Despre program

Programul de studiu Asistenţă Managerială şi Secretariat ID este acreditat conform prevederilor impuse de legislaţia în materie din ţara noastră, în acord cu angajamentele asumate prin Declaraţia de la Bologna.

Misiunea strategică a programului de licenţă este de a contribui la specializarea studenţilor în domeniul administrativ, asistenţei manageriale şi secretariatului, prin însuşirea de cunoştinţe teoretice solide şi dezvoltarea de abilităţi practice şi de cercetare, care să le asigure accesul ca profesionişti pe piaţa muncii. Această specializare, prin competenţele oferite asistentului manager şi secretarului, urmăreşte creşterea performanţei şi calităţii muncii de secretariat şi de birou în toate domeniile de activitate, diploma oferită fiind aceea de licenţiat în ştiinţe administrative. Disciplinele din planul de învăţământ al programului de studiu cuprind noţiuni teoretice de birotică, management şi marketing într-o organizaţie, noţiuni de drept civil, administrativ, comercial şi financiar, noţiuni privind tehnicile de secretariat şi funcţiile secretariatului modern, elemente de arhivistică şi documentaristică etc.

Domeniu de licenta/master
Administrarea afacerilor
Tip program
Licență
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
3 ani
Forma de invatamant
ID - la distanță
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Economie I
  • II (Microeconomie
  • Macroeconomie)
  • Management
  • Bazele tehnologiei informației
  • Economia întreprinderii
  • Contabilitate
  • Statistică
  • Limbă străină
  • Planificare strategică
  • Finanțe publice
  • Management public
  • Informatică
  • Educație fizică și sport
  • Discipline facultative (Comunicare în limbă straină I
  • Psihologia educației
  • Pedagogie I)
  • Drept constituțional și instituții politice
  • Servicii publice
  • Contabilitate financiară
  • Elemente de sociologie și logică
  • Limbi moderne aplicate în științe administrative
  • Educație fizică și sport
  • Negociere și comunicare în afaceri
  • Managementul proiectelor
  • Drept comercial
  • Baze de date
  • Dreptul finanțelor publice
  • Practică de specialitate
  • Discipline opționale (Internet
  • Produse și servicii bancare
  • Licitații și achiziții publice
  • Evaluarea organizațiilor
  • Dreptul mediului
  • Management operațional
  • Politologie
  • Management strategic
  • Economia întreprinderii
  • Protecția juridică a drepturilor omului
  • Știința administrației
  • Etică și transparență)
  • Discipline facultative (Retorică
  • Limbi moderne aplicate în științe administrative)
  • Managementul resurselor umane
  • Drept internațional public
  • Dreptul muncii și securității sociale
  • Statistică
  • Marketing public
  • Arhivistică și documentaristică
  • Comportament organizațional
  • Instituții și afaceri europene
  • Tranzacții comerciale internaționale
  • Analiză economico-financiară
  • Autonomia administrativă
  • Elabrarea lucrării de licență
  • Discipline opționale (Sisteme informatice
  • Uzanțe și tehnici diplomatice
  • Metodologia cercetării științifice
  • Descentralizare și reorganizare administrativă teritorială
  • Economia mediului
  • Metode si tehnici de programare
  • Politici în relațiile de muncă
  • Dreptul transporturilor
  • Procesul bugetar local
  • Contabilitate managerială
  • Fiscalitate
  • Control și audit financiar)

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Suceava

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică răspunde nevoilor de formare pe plan regional, fiind o modalitate de satisfacere a necesităţilor existente pe piaţa locală a muncii dar şi a intereselor tinerilor din această zonă (judeţele Suceava, Neamţ, Botoşani, Bistriţa ş.a.) de a continua pregătirea profesională prin studii superioare. De asemenea, considerăm că Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică duce la consolidarea perspectivelor învăţământului superior economic şi de administraţie publică la nivel regional şi contribuie la diversificarea învăţământului superior de specialitate pe plan naţional.
Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică îşi propune să continue tradiţiile învăţământului superior bucovinean, demarate în 1875 de Universitatea din Cernăuţi, instituţie de înaltă prestanţă academică, care acoperea zona de nord a României, continuate şi completate de Institutul de Învăţământ Superior Suceava (1963). Cerinţele extinderii şi dezvoltării învăţământului economic şi de administraţie publică, impuse de implementarea economiei de piaţă, sunt puse în practică şi în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, prin introducerea de noi specializări, care se adaugă celor existente.

Strada Universității, Nr. 13, Suceava

Informatii despre Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV), ce a luat în titulatura sa oficială numele domnitorului Ştefan cel Mare, a fost înființată în 1990 ca urmare a Hotărârii Guvernului României de a tranforma Institutul Pedagogic de la Suceava, ce funcționa încă din 1963 pe meleagurile bucovinene, într-o universitate cu drepturi depline.

Din punct de vedere al facilităților USV oferă studenţilor săi o bază materială cu spaţii de învăţământ moderne, laboratoare pentru studiu şi aplicaţii, o bibliotecă proprie reorganizată cu un fond de carte de peste 275.000 de exemplare, un auditorium cu 240 locuri, o nouă aulă universitară, un teren de sport de 2400 mp şi pistă de alergare acoperite, o sală de sport complet renovată, un Complex de Nataţie şi Kinetoterapie la standarde europene, cămine studenţeşti și multe altele.

Universitatea „Ştefan cel Mare”din Suceava este nu numai o oglindă a societăţii româneşti care doreşte să progreseze, dar şi blazonul de nobleţe al Bucovinei, înglobând valorile perene ale culturii şi civilizaţiei acestui colţ de ţară.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Strada Universității, Nr. 13, Suceava
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer