Despre program

Misiunea programului de studii universitare de licenţă Afaceri internaţionale (acronim: AI) o reprezintă formarea, prin activităţi de învăţământ şi de cercetare ştiinţifică, adecvate specificului actual al mediului de afaceri intern şi internaţional, a unei categorii de specialişti în domeniul afacerilor internaţionale, capabili să răspundă atât nevoilor de dezvoltare a companiilor multinaţionale prezente în România, cât şi exigenţelor întreprinderilor româneşti preocupate să-şi dezvolte activitatea la nivel internaţional, să participe la negocieri comerciale la nivel de autorităţi în plan bilateral, regional şi multilateral şi să asigure reprezentarea intereselor româneşti la UE, în cadrul negocierilor dintre ţările membre UE, şi care să deţină cunoştinţele, competenţele şi abilităţile necesare pentru a-şi putea aduce aportul la dobândirea avantajelor competitive pe piaţa internă şi internaţională de către organizaţiile în cadrul cărora vor activa în calitate de licenţiaţi în ştiinţe economice – specialişti în domeniul afacerilor internaţionale -, fiind capabili să îndeplinească sarcinile operaţionale specifice ocupaţiilor pe care le pot ocupa absolvenţii programului de studii universitare de licenţă Afaceri internaţionale.

Scopul fundamental al programului de studii universitare de licenţă Afaceri internaţionale, ca program centrat pe student, este acela de a oferi cea mai bună formare la nivel universitar în domeniul afacerilor internaţionale, astfel încât, prin competenţele dobândite, absolvenţii noştri să răspundă cerinţelor de pe piaţa muncii, Departamentul de Afaceri Internaţionale al Facultăţii de Ştiinţe Economice a Universităţii din Oradea, prin activitatea didactică şi de cercetare desfăşurată, facilitând tranziţia firească a absolvenţilor de la şcoală, la piaţa muncii. Importanţa practicii de specialitate în pregătirea viitorului specialist a crescut considerabil , aspect regăsit în planul operaţional şi în planul strategic ale Departamentului de Afaceri Internaţionale. Prin competenţele dobândite, absolvenţii programului de studii universitare de licenţă Afaceri internaţionale sunt pregătiţi pentru a putea creşte capacitatea organizaţiilor (firme, instituţii, ONG-uri etc.) în care îşi vor desfăşura activitatea, în sensul optimizării, eficientizării, realizării obiectivelor, cât şi pentru a satisface nevoile şi aşteptările clienţilor, fiind capabili să acţioneze în vederea creşterii competitivităţii şi profitabilităţii respectivelor organizaţii.

Obiectivele programului de studii universitare de licenţă Afaceri internaţionale constau în a transmite studenţilor, într-un mod elevat, atractiv şi profesionist, unele informaţii şi cunoştinţe care să le asigure dobândirea competenţelor speciale asociate acestui domeniu de studiu pentru a putea desfăşura activităţi specifice, precum şi a cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate din domeniul afacerilor internaţionale. Formarea la nivel de licenţă se bazează pe un plan de învăţământ care îmbină disciplinele fundamentale din domeniul ştiinţelor economice cu cele de specialitate, asigurând dezvoltarea de abilităţi, competenţe de tip transversal şi profesional şi de aptitudini specifice domeniului afacerilor internaţionale.

Domeniu de licenta/master
Economie şi afaceri internaţionale
Tip program
Licență
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
3 ani
Forma de invatamant
ID - la distanță
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Microeconomie
  • Bazele contabilității
  • Statistică economică
  • Informatică economică
  • Matematici financiare și actuale
  • Limba engleză pentru afaceri
  • Limab străină pentru afaceri
  • Educație fizică
  • Macroeconomie
  • Management
  • Marketing
  • Drept
  • Doctrine economice contemporane
  • Finanțe publice
  • Finanțele firmei
  • Economie europeană
  • Comerț internațional și politici comerciale
  • Negociere comercialăă internațională
  • Limba străină pentru afaceri
  • Economie mondială
  • Tranzacții internaționale Politica internațională
  • Practică
  • Discipline opționale (Limba engleză pentru afaceri
  • Politici economice comparate
  • Dreptul comerțului internațional
  • Educație fizică
  • Marketing internațional
  • Comerț invizibil)
  • Discipline facultative (Contabilitate
  • Etica afacerilor
  • Limba străină pentru afaceri - altă limbă
  • Multimedia)
  • Managementul afacerilor internaționale
  • Tehnica operațiunilor de comerț exterior
  • Organizații și instituții internaționale
  • Diplomație economică și geopolitică
  • Corespondență comercială în limba engleză
  • Corespondență comercială în limba străină
  • Finanțe internaționale
  • Investiții internaționale
  • Transporturi
  • expediții și asigurări internaționale
  • Elaborarea lucrării de licență
  • Discipline opționale (Turism internațional
  • Globalizare economică
  • Burse internaționale de mărfuri
  • Gestionarea riscului în tranzacțiile internaționale
  • Risc și securitate internațională
  • Piețe internaționale de capital)
  • Discipline facultative (Contractare internațională
  • Finanțe corporative internaționale
  • Limbă străină pentru afaceri - în altă limbă
  • Tehnica amenajărilor turistice
  • Corporații multinaționale)

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Oradea

Facultatea de Ştiinţe Economice

Facultatea de Ştiințe Economice reprezintă o structură didactico-științifică și administrativă a Universității „1 Decembrie 1918” Albă Iulia, având rolul de a coordona procesul de învățământ și cercetare la specializări din cadrul aceluiași profil sau profile conexe. În cadrul facultății își desfășoară activitatea, ca unitate de bază a facultății, cu caracter eminamente didactico-științific, Departamentul de științe Economice și Gestiunea Afacerilor. Facultatea de științe Economice este una dintre cele mai tinere facultăți din cadrul Universității “1 Decembrie 1918” Albă Iulia, funcționând sub această titulatură începând cu anul 2014.

Informatii despre Universitatea din Oradea

Misiunea Universităţii din Oradea este crearea unei experienţe educaţionale transformatoare pentru studenţi axată pe cunoştinţe disciplinare profunde. Îşi propune ca prin programele sale de studii să descopere, să conserve şi să disemineze cunoaşterea şi, în egală măsură, să ofere un mediu propice schimbului liber de idei, în ceea ce priveşte creativitatea, cercetarea şi spiritul antreprenorial.

Universitatea din Oradea prin cadrele didactice care se implică în activitatea de educare şi cercetare şi studenţii săi este angajată în procesul de consolidare a comunităţii. Îşi propune să influenţeze societatea într-un mod revoluţionar, atât la nivel regional, dar şi naţional, prin parteneriate între cadre didactice, studenţi şi mediul socio – economic local și național.

Valorile cele mai importante care susţin Universitatea din Oradea ca instituţie sunt: susţinerea excelenţei în predare, cercetare şi implicare publică, recunoaşterea şi promovarea creativităţii şi inovaţiei, abordarea unei game largi de subiecte la nivel academic, îmbunătăţirea relaţiilor cu societatea, încurajarea spiritului antreprenorial, înlesnirea accesului la educaţie, încurajarea dezvoltării profesionale pentru întregul personal şi pentru studenţi.

Sistemul de educaţie al Universităţii din Oradea este menit să pună capăt decalajului  dintre teorie şi practică prin intermediul cadrelor didactice care contribuie la pregătirea studenţilor, nu doar prin experienţa academică avansată, ci și abilitățile care provin din practica curentă a profesiilor lor.

În cadrul celor 15 facultăţi care acoperă o gamă foarte largă de domenii, UO derulează programe de studii universitare de licenţă, master şi doctorat, în sistem Bologna. Oferim un număr de 112 programe de licenţă, 83 programe de master și 12 domenii de doctorat acreditate sau autorizate provizoriu conform metodologiei ARACIS.

Majoritatea programelor destinate studiilor universitare de licenţă şi master sunt organizate la forma cu frecvenţă dar avem şi 7 programe de studii universitare de licenţă care au învăţământ la distanţă şi unul cu frecvenţă redusă.

Universitatea din Oradea are și o componentă internațională, studenții noștri beneficiind de mobilități de studiu și de practică în străinătate prin intermediul programelor Erasmus+, burse oferite de Guvernul României, CEEPUS, DAAD, burse oferite de guvernele altor state sau instituții din străinătate, etc. Aceste programe îţi asigură studii fără taxe, echivalarea notelor la întoarcere şi o alocaţie lunară care te ajută puţin cu cheltuielile de acolo. În prezent, instituția noastră are peste 300 de parteneri, cu precădere prin programul Erasmus+, încercând astfel să asigure o paletă cât mai largă de oferte de mobilitate pentru studiu sau stagii practice.

Activităţile didactice şi de cercetare dispun de o bază materială corespunzătoare, în continuă extindere şi modernizare. UO are o bază materială solidă, acumulată în timp, care se constituie din  spaţii de învăţământ în clădiri  structurate astfel:

  • Aula Magna cu 300 locuri;
  • Două Aule cu câte 200 locuri;
  • 100 Amfiteatre şi săli de curs;
  • 71 Săli de seminarii;
  • 343 Laboratoare;
  • 1 hala microproducţie;
  • Biblioteca Universităţii.

Universitatea mai dispune de o Bază sportivă compusă din: 7 săli de sport şi 13 terenuri de sport. De asemenea, universitatea deţine un un sistem informatic consolidat, în dezvoltare, care asigură accesul la Internet şi transmiterea internă a informaţiilor (Intranet), patru baze didactice şi de cercetare adaptate pe domenii de studiu (www.uoradea.ro/ resurse materiale).

Campusul universitar este unul dintre cele mai adecvate din România, în conformitate cu  practicile europene. Studenţii au acces la Spaţii de cazare în 4 cămine studenţeşti şi acces la 7 Clinici Universitare.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Str. Universității nr. 1, 410087 – Oradea
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea din Oradea
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer