Construcţii civile, industriale şi agricole
in cadrul Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi (TUIASI), din Iasi, Moldova
Despre program
Facultatea de Construcţii şi Instalaţii din Iasi este o instituţie de învăţământ superior cu o mare tradiţie şi un înalt nivel academic, situată printre ISCOP cele mai bune facultăţi de profil din România. Obiectivul Facultăţii de Construcţii şi Instalaţii din Iaşi este de a realiza eficient funcţia didactică şi de cercetare ştiinţifică în domeniul ingineresc, atât în context naţional cât şi internaţional, contribuind astfel la dezvoltarea intelectuală, profesională şi socială a individului şi la progresul societăţii româneşti. Plecând de la această misiune devine evident că întreaga activitate este orientată spre performanţă pentru a creste competivitatea instituţiei, atât la nivel naţional, cât şi pe plan internaţional. În acest context, Facultatea de Construcţii şi Instalaţii din Iaşi asigură o ofertă educaţională flexibilă în domeniile Inginerie Civilă şi Ingineria Instalaţiilor capabilă să susţină şi cadrul de calitate, în ceea ce priveşte cercetarea,în mediul local şi regional şi integrarea internaţională, în concordanţă cu noile cerinţe ale pieţei muncii dintr-o societate bazată pe cunoaştere şi tehnologii informatice. Facultatea pregăteşte ingineri specialişti calificaţi pentru a presta activităţi tehnice de concepţie şi execuţie în domeniul construcţiilor sau instalaţiilor. Aici se formează ingineri constructori şi ingineri instalatori, proiectanţi, cercetători, doctori în ştiinţe şi cadre didactice care pot profesa atât pe plan naţional cât şi pe plan internaţional.
Științe Inginerești
Inginerie civilă
industriale şi agricole
Licență
Romana
Acreditat
4 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Analiză matematică 1
- Algebră liniară
- geometrie analitică și diferențială 1
- Mecanică 1
- Materiale de construcții 1
- Desen tehnic
- Chimie
- Elemente de arhitectură şi sistematizare
- Stiinte socio-umane (Tehnici de comunicare)
- Constructii. Mod de gândire
- Limbi moderne 1
- Educație fizică și sport 1
- Analiză matematică 2
- Algebră liniară
- geometrie analitică și diferentială 2
- Mecanică 2
- Materiale de construcții 2
- Programarea calculatoarelor și limbaje de programare
- Rezistența materialelor 1
- Limbi moderne 2
- Educație fizică și sport 2
- Practică
- Estetică
- Dezvoltarea antreprenorială inovativă în construcții
- Initiere în creaţia tehnică
- Matematici elementare 1
- Matematici elementare 2
- Psihologia educației
- Pedagogie I - Fundamentele pedagogiei - Teoria și metodologia curriculumului
- Statica construcțiilor 1
- Geometrie descriptivă
- Geologie inginerească
- Fizică 2
- Rezistența materialelor 2
- Ingineria mediului
- Economie generală
- Limbi moderne 3
- Educație fizică și sport 3
- Statica constructiilor
- Teoria elasticității și plasticității
- Beton armat
- Construcții civile 1
- Infografică
- Hidraulică
- Topografie
- Limbi moderne 4
- Educație fizică și sport 4
- Practică topografică
- Opționale (Statistică matematică
- Matematici aplicate)
- Discipline facultative (Limbaje de programare (JAVA)
- Pedagogie II - Fundamentele pedagogiei - Teoria și metodologia evaluării
- Didactica specialității)
- Elemente de construcții metalice
- Tehnologia construcțiilor
- Dinamica construcțiilor
- Metode numerice în inginerie
- Beton armat și precomprimat
- Geotehnică
- Construcții civile 2
- Bazele securității la incendiu în construcţii
- Inginerie seismică
- Proiectarea asistată de calculator
- Elemente de construcții metalice 2
- Tehnologia construcțiilor 2
- Fundații
- Construcții din lemn
- Economia constructiilor si legislatie
- Practică tehnologică și de organizare
- Discipline facultative (Limbaje de programare (MATLAB)
- Baze de date
- Limbi moderne avansați
- Instruire asistată de calculator
- Managementul clasei de elevi
- Practică pedagogică în învățământul preuniversitar obligatoriu
- Examen de absolvire
- Nivelul 1)
- Construcții din beton armat
- Structuri metalice
- Construcții industriale
- Construcții în mediul rural
- Organizare și management
- Instalații pentru construcții
- Elemente de construcții compozite
- Noțiuni generale de sustenabilitate
- Opțional 2 (Reabilitarea clădirilor
- Elemente de calcul neliniar în construcții)
- Opțional 3 (Materiale performante
- Tehnologii performante)
- Opțional 4 (Durabilitatea structurilor din beton armat
- Betoane performante)
- Opțional 5 (Managementul calității
- Managementul proiectelor)
- Opțional 6 (Structuri metalice speciale
- Structuri metalice ușoare)
- Opțional 7 (Construcții din zidărie
- Reabilitarea termofizică a construcțiilor)
- Opțional 8 (Infrastructuri pentru transporturi
- Fundații în condiții speciale)
- Discipline facultative (Activitatea de elaborare a proiectului de diplomă
- Realizarea proiectului de diplomă
- Examen de diplomă
- Limbaje de programare FORTRAN)
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Inginerești, în Iasi
- Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energeticFacultatea de Inginerie Electrică
- Inginerie hidrotehnicăFacultatea de Hidrotehnică
- Chimia şi ingineria substanţelor organice, petrochimie şi carbochimieFacultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului
- Inginerie Structurală (engleză)Facultatea de Construcţii şi Instalaţii
- Ingineria şi protecţia mediului în agriculturăFacultatea de Hidrotehnică
- Radiocomunicaţii digitale
- Procesarea avansată a resurselor proteiceFacultatea de Design Industrial și Managementul Afacerilor
- Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii (în limba engleză)
- Construcţii civile, industriale şi agricoleFacultatea de Construcţii şi Instalaţii
Facultatea de Construcţii şi Instalaţii
Facultatea de Construcţii şi Instalaţii din Iasi este o instituţie de învăţământ superior cu o mare tradiţie şi un înalt nivel academic, situată printre ISCOP cele mai bune facultăţi de profil din România. Obiectivul Facultăţii de Construcţii şi Instalaţii din Iaşi este de a realiza eficient funcţia didactică şi de cercetare ştiinţifică în domeniul ingineresc, atât în context naţional cât şi internaţional, contribuind astfel la dezvoltarea intelectuală, profesională şi socială a individului şi la progresul societăţii româneşti. Plecând de la această misiune devine evident că întreaga activitate este orientată spre performanţă pentru a creste competivitatea instituţiei, atât la nivel naţional, cât şi pe plan internaţional. În acest context, Facultatea de Construcţii şi Instalaţii din Iaşi asigură o ofertă educaţională flexibilă în domeniile Inginerie Civilă şi Ingineria Instalaţiilor capabilă să susţină şi cadrul de calitate, în ceea ce priveşte cercetarea,în mediul local şi regional şi integrarea internaţională, în concordanţă cu noile cerinţe ale pieţei muncii dintr-o societate bazată pe cunoaştere şi tehnologii informatice.
Informatii despre Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi (TUIASI)
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi se numără printre cele mai vechi şi cunoscute instituţii de profil din ţară, fiind custodele unei importante tradiţii în educaţia inginerească, ştiinţifică şi culturală. Are o prezenţă distinsă atât pe plan local și național, cât și pe plan internaţional. Universitatea pregăteşte ingineri cu o înaltă calificare profesională, capabili să răspundă cu rapiditate şi eficienţă cerinţelor de inovare, cercetare şi dezvoltare ale agenţilor economici. Aceasta dispune, de asemenea, de programe de actualizare continuă a competenţelor profesionale ale specialiştilor ingineri, impuse de realitățile și tendințele existente la nivel mondial.
Universitatea Tehnică a reușit să își consolideze standardele și să facă progrese vizibile, certificate la nivel mondial, în pofida trecerii României printr-o serie de reforme contradictorii, impuse de măsuri greșite dictate de diverse politici guvernamentale care s-au succedat în țară în ultimii ani. Concret, toţi indicatorii de dezvoltare ai Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi susţin această evaluare. Printre aceștia se numără diversificarea specializărilor, efectivele de studenţi, efectivele de cadre didactice, autonomia de decizie a liniilor de studii, posibilităţile de cooperare internaţională și calitatea studiilor la majoritatea specializărilor.
Instituția se preocupă de fortificarea unui sistem de asigurare a calităţii şi excelenţei academice în predare și cercetare ştiinţifică, ghidându-se după criterii şi metodologii compatibile cu cele din marile instituții de învățămînt de profil din Europa.
Strategia Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași este concepută cu scopul de a asigura funcţionarea optimă a celor trei domenii semnificative de activitate şi anume: învăţământul, cercetarea ştiinţifică şi implicarea instituţiei în activitățile sociale, economice şi culturale. Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi este o universitate de cercetare avansată şi educaţie. Misiunea acesteia este să desfăşoare activităţi specifice de creare, valorificare inovatoare a cunoaşterii şi transfer al acesteia către societate în domeniile fundamentale – Ştiinţe inginereşti, Arhitectură şi Urbanism –, precum şi în domenii interdisciplinare şi complementare, în comunitatea locală, la nivel regional, naţional şi internaţional.