Amenajări şi construcţii hidrotehnice
in cadrul Universitatea Politehnica Timişoara (UPT), din Timisoara, Banat
Despre program
Programul de studii ”Amenajari si Constructii Hidrotehnice” de la Facultatea de Construcții din Timișoara are misiunea să asigure formarea profesională superioară, în paradigma Bolognia, pentru ciclul întâi de studii universitare (licență) de specialiști în domeniul proiectării, cercetării, execuției, întreținerii și exploatării constructiilor in general, respectiv a infrastructurilor pentru exploatarea resurselor de apa si pentru protectia impotriva fenomenelor nefavorabile legate de excesul/deficienta apei, in special. Menirea programului de studii, în plan didactic, este să formeze specialiști care să se integreze și să se adapteze rapid și util solicitărilor complexe pe care le implică activitatea din domeniul infrastructurilor legate de ape, pentru dezvoltarea generală a societății în plan local, regional, național și internațional. Totodata, activitatea didactică urmărește formarea specialiștilor atât pe plan profesional, cât și al valorilor fundamentale cristalizate pe parcursul evoluției omenirii: libertatea de gândire, de exprimare și de acțiune, dreptatea, adevărul, echitatea, cinstea, corectitudinea, demnitatea și onoarea. Absolvenții programului de studii dispun de posibilități de formare profesională ulterioară prin studii de master și doctorat, precum și posibilități de formare continuă în cadrul unor cursuri postuniversitare acreditate.
Științe Inginerești
Inginerie civilă
Amenajări şi construcţii hidrotehnice
Licență
Romana
Acreditat
4 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Analiză matematică
- Algebră şi geometrie
- Elemente de arhitectură
- Topografie (Tehnica măsurătorilor)
- Utilizarea şi programarea calculatoarelor
- Chimie generală
- Geometrie descriptivă
- Limbi străine1 (opţiuni: L.Engleză
- L.Germană
- L.Franceză)
- Educaţie fizică 1
- Practică 1
- Matematici speciale
- Fizică 1
- Materiale de construcţii
- Fundamente de mecanică
- Desen tehnic şi infografică
- Impactul construcţiilor asupra mediului
- Educaţie fizică 2
- Limbi straine 2 (opţiuni: L.Engleză
- L.Germană
- L.Franceză)
- Practică 2
- Disciplină facultativă (Psihologia educaţiei
- Limba germană tehnică
- Digital marketing
- Pedagogie 1 Fundamentele pedagogiei. Teoria şi metodologia curriculum-ului
- Voluntariat
- Limba germană tehnică)
- Fizică 2 . Fundamente de inginerie electrică şi electronică
- Matematici asistate de calculator (Metode numerice)
- Căi de comunicaţie terestre
- Rezistenţa materialelor 1
- Hidraulică
- Geologie inginerească
- Cultură şi civilizaţie
- Construcţii hidrotehnice
- Educaţie fizică 3
- Fizica construcţiilor
- Microeconomie
- Rezistenţa materialelor 2
- Statica construcţiilor 1
- Instalaţii în construcţii
- Geotehnică
- Bazele proiectării structurilor
- Practică 3,4
- Disciplină facultativă (Pedagogie 2. Teoria şi metodologia instruirii. Teoria şi metodologia evaluării
- Limba germană tehnică
- Digital marketing
- Didactica specialităţi
- Responsabilitate socială şi activism civic
- Voluntariat
- Limba germană tehnică)
- Statica construcţiilor 2
- Beton 1
- Construcţii metalice 1
- Fundaţii
- Opțional 1 (Construcţii din lemn
- Hidraulică 2)
- Optional 2 (Dezvoltarea durabilă a mediului construit
- Tehnologia lucrărilor hidrotehnice)
- Marketing şi legislaţie
- Practică 5
- Disciplină facultativă (Instruire asistată de calculator
- Practică pedagogică în învăţământul preuniversitar obligatoriu 1
- Digital marketing
- Managementul clasei de elevi
- Practică pedagogică în învăţământul preuniversitar obligatoriu 2
- Examen de absolvire NIVEL I
- Voluntariat)
- Dinamică şi inginerie seismică
- Beton 2
- Construcţii metalice 2
- Construcţii civile
- Optional 3 (Tehnologia lucrărilor de construcţii
- Alimentări cu apă)
- Optional 4 ( Introducere in MEF
- Terasamente
- Hidrologie şi hidrogeologie)
- Management
- Practică 6
- Baraje
- Opţional 5. Căi navigabile şi porturi // Tratarea şi epurarea apelor
- Regularizări de râuri
- Amenajări hidrotehnice
- Canalizări
- Gospodărirea apelor
- Organizarea lucrărilor şi şantierelor hidrotehnice
- Optional 6. Maşini hidraulice şi staţii de pompare // Fundaţii în condiţii speciale
- Opţional 7. Construcţii hidroenergetice şi mecanica rocilor // Reţele hidroedilitare
- Executarea şi întreţinerea lucrărilor de CH
- Opţional 8. Sinteze de proiectare a lucrărilor de CH // Sinteze de proiectare a lucrărilor hidroedilitare
- Comunicare
- Elaborare proiect de diplomă
- Examen de diplomă
- Disciplină facultativă (Digital marketing
- Voluntariat)
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Inginerești, în Timisoara
- Tehnologia construcţiilor de maşiniFacultatea de Mecanică
- Ingineria valorificării deşeurilorFacultatea de Inginerie din Hunedoara
- Automatică și informatică aplicatăFacultatea de Automatică și Calculatoare
- Tehnologia InformatieiFacultatea de Inginerie
- Inginerie chimicăFacultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului
- Tehnologii multimediaFacultatea de Electronică şi Telecomunicaţii
- Inginerie economică în domeniul electric, electronic şi energeticFacultatea de Management în Producţie şi Transporturi
- Materiale şi tehnolgii avansateFacultatea de Mecanică
- Ingineria şi protecţia mediului în industrieFacultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului
Facultatea de Construcţii
La începutul anului universitar 2002/2003, prin decizia Senatului Universității „Transilvania” din Brașov, se constituie Facultatea de Construcții, cu autonomie relativă. Facultatea avea două catedre: Catedra de Construcții și Catedra de Instalații pentru Construcții. Ziua de 12 iunie 2003 reprezintă ziua de naștere a actualei Facultăți de Construcții, din cadrul Universității „Transilvania” din Brașov. La acea dată se înființa această facultate, cu specializările: Construcții Civile, Industriale și Agricole; Instalații pentru Construcții; Căi Ferate, Drumuri și Poduri și Tehnologia Construcțiilor. Din anul 2005 s-au organizat și studii de masterat, derulându-se pe parcursul a 3 semestre, pentru specializările : Reabilitarea și Consolidarea Construcțiilor și Modernizarea Energetică a Clădirilor. Începând cu anul universitar 2009/2010 se derulează programul de studiu de masterat de aprofundare și cercetare "Modernizarea energetică în mediul construit" care este structurat pe trei trasee de specializare: "Modernizarea și Reabilitarea Clădirilor", "Sisteme Eficiente Energetic de Instalații în Construcții" și "Modernizarea și Reabilitarea Construcțiilor Inginerești", precum și un traseu de cercetare științifică: "Clădiri cu performanță energetică ridicată".
Informatii despre Universitatea Politehnica Timişoara (UPT)
Înfiinţată în anul 1920, la scurt timp după unirea teritoriilor româneşti, într-un context european marcat de redefinirea statală şi tarele primului război mondial, Şcoala Politehnică din Timişoara – cum s-a numit la început – a constituit răspunsul pentru una din cerinţele formulate de societatea românească a vremii, şi anume formarea de ingineri.
Universitatea Politehnica Timişoara, universitate de cercetare avansată şi educaţie, este astăzi una dintre şcolile româneşti cu tradiţie, recunoscută în plan naţional şi internaţional, atât prin activitatea generaţiilor de cadre didactice, cât şi prin activitatea de excepţie a unor academicieni prestigioşi.
În structura Universităţii Politehnica Timişoara sunt incluse facultăţi, departamente, catedre, institute şi centre de cercetare, laboratoare, biblioteci, cămine, cantine, baze sportive, precum şi serviciile tehnice şi administrative, editura şi tipografia, policlinica studenţească. Cele 10 facultăţi ale universităţii asigură programe de studii pentru aproximativ 13500 studenţi. În cadrul celor 25 departamente îşi desfăşoară activitatea aproape 700 cadre didactice, iar personalul administrativ şi auxiliar numără în jur de 500 cadre. Universitatea Politehnica Timişoara este recunoscută ca protagonist remarcabil pe scena cercetării ştiinţifice atât în plan naţional, cât şi internaţional. Existenţa si funcţionarea unui număr considerabil de centre de cercetare (25), în care activează echipe de cercetători ce pun cu succes în practică strategia de cercetare a instituţiei, conferă universităţii prestigiu profesional şi, în acelaşi timp, furnizează sursa fondurilor destinate dezvoltării. Actualizarea rezultatelor cercetării în lucrări ştiinţifice, brevete de invenţie ori produse realizate constituie o garanţie a competenţei, seriozităţii şi profesionalismului instituţional.
Activitatea didactică din Universitatea Politehnica Timişoara este organizată în paradigma Bologna, programele de studii corespunzând celor trei cicluri, LICENŢĂ, MASTERAT şi DOCTORAT. Interesată să răspundă cerinţelor de pe piaţa muncii precum şi necesităţii de formare şi dezvoltare pe tot parcursul vieţii, determinată de provocările complexe ale societăţii moderne, Universitatea Politehnica Timişoara organizează programe de STUDII POSTUNIVERSITARE, al căror obiectiv principal este actualizarea / dezvoltarea / perfecţionarea de numeroase calificări universitare. Portofoliul de specializări oferite de Universitatea Politehnica Timişoara răspunde nevoilor societăţii actuale, reflectând raporturile strânse pe care universitatea le întreţine cu mediul socio-economic. Specializările sunt adaptate în permanenţă celor mai noi tendinţe în domeniu, răspunzând cerinţelor de pregătire teoretică şi practică necesară inserţiei absolvenţilor pe piaţa muncii.
Universitatea Politehnica Timişoara dispune de o infrastructură care garantează desfăşurarea în foarte bune condiţii a activităţilor didactice şi de cercetare. Deopotrivă sub aspect imobiliar şi al echipamentelor, baza materială de excelenţă a universităţii reprezintă consecinţa preocupării de modernizare şi realizare de investiţii din ultimul deceniu. Campus-ul universitar cuprinde 16 cămine studenţeşti care oferă 6500 locuri de cazare, cu aproximatie, o cantină studenţească, o policlinică studenţească şi două baze sportive performante.
În deplină concordanţă cu misiunea asumată şi cu dorinţa de a se afirma la nivel internaţional, Universitatea Politehnica Timişoara dezvoltă în prezent relaţii de colaborare fructuoase cu numeroase universităţi din Europa, SUA, Asia, America de Sus şi Canada, concretizate în peste 190 acorduri de colaborare încheiate în cadrul unor programe din Uniunea Europeană sau în mod direct.