Design Vestimentar – Design Textil
in cadrul Universitatea de Vest din Timişoara (UVT), din Timisoara, Banat
Despre program
Specializarea Design vestimentar-Design textil, ciclul masteral, se axează pe două direcţii distincte, ele fiind pe de o parte teoretice conexe şi pe de altă parte discipline practice reconfiguratoare de principii. Sincronizarea cu transformările în cadrul diferitelor fenomene socio-economice-culturale dar în special la nivelul manifestărilor artistice actuale a dus la schimbarea modului de gândire pe diferite nivele, astfel experimentele generate în cadrul cursurilor masterale – prin studiul unor curente şi tendinţe – au ca scop manifestarea creativă cu mesaj. La acest nivel este importantă cercetarea fenomenelor trecând dincolo de descoperirea aptitudinilor de gen. Pachetele de discipline includ stadii aprofundate de creaţie, proiectare, execuţie şi promovare-mediatizare ţinând cont că pe lângă stadiile de studiu, creaţie, execuţie se pune şi problema implementării. Departamentul prevede permanent teme studiate în raport cu factorii ce determina anumite transformări în diferite contexte. Odată cu marile răsturnări de situaţii de ordin socio-economic dar şi cu integrarea în anumite standarde europene se intrevăd noi profesii ce acoperă şi chiar înlocuiesc profesiile scoase din rol datorită desfiinţării unor segmente industriale de prelucrare şi creaţie textilă. În cadrul designului vestimentar se pot pune în valoare meserii ca: stilism, organizare de eveniment, strategii de imagine şi comunicare, astfel în cadrul designului textil conturându-se meserii ca: designer de eveniment, creator design textil de interior-ambiental, creator obiect textil de serie sau unicat, dar mai departe de aceste meserii se preconizează şi desfăşurarea în domeniul artei experimentale, a spectacolului, performingului, al instalaţiei. Tradiţia şi renaşterea rotunjeşte în contrast cu artele moderne şi contemporane bazate pe dinamism şi mişcare şi alte raporturi care restabilesc lumea artelor. Relaţia cu natura ca „marele model” este ordine, sonoritate şi metaforă, este moarte şi viaţa îmbinând rigoarea cu spontaneitatea şi preocuparea pentru „poezie”şi simbol, elementul activ cu elementul pasiv şi elementele subordonate celorlalte. Este o sinteză a artelor moderne pentru a evidenţia construcţia unui teritoriu plastic şi locul unei ulterioare demolări, a deconstrui şi a reconstrui cu alte argumente, cu alte mijloace specifice artelor vizuale. Cursurile masterale promoveaza interesul pentru crearea codurilor cu semnificaţii noi, alegerea unor soluţii unice cu amploarea şi ritmul schimbării, preocuparea tinerilor artişti pentru spontan, instantaneu, în contrast cu deprinderile tradiţionale care apelează la logică. Conceptele ce reprezintă un mod de viaţă, o nouă estetică, ce au in subordine criterii de valoare şi apreciere, înzestreaza forma „cu stil şi vitalitate”. Cursurile deschid noi dimensiuni estetice, semnele plastice fiind capabile să închidă în substanţa sa gravitatea acestor sensuri multiple.
Arte
Arte vizuale
Modă - design vestimentar
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Artă stil comunicare
- Interferenţe stilistice
- Tendinţe şi sisteme de predicţie
- Design vestimentar
- Design textil
- Managementul studioului de proiectare
- Arta în contexte sociale şi politice
- Cercetare de specialitate
- Modă și identitate
- Stagiu de practică
- Concept stilistic și realizarea colecției de modă/design textil
- Experimente interdisciplinare
- Tehnici avansate pt design textil - disertație (DT)
- Tehnici avansate pt design vestimentar - disertație (DV)
- Metodologia cercetării și scriere academică
- Managementul studioului de proiectare
- Promovarea produselor și comunicare vizuală
- Arta contemporană și noile media
- Cercetare de specialitate
- Stagiu de practică
- Stagiu pentru elaborarea lucrării de disertație
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Arte, în Timisoara
- DesignFacultatea de Arte şi Design
- MuzicăFacultatea de Muzică și Teatru
- Stilistica Interpretării MuzicaleFacultatea de Muzică și Teatru
- Conservare și RestaurareFacultatea de Arte şi Design
- Sculptură – Materie și ConceptFacultatea de Arte şi Design
- Modă-Design VestimentarFacultatea de Arte şi Design
- Tendinţe actuale în arhitectura de interiorFacultatea de Arhitectură şi Urbanism
- Grafică – Materie și ConceptFacultatea de Arte şi Design
- Conservare Restaurare – Icoana, pictură şi restaurareFacultatea de Arte şi Design
Facultatea de Arte şi Design
Oferta curriculară pe care Facultatea de Arte şi Design o pune astăzi la dispoziţia studenţilor are în vedere cele trei paliere de studii universitare ce întrunesc cerinţele planului strategic al Programului de educaţie permanentă Bologna: studiile de licenţă (şase semestre), studiile masterale (patru semestre) şi studiile doctorale (şase semestre). Programele instituţionale de pregătire, cercetare ştiinţifică şi creaţie artistică, acoperă aria largă a domeniului artelor vizuale, prin complexitate, flexibilitate şi interdisciplinaritate, fiind acreditate în prezent 11 programe de licenţă, 11 programe de nivel master şi două tipuri de doctorat în arte plastice şi decorative: profesional şi ştiinţific.
Cercetarea fundamentală şi creaţia artistică pun în discuţie conceptele majore ale artelor vizuale pornind de la principiile, teoriile şi formele de artă consacrate şi reevaluează condiţia acestora în contextul actual al manifestrilor şi expresiilor artistice. Studenţii au posibilitatea de a opta, într-un sistem modular, pentru disciplinele de specialitate şi complementare care corespund cel mai bine propriilor motivaţii şi căutări, alcătuindu-şi un traseu individual de pregătire.Valoarea acestor programe şi teme de pregătire se regăseşte în lucrările-studiu sau experiment ale studenţilor, în cele de licenţă şi dizertaţie sau în programele de cercetare ştiinţifică şi creaţie artistică doctorale, fiind legitimate de performanţele profesionale ale absolvenţilor distinşi cu premii în competiţii de profil, naţionale şi internaţionale.
Informatii despre Universitatea de Vest din Timişoara (UVT)
În ultimii 12 ani, Universitatea a răspuns schimbărilor care au apărut în politica naţional-educaţională, schimbărilor demografice, cerinţelor economiei de piaţă, nevoilor locale şi regionale şi noilor tehnologii.
Toate aceste schimbări au condus la noi aşteptări din partea studenţilor, personalului academic şi administrativ. Universitatea de Vest din Timişoara oferă studenţilor pregătirea necesară pentru a contribui la dezvoltarea societății. Aceasta pregătire se desfăşoara în 11 facultăţi, care oferă o gamă variată de programe de formare iniţială şi cursuri postuniversitare.
Rezultatele atinse în multe programe care implică colaborare internaţională – în programe de mobilitate Socrates, PHARE, Leonardo da Vinci etc. – sunt cu adevarat impresionante şi se numără printre cele mai bune realizări ale universităţii.
Impresia generală pe care ne-a lăsat-o Universitatea de Vest din Timişoara este aceea că este o universitate creativă, energică, activă şi inovativă. Cadrele didactice, profesori şi cercetători, sunt foarte entuziaşti şi determinaţi să experimenteze toate noile oportunităţi şi modalităţi oferite de tehnologia informaţională. În afară de acestea, instrumentele multimedia moderne sunt disponibile în cele mai multe săli de curs din clădirile noi (Facultatea de Ştiinţe Economice şi Facultatea de Drept).
(Fragmente din Raportul Comisiei de Evaluare - Proiectul Slazburg Seminar, 21-25 Octombrie 2003, Timişoara, ROMÂNIA )