Matematici aplicate
in cadrul Universitatea din Bucureşti (UNIBUC), din Bucuresti, Muntenia
Despre program
Alegerea specializării pentru domeniul Matematică se face din anul doi, în urma opțiunilor studenților și a mediei, pe una din următoarele direcţii: Matematică, Matematici Aplicate, Matematică-Informatică. Are două module (separarea are loc în anul al III-lea): Modelare matematică, Probabilități – Statistică. Prima dintre ele, centrată în jurul cursurilor de ecuații și de mecanică, se referă la aplicațiile matematicii în tehnică și inginerie, în meteorologie, în medicină. A doua pune accentul pe aplicațiile în economie, finanțe și actuariat, biostatistică. Absolvenții acestei specializări pot continua cu masterele de matematici pure și aplicate pe care le oferim, sau se pot angaja direct în industrie, bănci, societăți de asigurări.
Științe Exacte
Matematică
Matematici aplicate
Licență
Romana
Acreditat
3 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Algebră
- Analiză matematică
- Geometrie
- Logică matematică şi teoria mulțimilor
- Programare procedurală
- Introducere in software matematic
- Algoritmica grafurilor
- Educație fizică și metodică
- Limba străină (facultativ)
- Topologie (facultativ)
- Matematică pentru aducere la nivel (facultativ)
- Informatică pentru aducere la nivel (facultativ)
- Pregătire pentru concursuri de informatică (facultativ)
- Algebră
- Analiză matematică
- Cercetări operaţionale
- Probabilităţi
- Ecuaţii diferenţiale
- Analiză reală
- Analiză complexă
- Geometrie diferențială
- Mecanica mediilor continue
- Mecanică generală
- Software matematic
- Educație fizică și metodică (facultativ)
- Limba străină (facultativ)
- Teoria numerelor cu aplicații în criptografie
- Statistică
- Analiză funcţională
- Analiză numerică
- Software matematic
- Ecuaţii cu derivate parţiale
- Astronomie
- Practică
- Activitate de cercetare în vederea elaborarării lucrării de licență
- Examen de licență
- Istoria matematicii (facultativ)
- Atronomie (facultativ)
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Exacte, în Bucuresti
- InformaticăFacultatea de Ştiinţe Exacte şi Inginereşti
- Matematici aplicateFacultatea de Matematică şi Informatică
- Chimie medicalăFacultatea de Chimie
- Chimie farmaceuticăFacultatea de Chimie
- Informatică aplicată în imagistică medicalăFacultatea de Informatică
- Securitatea informatică (IT&C Security)
- Advanced Studies in MathematicsFacultatea de Matematică şi Informatică
- FizicăFacultatea de Fizică
- Algebra, Geometrie și Criptografie / Algebra, Geometry and CriptografyFacultatea de Matematică şi Informatică
Facultatea de Matematică şi Informatică
Profilul universitar se conturează la Brașov în 1960, anul în care ia ființă Facultatea de Matematică, componentă a Institutului Pedagogic din Brașov, alături de facultățile de Științe Naturale, Fizică-Chimie și Muzică (apărută ulterior). În 1971 învățământul superior brașovean se restructurează sub denumirea de Universitatea din Brașov, devenită în 1991 Universitatea Transilvania din Brașov. În cadrul acesteia, specializările din domeniul matematic și informatic, cu durata studiilor de 4-5 ani funcționează succesiv în cadrul Facultății de Matematică și Informatică (1971-1974), Facultății de Științe (1974-1978), Facultății de Matematică (1978-1987), Facultății de Științe (1990-2001) și respectiv Facultății de Matematică și Informatică (din 2001). Sunt organizate studii de masterat în matematică și informatică (din 1995).
Din anul 2005 se trece la restructurarea tip Bologna a învățământului matematic și informatic. Noua organizare cuprinde ciclul de Licență (3 ani), ciclul de Masterat (2 ani) și ciclul de Doctorat (3 ani). Facultatea organizează 4 programe acreditate de Licență - învățământ de zi (Matematică Informatică, Informatică, Informatică aplicată în limba germană, Informatică aplicată), 3 programe de Masterat Bologna și un program de Licență Informatică ID - învățământ la distanță. În facultate activează în prezent 5 conducători de doctorat.
Informatii despre Universitatea din Bucureşti (UNIBUC)
Universitatea din Bucureşti este una din cele mai importante instituţii de învăţământ superior și de cercetare din România. Misiunea Universităţii din Bucureşti este de a oferi tinerilor români o formare de nivel european în domeniile ştiinţelor exacte, științelor naturii, științelor sociale şi umane, de a produce idei noi şi de a reevalua stadiul actual al cunoştinţelor în toate aceste domenii. Astfel, instituţia noastră se afirmă ca o universitate de cercetare avansată şi de predare, aflată pe prima poziție în ierarhizarea universităților, realizată de către Ministerul Educației în 2011.
Universitatea din Bucureşti este o instituţie publică finanţată din venituri proprii. În 2011, circa 80% din veniturile sale proveneau în ultimă instanţă de la bugetul de stat, parte dintre ele fiind obţinute prin competiţie.
În cei aproape 150 de ani de existenţă, Universitatea din Bucureşti şi-a dobândit un solid prestigiu naţional şi internaţional. Mulţi dintre profesorii şi absolvenţii Universităţii s-au afirmat ca personalităţi de seamă, ca profesori şi cercetători in mari universităţi ale lumii, membri ai Academiei Române şi ai unor academii din alte ţări, scriitori, politicieni (parlamentari, miniştri, prim-miniştri, preşedinţi), diplomaţi, înalţi prelaţi etc.
Diplomele Universităţii din Bucureşti constituie o garanţie a unui înalt nivel de pregătire şi creativitate ştiinţifice, compatibil cu cele mai înalte exigenţe de competitivitate, prezente în câmpul cunoaşterii şi culturii contemporane.
Universitatea noastră este chemată la începutul secolului al XXI-lea să răspundă în mod specific provocărilor care se ridică zi de zi în faţa cunoaşterii şi acţiunii umane, având drept principale sarcini generale creșterea și avansarea cunoașterii, educarea studentelor și a studenților printr-un proces pedagogic modern, centrat pe studenți și pe rezultatele învățării și angajarea socială prin discutarea și evaluarea agendei publice și propunerea unor soluții problemelor societății românești actuale.