Dezvoltare şi amenajare turistică
in cadrul Universitatea de Vest din Timişoara (UVT), din Timisoara, Banat
Despre program
Prin programul de studii masterale Dezvoltare şi amenajare turistică (DAT) cu durata de 2 ani, curs de zi, Departamentul de Geografie din cadrul UVT oferă o linie de formare superioară atractivă şi cu mare impact social-economic. Masterul, acreditat de ARACIS, are drept scop aprofundarea pregătirii într-un domeniu de mare actualitate, specific lumii contemporane, cel al turismului; masteranzii se vor specializa în cunoaşterea sistemelor spaţiale turistice, în rezolvarea problemelor concrete ale organizării şi amenăjarii turistice a teritoriului, în elaborarea proiectelor privind dezvoltarea durabilă a turismului. Cursurile sunt interdisciplinare şi sunt predate de reputaţi profesori de la Departamentul de Geografie, de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Facultatea de Litere, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, precum şi de practicieni din domeniul activităţii turistice. Disciplinele sunt alese astfel încât să asigure formarea competenţelor necesare: analiza spaţială a potenţialului turistic local şi regional; analiza, diagnoza şi prognoza sistemelor teritoriale cu funcţionalitate turistică; fundamentarea teoretica şi aplicativă a problematicii turismului în cadrul proiectelor de dezvoltare regională; managementul strategiilor şi al proiectelor de dezvoltare şi amenajare turistică; elaborarea şi aplicarea tehnicilor de anchetă pentru studii de marketing turistic şi de promovare turistică; iniţierea de afaceri în domeniul turistic. Prin cursurile urmate şi activităţile practice realizate, absolvenţii vor putea activa cu reale şanse în economia turismului sau în instituţiile abilitate în planificarea teritorială şi organizarea activităţii turistice. Stagiul de practică de 3 luni, realizat în semestrul al doilea al ultimului an de studiu, la firme din domeniul turismului, reprezintă o bună pregătire pentru integrarea pe piața muncii. De asemenea, absolvenţii preocupaţi de cercetarea ştiinţifică a fenomenului turistic vor putea realiza studii de doctorat în geografia turismului, în economia turismului sau în domenii conexe. Ca urmare a parcurgerii acestui program, absolvenţii pot beneficia de Brevet în turism, eliberat la cererea candidatului, de structurile abilitate ale Autorităţii Naţionale pentru Turism. La programul de master DAT se pot înscrie absolvenţii oricărei facultăţi de stat sau particulare, din ţară sau străinătate, cu diplomă de licenţă sau echivalentă acesteia, indiferent de specializarea sau anul absolvirii.
Științe ale Naturii
Geografie
Geografie
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Substratul geologic şi relieful: implicaţii în organizarea teritoriului și turism
- Resursa umană în turism
- Globalizare în turism
- Modele de amenajare şi dezvoltare turistică
- Etică și integritate academică
- Valorificarea turistică a patrimoniului cultural şi urban
- Evaluarea și managementul riscurilor naturale și tehnogene
- Turism litoral şi balnear
- Comunicare şi relaţii publice în turism
- Managementul activităţilor turistice în spaţiul montan şi ecoturism
- Politici și strategii de dezvoltare durabilă
- Serviciiile de transport și dezvoltarea turismului
- Managementul agenţiei de turism
- Metode şi modele de evaluare şi gestionare a resurselor turistice
- Impactul socio-economic și de mediu al activităților turistice
- Activități practice de specialitate (3 luni=360 ore)
- Elaborarea lucrării de dizertaţie
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe ale Naturii, în Timisoara
- Ecologia si protectia mediuluiFacultatea de Chimie
- GeografieFacultatea de Chimie
- Planificarea şi dezvoltarea durabilă a teritoriuluiFacultatea de Chimie
- Sisteme informaționale geograficeFacultatea de Chimie
- Geografia turismuluiFacultatea de Chimie
- Dezvoltare şi amenajare turisticăFacultatea de Chimie
- BiologieFacultatea de Chimie
- CartografieFacultatea de Chimie
- Biologia dezvoltării și influența factorilor exogeni asupra dezvoltării organismelorFacultatea de Chimie
Facultatea de Chimie
La 26 octombrie 1860 „Chimia anorganică şi organică” exista ca o singură disciplină în cadrul Facultăţii de Filosofie. La 25 noiembrie 1864, s-a înfiinţat Catedra de Fizică şi Chimie, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe, sub conducerea profesorului Ştefan Micle. În 1878, Catedra de Fizică şi Chimie s-a divizat în Catedra de Fizică condusă de profesorul Ştefan Micle şi Catedra de Chimie, a cărei conducere a fost încredinţată ilustrului savant Petru Poni. Facultatea de profil avea să fie înfiinţată în anul 1948, urmînd ca aceasta să fie înglobată, începînd cu anul 1974, în Institutul Politehnic Iaşi. Din 1990, Facultatea de Chimie a revenit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi.
În prezent, facultatea pregăteşte în domeniile Chimie, respectiv Biochimie tehnologică. Datorită pregătirii lor teoretice şi experimentale, absolvenţii de studii universitare şi master se pot adapta cu uşurinţă la evoluţia noilor tehnici de investigare, ceea ce le permite să efectueze analize chimice în orice laborator de profil din industrie sau din clinicile medicale.
Acordurile de colaborare, încheiate în cadrul programului Socrates, permit studenţilor facultăţii să efectueze stagii de studii la universităţi de renume din străinătate: Universitatea Konstanz, Universitatea Regensburg, Universitatea Tehnică din Braunschweig, Universitatea Paris-Sud Orsay, Universitatea Poitiers, Universitatea de Ştiinţe şi Tehnologii din Lille, Universitatea Aristotle din Thessaloniki, Universitatea din Caliari, Universitatea din Calabria, Universitatea Pannon. Biblioteca de Chimie se află în corpul A al Universităţii, parter, B-dul Carol I, nr. 11, 700506, Iaşi, E-mail: bib.fiz@uaic.ro, Telefon: 0232 20 1151.
Informatii despre Universitatea de Vest din Timişoara (UVT)
În ultimii 12 ani, Universitatea a răspuns schimbărilor care au apărut în politica naţional-educaţională, schimbărilor demografice, cerinţelor economiei de piaţă, nevoilor locale şi regionale şi noilor tehnologii.
Toate aceste schimbări au condus la noi aşteptări din partea studenţilor, personalului academic şi administrativ. Universitatea de Vest din Timişoara oferă studenţilor pregătirea necesară pentru a contribui la dezvoltarea societății. Aceasta pregătire se desfăşoara în 11 facultăţi, care oferă o gamă variată de programe de formare iniţială şi cursuri postuniversitare.
Rezultatele atinse în multe programe care implică colaborare internaţională – în programe de mobilitate Socrates, PHARE, Leonardo da Vinci etc. – sunt cu adevarat impresionante şi se numără printre cele mai bune realizări ale universităţii.
Impresia generală pe care ne-a lăsat-o Universitatea de Vest din Timişoara este aceea că este o universitate creativă, energică, activă şi inovativă. Cadrele didactice, profesori şi cercetători, sunt foarte entuziaşti şi determinaţi să experimenteze toate noile oportunităţi şi modalităţi oferite de tehnologia informaţională. În afară de acestea, instrumentele multimedia moderne sunt disponibile în cele mai multe săli de curs din clădirile noi (Facultatea de Ştiinţe Economice şi Facultatea de Drept).
(Fragmente din Raportul Comisiei de Evaluare - Proiectul Slazburg Seminar, 21-25 Octombrie 2003, Timişoara, ROMÂNIA )