Facultatea de Economie Teoretică şi Aplicată

FAETA este una dintre cele mai prestigioase facultăți cu profil Economics din Europa, fiind alături de London School of Economics unul dintre puținele medii universitare unde se pot deprinde competențe economice integrate, complexe, în urma studiului unor discipline de structură și rezistență în formarea oricărui economist – Filosofia științei economice, Doctrine economice clasice și contemporane (disciplină solicitată spre introducere de studenții tuturor universităților americane din Ivy League, precum Harvard, Stanford, MIT), Microeconomie, Macroeconomie, Economia României, Economie Europeană, Economie publică, Economia Muncii, Teorii și modele ale concurenței. Aceste discipline sunt indispensabile interpretării corecte a fenomenelor economice și de adaptare a celor mai bune soluții la provocările continue ale economiei.

Studenții FAETA au la dispoziție, pe lângă acest trunchi curricular de science, și o atractivă ofertă de business, formată din discipline de comunicare economică susținute de intense colaborări cu mediul de afaceri – Comunicare corporativă, Deontologia comunicării, Comunicare financiar bancară, Comunicare și cultură organizațională. Aceste discipline moderne, interactive și aplicate pe piața forței de muncă vin în completare la componenta teoretică de science.

FAETA şi-a câştigat prestigiul de a fi contribuit semnificativ la clasificarea Academiei de Studii Economice Bucureşti în prima linie a învăţământului universitar din România. Mai mult, facultatea noastră este singura clasată în clasa A a domeniului Economie (Economics), i.e. al fundamentelor ştiinţelor economice şi are exclusivitate naţională a studiilor doctorale corespunzătoare.

Vă așteptăm într-o nouă promoție de elită a învățământului universitar economic!

Studenți licență 711
Studenți master 454
Cadre didactice 57
Raport studenți/profesori ---
Promovabilitate licență 85%
Promovabilitate master 96%
Informații de contact pentru Facultatea de Economie Teoretică şi Aplicată
Calea Dorobanţi, nr. 15-17, sector 1, Bucureşti, cod 010961

Programe pe care le găsești la Facultatea de Economie Teoretică şi Aplicată

Informații despre Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE)

Înfiinţată prin Decret Regal, la 6 aprilie 1913, din iniţiativa lui Nicolae D. Xenopol, Ministrul Industriei şi Comerţului, sprijinit de un grup de tineri economişti formaţi la universităţi prestigioase din Germania, Franţa şi Anglia, Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale a fost prima instituţie de învăţământ economic superior din România.

Încă de la început s-a confruntat cu mari probleme materiale, lipsa unui local propriu şi recunoaştere din partea instituţiilor universitare. În primele două decenii, A.I.S.C.I. s-a subordonat Ministerului Industriei şi Comerţului, perioada în care a depăşit toate obstacolele materiale, precum şi pe cele privind recunoaşterea sa ca instituţie de învăţământ superior: construcţia Palatului Academiei din Piaţa Lascăr Catargiu, astăzi Piaţa Romana (1924-1926); organizarea doctoratului (1921); un corp profesoral format din personalităţi de prestigiu: Anton Davidoglu, Stanislas Cihoski, I. N. Angelescu, Ion Răducanu, Virgil Madgearu, Victor Slăvescu, Constantin Bungetianu, Andrei Rădulescu, Gheorghe Taşcă, Nicolae Iorga (din 1931), Gromoslav Mladenatz s.a.

Modificările aduse în aprilie 1935 la legea privind funcţionarea A.I.S.C.I. au consfinţit trecerea Academiei în subordinea Ministerului Instrucţiunii Publice. Ministerul Educaţiei Naţionale, prin Legea nr. 299 din 18 august 1947 privind reorganizarea şi transformarea Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale şi a Academiei de Studii Cooperatiste din Bucureşti în Academia de Ştiinţe Comerciale şi Cooperatiste, face primul pas în vederea schimbărilor pe care le-a cunoscut fosta Academie Comercială. În perioada comunistă, prin Decretul nr. 175 din 3 august 1948, se realizează reforma învăţământului, Academia de Ştiinţe Comerciale şi Cooperatiste fiind transformată in Institutul de Ştiinţe Economice şi Planificare după modelul instituţiilor de învăţământ superior sovietic. Începand cu anul universitar 1967-1968, învăţământul economic din România îşi redescoperă vocaţia europeană, I.S.E.P. este reorganizat şi transformat în Academia de Studii Economice din Bucureşti, denumire care s-a păstrat până astăzi.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Cladirea Ion N. Angelescu, Piata Romana nr. 6, sector 1, Bucuresti - cod 010374
Informații de acreditare și contact pentru Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE)
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer