Pedagogia învatamântului primar si prescolar

Despre program

Programul de studii Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar (PIPP) din cadrul Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea din Piteşti a fost creat pentru a răspunde noilor exigenţe privind calificarea personalului didactic din învăţământul primar şi preşcolar, în acord cu Declaraţia de la Bologna, cu prevederile Legii Educaţiei Naţionale, nr. 1 / 2011 precum şi cu transformările survenite în ultimul timp la nivelul sistemelor de învăţământ din ţările Uniunii Europene.

Acest program de studii este destinat atât absolvenţilor de liceu cu diplomă de bacalaureat cât şi cadrelor didactice din învăţământul primar şi preşcolar fără studii superioare (absolvenţi ai liceelor pedagogice /şcolilor normale /instituţiilor de învăţământ de scurtă durată). Absolvenţii acestui program de studii sunt licenţiaţi în ştiinţe ale educaţiei, ca profesori pentru învăţământul primar şi preşcolar.

 OBIECTIVUL FUNDAMENTAL al programului de studii Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar vizează profesionalizarea în cariera didactică prin formarea şi  dezvoltarea competenţelor necesare realizării eficiente a rolurilor profesionale în învăţământul primar şi preşcolar.

Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
3 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Fundamentele pedagogiei
  • Fundamentele psihologiei
  • Teoria și metodologia curriculumului
  • Limba română I
  • II Literatura română I
  • II Matematică - învățământ preșcolar
  • Practică observativă primar și preșcolar
  • Teoria şi metodologia instruirii
  • Psihologia dezvoltării
  • Matematică - învățământ primar
  • Practică pedagogică în învăţământul preşcolar
  • Practică pedagogică în învăţământul primar
  • Discipline opționale (Pedagogie comparată
  • Metode şi tehnici de învăţare eficientă
  • Tehnici de tehnoredactare pe computer în științele educației
  • Limbi străine (engleză/franceză)
  • Educaţie fizică
  • Asistență și protecția drepturilor copilului
  • Autocunoaştere şi dezvoltare personală
  • Educație pentru valori democratice)
  • Discipline facultative (TIC pentru copii
  • Educație antreprenorială
  • Limbă străină pentru copii
  • Tehnici de analiză literară
  • Muzică pentru copii
  • Frazeologia limbii române)
  • Psihologia personalității
  • Educaţie timpurie
  • Didactica domeniului Limbă și comunicare (învățământ preșcolar)
  • Literatura pentru copii
  • Aritemetică
  • Practică pedagogică în învăţământul preşcolar
  • Practică pedagogică în învăţământul primar
  • Fundamentele psihopedagogiei speciale
  • Teoria şi metodologia evaluării
  • Psihologia educației
  • Didactica matematicii în învățământ preșcolar
  • Didactica limbii si literaturii române - învățământ primar
  • Discipline opționale (Sociologia educaţiei
  • Educaţie interculturală
  • Tehnici de argumentare şi redactare
  • Limbi străine (engleză/franceză)
  • Educaţie fizică
  • Psihologia creativităţii
  • Alternative educaționale
  • Educație emoțională)
  • Discipline facultative (Etnologie şi folclor
  • Elemente de sintaxă a limbii engleze/franceze
  • Literatura universală pentru copii
  • Introducere în ist culturii şi civilizaţiei britanice/franceze)
  • Metodologia cercetării educaţionale
  • Psihopedagogia copiilor cu CES
  • Psihopedagogia jocului
  • Geografia şi metodica predării ei
  • Didactica matematicii în învățământ primar
  • Istoria şi metodica predării ei
  • Didactica domeniului Om şi societate
  • Practică pedagogică în învăţământul preşcolar
  • Practică pedagogică în învăţământul primar
  • Tehnologii informaţionale şi de comunicare - aplicaţii pe calculator
  • Management educaţional
  • Istoria pedagogiei
  • Știinţe şi didactica domeniului Științe
  • Didactica educaţiei fizice şi psihomotorii
  • Educaţie muzicală şi didactica educaţiei muzicale
  • Educaţie plastică şi didactica educaţiei plastice
  • Didactica educației tehnologice
  • Discipline opționale (Proiectarea și implementarea proiectelor educaționale
  • Psihosociologia familiei
  • Comunicare în limba română
  • Elemente de logopedie
  • Instruire asistată de calculator
  • Psihopedagogia comunicării
  • Didactica activităților extracurriculare)
  • Discipline facultative (Metodologia elaborării lucrării de licenţă
  • Tendinţe actuale ale limbii române
  • Limba engleză/franceză pt copii şi aplicaţii practice
  • Didactica învăţământului special şi integrat
  • Susținerea lucrării de licență)

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Politice și Comunicare, în Pitesti

Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei

Facultatea de Stiinte ale Educatiei s-a infiintat in anul 2005 prin H.G. nr.916/2005, publicata in Monitorul Oficial nr.766/23.08.2005, in urma reorganizarii Colegiului Universitar de institutori in conformitate cu Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, prevederilor H.G. nr. 88/2005 privind organizarea studiilor universitare de licenta si ale Ordinului Ministrului Educatiei, Cercetarii si Tineretului nr.3295/2005. Facultatea de Stiinte ale Educatiei este continuarea Institutului Pedagogic de 3 ani, infiintat in anul 1962 si a Colegiului Universitar de Institutori Pitesti, infiintat prin H.G. nr.535/1999, publicata in Monitorul Oficial nr.696/17.08.2000 cu profilul Socio-psihopedagogie, care preia in totalitate atributiile Colegiului Universitar de Institutori infiintat in anul 1996, la Campulung-Muscel. Facultatea de Stiinte ale Educatiei,prin H.G. nr.676/28.06.2007, privind domeniile de studii universitare de licenta, structurile institutiilor de invatamant superior si specializarile organizate de acestea, publicata in Monitorul Oficial nr.481/18.07.2007 a fost aprobata cu urmatoarea structura: SPECIALIZAREA: Pedagogia invatamantului primar si prescolar; SPECIALIZAREA: Asistenta manageriala si secretariat. Misiunea Facultatii de Stiinte ale Educatiei este de a forma cadre didactice pentru invatamantul primar si prescolar si asistenti manageri si secretari.

Pitești Str. Doaga nr. 11, 110440, Argeș, România,

Informatii despre Universitatea din Pitești

Universitatea din Pitești este o instituție de învățământ și de cercetare, având ca scop formarea de specialiști în domeniile de învățământ universitar tradițional, învățământ tehnic, învățământ economic, juridic și administrativ, învățământ teologic, educație fizică și sport si abordarea unor teme de cercetare științifică de interes național și internațional.

Universitatea din Piteşti este o instituţie de învăţământ superior de stat, acreditată, cu personalitate juridică. Are caracter nonprofit, este apolitică şi dispune de autonomie academică în conformitate cu prevederile legale în vigoare, fiind parte a sistemului naţional de învăţământ superior.

Învăţământul superior de stat din Piteşti a luat fiinţă în anul 1962, sub denumirea de Institutul Pedagogic Piteşti, cu trei facultăţi: Filologie, Matematică şi Ştiinţele Naturii. În anul 1969, odată cu dezvoltarea industriei constructoare de maşini, în judeţul Argeş se înfiinţează şi Institutul de Subingineri, subordonat Institutului Politehnic Bucureşti. Cele două institute fuzionează în anul 1974 sub denumirea de Institutul de Învăţământ Superior Piteşti care, prin Ordinul Ministrului Învăţământului nr.4.894 /23.03.1991, a devenit Universitatea din Piteşti.

In decursul timpului, Universitatea din Pitești a devenit o instituţie emblematică pentru învățământul românesc. Cu peste 50 de ani de activitate in învățământul superior, Universitatea din Piteşti isi urmeaza cu succes misiunea de a forma specialişti cu pregătire superioară pentru învăţământ, ştiinţă, cultură, activităţi economice şi sociale, competenţi şi competitivi pe piaţa muncii din ţară şi străinătate, răspunzând cerințelor societăţii contemporane.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
autorizat
Grad de încredere
---
Pitești Str. Târgul din Vale, nr. 1, Argeș, România, 110040
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea din Pitești
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer