Chimia moleculelor bioactive – Obţinere, valorificare, controlul și asigurarea calității

Despre program

Facultatea de Inginerie este integrată în reţeaua facultăţilor tehnice de stat din România, participând la asigurarea continuităţii şi dezvoltării învăţământului superior tehnic românesc. Facultatea de Inginerie este o componentă de bază a Universităţii Vasile Alecsandri” din Bacău. Misiunea Facultăţii de Inginerie este definită prin participarea la crearea şi promovarea valorilor ştiinţei şi tehnologiei şi prin promovarea cercetării ştiinţifice, la integrarea acestora în circuitul regional, naţional şi internaţional. În particular, Facultatea de Inginerie îşi propune să contribuie la dezvoltarea ştiinţifică şi tehnologică a zonei centrale a Moldovei, prin pregătirea de cadre de speciali ate cu studii superioare şi prin realizarea unui transfer al valorilor ştiinţifice şi tehnologice.

Domeniu de licenta/master
Inginerie chimică
Specializare
Inginerie chimică
Tip program
Master
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
2 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Modelarea și simularea produselor industriale
  • Prelucrarea datelor experimentale
  • Organizarea și planificarea activităților de cercetare-dezvoltare
  • Etică și integritate academică
  • Valorificarea superioară a resurselor
  • Compuși naturali- obținere
  • valorificare în industria alimentară
  • farmaceutică și cosmetică
  • Ingineria proceselor de separare- aplicații în industria alimentară
  • farmaceutică și cosmetică
  • Tehnologii moderne de prelucrare a bioresurselor în industria alimentară
  • farmaceutică și cosmetică
  • Proiect de cercetare aplicativă I
  • Practică de cercetare
  • Sinteză organică avansată
  • Procese intensive în prelucrarea ecologică
  • Studiul relației structură-activitate biologică
  • Strategii de formulare și asigurare a calității
  • Proiect de cercetare aplicativă II
  • Activitate de cercetare și proiectare
  • Practică pentru elaborarea lucrării de disertație
  • Finalizarea lucrării de disertație

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---

Facultatea de Inginerie

După Revoluția din decembrie 1989, mai exact în anul 1990, prin Hotărârea Guvernului României nr. 225/07.03.1990, Institutul de Subingineri se transformă în Universitatea din Sibiu, iar Facultatea de Mecanică devine Facultatea de Inginerie, fiind astfel „piatra de temelie” a Universității din Sibiu, universitate care în data de 12 mai 1995 primește numele marelui poet și filozof român Lucian Blaga, devenind astfel Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu.

După anul 1990, Facultatea de Inginerie se dezvoltă și consolidează continuu prin autorizarea specializărilor existente, precum și prin propuneri și autorizări provizorii de funcționare a unor noi specializări și direcții de licență, master și doctorat. Totodată, păstrând buna tradiție dezvoltată de-a lungul celor peste 37 de ani de activitate, Facultatea de Inginerie din Sibiu are parteneriate și colaborări cu numeroase companii din județul Sibiu (și nu numai), printre care amintim: CONTINENTAL, TAKATA, SNR, MARQUARDT, SIEMENS, BRANDL, BILSTEIN, COMPA, TRANSGAZ, ROMGAZ, DACIA, WENGLOR, KROMBERG & SCHUBERT etc.

Adresa: Str.Emil Cioran Nr.4, Sibiu, 550025, Romania

Informatii despre Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău

Universitatea "Vasile Alecsandri” din Bacău este o importantă componentă a sistemului de învăţământ din România, recunoscută pe plan naţional pentru calitatea procesului instructiv-educativ şi pentru activitatea de cercetare.

Universitatea se află în partea centrală a Moldovei, în oraşul-reşedinţă al judeţului Bacău, oraş cu o populaţie de 134 000 locuitori. Municipiul Bacău face parte din generaţia oraşelor vechi ale României, prima atestare documentară datând din anul 1408, din timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Oraşul este situat pe arterele de circulaţie europene şi naţionale care fac legătura cu Bucureştiul, cu nordul ţării, precum şi pe arterele care fac legătura între Moldova şi Transilvania.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
mediu
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea "Vasile Alecsandri" din Bacău
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer