Administraţia Publică in Contextul Integrării Europene

Despre program

Programul de studii de masterat Administrația publică în contextul integrării europene are că obiectiv formarea și perfecționarea specialiștilor în domenii de interes public, derularea unor relații pe termen lung cu structurile administrației publice locale și cu serviciile deconcentrate ale ministerelor, în sensul dezvoltării unei programe de pregătire profesională cu un accentuat caracter practic. Absolvenții studiilor masterale cu specializarea Administrație Publică în contextul integrării europene, dobândesc cunoștințele necesare pentru a accede la o carieră de funcționar public, atât în cadrul sistemului administrației publice naționale, cât și în administrația publică europeană, în domeniile: administrarea patrimoniului unităților administrativ-teritoriale, protecția mediului și dezvoltării durabile; achiziții publice; stare civile și finanțe publice, adică în domenii de interes public.

Domeniu de licenta/master
Ştiinţe administrative
Tip program
Master
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
2 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Politice și Comunicare, în Pitesti

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a Universităţii din Piteşti s-a desprins din cadrul Facultăţii de Ştiinte Economice, Juridice şi Administrative în anul 2007. Prima specializare autorizată în cadrul F.S.E.J.A. a fost ADMINISTRATIA PUBLICĂ, prima promotie de absolventi terminând in anul 2001. Ulterior, în 2002, primeşte autorizaţie de funcţionare şi specializarea DREPT. În prezent, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative gestioneaza două programe de licenţă şi patru programe de master. Misiunea Facultăţii constă în formarea de absolvenţi cu o arie largă de competenţe stiinţifice şi de specialitate, fundamentale si manageriale in domeniul juridic şi administrativ, capabili sa asigure cerinţele acestui domeniu al vieţii sociale si să se specializeze prin programe de studii postuniversitare si de formare continuă. De asemenea, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative pomovează un învaţămant modern corespunzator cerintelor europene şi, în acelasi timp, adaptat realitaţilor romaneşti şi sustine extinderea programelor de schimburi interuniversitare, precum si pregatirea tinerilor straini care vin la studii universitare si postuniversitare. Pe lângă această misiune didactică, zeze prin programe de studii postuniversitare si de formare continuă. De asemenea, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative se preocupă de centrarea cercetarii stiintifice pe probleme juridice şi administrative de mare actualitate pentru viata socială româneasca, contribuind activ la încercarea de solutionare a situaţiilor concrete ivite în aceste domenii.
Pitești Str. Republicii, nr. 71, Argeș, România,

Informatii despre _Universitatea din _Piteşti [old]

Universitatea din Pitești este o instituție de învățământ și de cercetare, având ca scop formarea de specialiști în domeniile de învățământ universitar tradițional, învățământ tehnic, învățământ economic, juridic și administrativ, învățământ teologic, educație fizică și sport si abordarea unor teme de cercetare științifică de interes național și internațional.

Universitatea din Piteşti este o instituţie de învăţământ superior de stat, acreditată, cu personalitate juridică. Are caracter nonprofit, este apolitică şi dispune de autonomie academică în conformitate cu prevederile legale în vigoare, fiind parte a sistemului naţional de învăţământ superior.

Învăţământul superior de stat din Piteşti a luat fiinţă în anul 1962, sub denumirea de Institutul Pedagogic Piteşti, cu trei facultăţi: Filologie, Matematică şi Ştiinţele Naturii. În anul 1969, odată cu dezvoltarea industriei constructoare de maşini, în judeţul Argeş se înfiinţează şi Institutul de Subingineri, subordonat Institutului Politehnic Bucureşti. Cele două institute fuzionează în anul 1974 sub denumirea de Institutul de Învăţământ Superior Piteşti care, prin Ordinul Ministrului Învăţământului nr.4.894 /23.03.1991, a devenit Universitatea din Piteşti.

In decursul timpului, Universitatea din Pitești a devenit o instituţie emblematică pentru învățământul românesc. Cu peste 50 de ani de activitate in învățământul superior, Universitatea din Piteşti isi urmeaza cu succes misiunea de a forma specialişti cu pregătire superioară pentru învăţământ, ştiinţă, cultură, activităţi economice şi sociale, competenţi şi competitivi pe piaţa muncii din ţară şi străinătate, răspunzând cerințelor societăţii contemporane.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
mediu
Pitești Str. Târgul din Vale, nr. 1, Argeș, România, 110040
Informații de acreditare și contact pentru _Universitatea din _Piteşti [old]
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer