorile democratiei si ale statului de drept si actioneaza pentru promovarea lor in societatea romaneasca. Este apolitica si nu permite orientarea procesului de invatamant catre nici una din doctrinele si practicile ideologice.