Despre program

Cu o tradiţie de peste 150 de ani, Facultatea de Chimie este o instituţie de educaţie şi cercetare avansată care este pe prima poziţie la Categoria A, conform ierarhizării realizate de MEN (Ministerul Educaţiei Naţionale) şi EUA (European University Association). Activitatea ştiinţifică a Facultăţii de Chimie este recunoscută pe plan naţional şi internaţional, atât prin numărul impresionant de publicaţii ştiinţifice în jurnale importante, cât şi de granturi de cercetare obţinute prin colaborările cu alte facultăţi sau departamente din ţară şi străinătate în cadrul unor programe didactice şi ştiintifice etc. 

Oportunități de carieră:

  • Carieră didactică în învăţământul preuniversitar şi universitar (după modulul psihopedagogic);
  • Chimişti şi biochimişti în controlul tehnologiei proceselor chimice, biochimice, tehnologiei farmaceutice;
  • Cercetători în laboratoare academice de cercetare fundamentală şi aplicată;
  • Chimişti şi biochimişti în laboratoare de control antidoping, de analize medicale, criminalistică,
  • verificare vamală etc;
  • Specialişti în laboratoare de arheologie, restaurare, conservare şi autentificare a operelor de artă;
  • Cercetători în laboratoare pentru controlul calităţii produselor (farmaceutice, cosmetice, coloranţi, vopseluri, produse petroliere, produse alimentare), ale industriei de biosinteză
  • Cercetători în institute de cercetare;
  • Specialişti în agenţii de protecţia mediului;
  • Chimişti şi biochimişti în industrii de profil (medicamente, cosmetice, detergenţi, materiale de construcţii etc.);
  • Specialişti în laboratoare de monitorizare, evaluare şi control al poluanţilor din mediu, în laboratoare pentru reciclarea deşeurilor şi protejarea mediului înconjurător;
  • Direcţii sanitar-veterinare, de sănătate publică, poliţie sanitară şi medicină preventiv;
Domeniu de licenta/master
Chimie
Specializare
Chimie medicală
Tip program
Licență
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Autorizat
Perioada de studii
3 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Chimie generală
  • Bazele chimiei organice
  • Bazele chimiei analitice
  • Electromagnetism și optică
  • Anatomia și fiziologia omului
  • Matematică (calcul diferențial și integral)
  • Educaţie Fizică şi Sport
  • Fizică generală (mecanică clasică
  • electrostatică
  • curenți staționari)
  • Chimia nemetalelor
  • Reactivitatea compușilor organici cu funcțiuni simple
  • Cinetică chimică și farmacocinetică
  • Termodinamică chimică
  • Elemente de statistică matematică și informatică
  • Limbă străină
  • Software-uri de specialitate
  • Chimia metalelor
  • Compuși organici multifuncționali și heterocicli
  • Bioelectrochimie
  • Metode electrochimice de analiză
  • Structură moleculară
  • Metode spectrometrice de analiză
  • Compuși macromoleculari naturali și de sinteză
  • Limba străină
  • Chimie coordinativă și biocoordinativă
  • Biochimie I (Glucide
  • lipide
  • proteine și acizi nucleici)
  • Analiză structurală organică și mecansime de reacție
  • Metode analitice de separare
  • Analize și teste clinice
  • Chimia coloizilor și interfețelor
  • Practică în laboratoare clinice
  • Biochimie II (Proteine funcționale: enzime
  • hormoni
  • receptori)
  • Mecanisme de acțiune și metabolismul medicamentelor
  • Biochimie clinică
  • Cataliză supramoleculară
  • Sinteze asimetrice
  • Compuși naturali cu aplicații în fitoterapie
  • Imunologie și imunochimie
  • Farmacologie și toxicologie
  • Opțional 1 (Radicali liberi în chimie și biologie)
  • Opțional 2 (Metode avansate de analiză în chimia medicală
  • Fenomene de transport prin bariere biologice)
  • Opțional 3 (Nanobiomateriale
  • Chimie supramoleculară)
  • Opțional 4 (Metode de pregătire a probelor în bioanaliză
  • Managementul calității în laboratorul clinic)
  • Opțional 5 (Tehnici alternative în sinteza organică
  • Retrosinteza compușilor organici)
  • Opțional 6 (Activitate de cercetare pentru elaborarea lucrării de licenţă)

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Exacte, în Bucuresti

Facultatea de Chimie

La 26 octombrie 1860 „Chimia anorganică şi organică” exista ca o singură disciplină în cadrul Facultăţii de Filosofie. La 25 noiembrie 1864, s-a înfiinţat Catedra de Fizică şi Chimie, în cadrul Facultăţii de Ştiinţe, sub conducerea profesorului Ştefan Micle. În 1878, Catedra de Fizică şi Chimie s-a divizat în Catedra de Fizică condusă de profesorul Ştefan Micle şi Catedra de Chimie, a cărei conducere a fost încredinţată ilustrului savant Petru Poni. Facultatea de profil avea să fie înfiinţată în anul 1948, urmînd ca aceasta să fie înglobată, începînd cu anul 1974, în Institutul Politehnic Iaşi. Din 1990, Facultatea de Chimie a revenit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi.

În prezent, facultatea pregăteşte în domeniile Chimie, respectiv Biochimie tehnologică. Datorită pregătirii lor teoretice şi experimentale, absolvenţii de studii universitare şi master se pot adapta cu uşurinţă la evoluţia noilor tehnici de investigare, ceea ce le permite să efectueze analize chimice în orice laborator de profil din industrie sau din clinicile medicale.

Acordurile de colaborare, încheiate în cadrul programului Socrates, permit studenţilor facultăţii să efectueze stagii de studii la universităţi de renume din străinătate: Universitatea Konstanz, Universitatea Regensburg, Universitatea Tehnică din Braunschweig, Universitatea Paris-Sud Orsay, Universitatea Poitiers, Universitatea de Ştiinţe şi Tehnologii din Lille, Universitatea Aristotle din Thessaloniki, Universitatea din Caliari, Universitatea din Calabria, Universitatea Pannon. Biblioteca de Chimie se află în corpul A al Universităţii, parter, B-dul Carol I, nr. 11, 700506, Iaşi, E-mail: bib.fiz@uaic.ro, Telefon: 0232 20 1151.

Bulevardul Carol I, Nr. 11, 700506, Iaşi, România

Informatii despre Universitatea din Bucureşti (UNIBUC)

Universitatea din Bucureşti este una din cele mai importante instituţii de învăţământ superior și de cercetare din România. Misiunea Universităţii din Bucureşti este de a oferi tinerilor români o formare de nivel european în domeniile ştiinţelor exacte, științelor naturii, științelor sociale şi umane, de a produce idei noi şi de a reevalua stadiul actual al cunoştinţelor în toate aceste domenii. Astfel, instituţia noastră se afirmă ca o universitate de cercetare avansată şi de predare, aflată pe prima poziție în ierarhizarea universităților, realizată de către Ministerul Educației în 2011.

Universitatea din Bucureşti este o instituţie publică finanţată din venituri proprii. În 2011, circa 80% din veniturile sale proveneau în ultimă instanţă de la bugetul de stat, parte dintre ele fiind obţinute prin competiţie.

În cei aproape 150 de ani de existenţă, Universitatea din Bucureşti şi-a dobândit un solid prestigiu naţional şi internaţional. Mulţi dintre profesorii şi absolvenţii Universităţii s-au afirmat ca personalităţi de seamă, ca profesori şi cercetători in mari universităţi ale lumii, membri ai Academiei Române şi ai unor academii din alte ţări, scriitori, politicieni (parlamentari, miniştri, prim-miniştri, preşedinţi), diplomaţi, înalţi prelaţi etc.

Diplomele Universităţii din Bucureşti constituie o garanţie a unui înalt nivel de pregătire şi creativitate ştiinţifice, compatibil cu cele mai înalte exigenţe de competitivitate, prezente în câmpul cunoaşterii şi culturii contemporane.

Universitatea noastră este chemată la începutul secolului al XXI-lea să răspundă în mod specific provocărilor care se ridică zi de zi în faţa cunoaşterii şi acţiunii umane, având drept principale sarcini generale creșterea și avansarea cunoașterii, educarea studentelor și a studenților printr-un proces pedagogic modern, centrat pe studenți și pe rezultatele învățării și angajarea socială prin discutarea și evaluarea agendei publice și propunerea unor soluții problemelor societății românești actuale.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Bdul M. Kogălniceanu nr. 36-46 sector 5 Cod poştal 050107, Bucureşti, România
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea din Bucureşti (UNIBUC)
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer