Despre program

Munca de asistenţă socială este unică în rândul profesiunilor care oferă ajutor datorită faptului că ea se concentrează pe nevoile şi problemele oamenilor în contextul mediului lor social. În cadrul specializării se studiază metode şi tehnici de cercetare, tehnici de intervenţie socială şi management de caz, problemele sociale (sărăcia, şomajul, abandonul şcolar, delincvenţa, violenţa domestică), precum şi problematica socială a categoriilor defavorizate (copii abandonaţi, persoanele cu dizabilităţi, vârstnicii, persoanele marginalizate şi/sau discriminate, şomeri). La finalizarea studiilor se obţine calificarea de asistent social (studii superioare).

Domeniu de licenta/master
Asistenţă socială
Specializare
Asistenţă socială
Tip program
Licență
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
3 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Introducere în psihologie
  • Introducere în sociologie
  • Introducere în AS
  • Sistemul de AS
  • Metodologia cercetării şi ştiinţele socio umane
  • Limba engleză I
  • II
  • Psihologie socială
  • Politici publice
  • AS a familiei și copilului
  • MTCS
  • Practică de specialitate
  • Tehnici de comunicare în AS
  • Dentologia profesiei de asistent social
  • Diagnoza problemelor sociale
  • Dezvoltare comunitară
  • Asistenţa socială a persoanelor cu dizabilităţi
  • Psihosociologia organizaţiilor
  • Sociologia devianţei
  • Tehnici de intervenţie în asistenţa socială
  • Consiliere în asistenţa socială
  • Psihopatologie şi psihoterapie
  • Practica compactă de specialitate
  • Introducere în probaţiune
  • Politici pentru persoanele vârstnice
  • Asistenţa socială în şcoli
  • Demografie
  • Practică de specialitate
  • Medierea conflictelor
  • Asistenţa socială şi consilierea grupurilor
  • Politica ocuparii fortei de muncă
  • Tehnici de comunicare în asistenţa socială
  • Dinamica şi metodele de grup
  • Elaborarea lucrării de licenţă
  • Managementul de caz
  • Managementul şi evaluarea programelor de asistenţă socială
  • Integrare europeană

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Sociale și Psihologie, în Alba Iulia

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale

Facultatea de Drept şi Ştiinte Sociale, înfiinţată în anul 2003, este o structură de Învăţământ superior şi cercetare cu caracter public, parte integrantă a Universităţii "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia. Misiunea Facultătii constă în pregătirea specialiștilor în domeniile Drept, Administrație publică, Ştiințe sociale și științele educației, în funcție de cererile de pe piață muncii, de nevoile și posibilitățile dezvoltării socio-economice ale zonei, asigurarea efectivă a egalității șanselor de studii superioare pentru tinerii cu posibilități materiale reduse, din zonele și categoriile defavorizate economic și social, precum și crearea condițiilor favorabile de evoluție științifică și promovare profesională pentru ținerii cu performanțe superioare, din municipiul Alba Iulia și zonă.

Informatii despre Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia

Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, înfiinţată în anul 1991, este o instituţie de învăţământ superior şi cercetare cu caracter public, de stat, integrată sistemului naţional de învăţământ superior.

Misiunea Universităţii “1 Decembrie 1918” este definită, în dimensiunile ei esenţiale, de semnificaţia naţională a municipiului Alba Iulia şi zonei. Idealul educaţional şi misiunea Universităţii se sprijină pe tradiţiile valoroase ale şcolii superioare româneşti şi urmăreşte să contribuie, prin modalităţile specifice ale educaţiei, cercetării şi creaţiei de valori, la păstrarea şi afirmarea identităţii naţionale, la unitatea în diversitate a culturii române, la integrarea activă a acesteia în circuitul european şi universal de valori.

Adaptând coordonatele generale ale dezvoltării instituţionale la contextul actual în plan academic, economic, politic şi social, precum şi în funcţie de evoluţiile prognozate pe termen scurt şi mediu, strategia Universităţii vizează continuarea şi dezvoltarea strategiei pentru calitate în domeniul învăţământului, în acord cu standardele naţionale şi cu criteriile academice de evaluare a universităţilor, susţinerea prioritară a calităţii cercetării ştiinţifice, aplicarea unui management economico-financiar eficient precum şi dezvoltarea serviciilor sociale pentru studenţi şi cadre didactice.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Strada Gabriel Bethlen nr. 5, 510009
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer