Contabilitate şi audit în instituţii bancare şi financiare

Despre program

MISIUNEA PROGRAMULUI Instruirea, aprofundarea şi validarea competenţelor profesionale şi de cercetare. Alegerea, consilierea şi valorificarea cunoştinţelor şi aptitudinilor necesare profesiei contabile în domeniul financiar-bancar. SCOPUL PROGRAMULUI Formarea unui portofoliu de instrumente, tehnici şi raţionamente menit să conducă la performanţă globală în activitatea şi managementul sistemului bancar român, în contextul globalizării economice. OBIECTIVELE PROGRAMULUI Programul de master răspunde nevoii evidente de specialişti în domeniul financiar-bancar solicitaţi să asigure consultanţă în domeniu şi să rezolve competent aspecte privind: Organizarea şi funcţionarea contabilităţii bancare în concordanţă cu cerinţele europene şi internaţionale; Politicile contabile şi procedurile de audit aplicabile băncilor şi instituţiilor financiare specializate; Profesionalizarea relativă la recunoaşterea, evaluarea şi tratamentele contabile ale instrumentelor financiare derivate; Elaborarea şi analiza rapoartelor financiare ale băncilor şi instituţiilor financiare; Auditul şi controlul intern adaptate sistemului financiar-bancar; Gestiunea titlurilor, instrumentelor de plată şi a operaţiunilor de leasing, asigurări şi reasigurări; Evaluarea riscurilor activităţii financiar-bancare; Auditul şi controlul sistemelor informaţionale bancare.

Domeniu de licenta/master
Contabilitate
Tip program
Master
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
2 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Bucuresti

Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune

Facultatea de Contabilitate şi Informatică de Gestiune reprezintă un pilon important al educaţiei universitare cu specific economic din România, fiind acreditată de către ARACIS cu calificativul "nivel ridicat de încredere". Mai mult, domeniul de studii Contabilitate a fost clasificat în prima categorie în ierarhizarea realizată de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului în anul 2011. Poziţia dobândită ne obligă să gândim strategii şi planuri de acţiune prin care să valorificăm tradiţia şi prestigiul dobândite până acum, să creştem vizibilitatea internaţională, respectiv să valorizăm competenţele şi diversitatea în sensul atingerii obiectivelor instituţionale asumate.

Cladirea Ion N. Angelescu, Piata Romana nr. 6, sector 1, Bucuresti - cod 010374

Informatii despre Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE)

Înfiinţată prin Decret Regal, la 6 aprilie 1913, din iniţiativa lui Nicolae D. Xenopol, Ministrul Industriei şi Comerţului, sprijinit de un grup de tineri economişti formaţi la universităţi prestigioase din Germania, Franţa şi Anglia, Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale a fost prima instituţie de învăţământ economic superior din România.

Încă de la început s-a confruntat cu mari probleme materiale, lipsa unui local propriu şi recunoaştere din partea instituţiilor universitare. În primele două decenii, A.I.S.C.I. s-a subordonat Ministerului Industriei şi Comerţului, perioada în care a depăşit toate obstacolele materiale, precum şi pe cele privind recunoaşterea sa ca instituţie de învăţământ superior: construcţia Palatului Academiei din Piaţa Lascăr Catargiu, astăzi Piaţa Romana (1924-1926); organizarea doctoratului (1921); un corp profesoral format din personalităţi de prestigiu: Anton Davidoglu, Stanislas Cihoski, I. N. Angelescu, Ion Răducanu, Virgil Madgearu, Victor Slăvescu, Constantin Bungetianu, Andrei Rădulescu, Gheorghe Taşcă, Nicolae Iorga (din 1931), Gromoslav Mladenatz s.a.

Modificările aduse în aprilie 1935 la legea privind funcţionarea A.I.S.C.I. au consfinţit trecerea Academiei în subordinea Ministerului Instrucţiunii Publice. Ministerul Educaţiei Naţionale, prin Legea nr. 299 din 18 august 1947 privind reorganizarea şi transformarea Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale şi a Academiei de Studii Cooperatiste din Bucureşti în Academia de Ştiinţe Comerciale şi Cooperatiste, face primul pas în vederea schimbărilor pe care le-a cunoscut fosta Academie Comercială. În perioada comunistă, prin Decretul nr. 175 din 3 august 1948, se realizează reforma învăţământului, Academia de Ştiinţe Comerciale şi Cooperatiste fiind transformată in Institutul de Ştiinţe Economice şi Planificare după modelul instituţiilor de învăţământ superior sovietic. Începand cu anul universitar 1967-1968, învăţământul economic din România îşi redescoperă vocaţia europeană, I.S.E.P. este reorganizat şi transformat în Academia de Studii Economice din Bucureşti, denumire care s-a păstrat până astăzi.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Cladirea Ion N. Angelescu, Piata Romana nr. 6, sector 1, Bucuresti - cod 010374
Informații de acreditare și contact pentru Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE)
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer