Urbanism şi administrarea teritoriului (la Sibiu)
in cadrul Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu", din Bucuresti,
Despre program
Programul de studii Urbanism și Administrarea Teritoriului de la Sibiu, singurul program din țară acreditat în acest domeniu de licență, a fost special creat pentru a răspunde nevoilor actuale ale societății contemporane aflată într-o permanentă dezvoltare și schimbare. Prin absolvirea acestui program, viitorii profesioniști vor fi pregătiți pentru a conduce și a se integra în colective pluridisciplinare capabile să soluționeze probleme specifice din domeniul urbanismului și amenajării teritoriului la nivelul administrației locale (primării, consilii județene) sau centrale (ministere, organizații guvernamentale).
Arte
Urbanism
Urbanism și administrarea teritoriului
Licență
Romana
Autorizat
3 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Introducere în urbanism
- Elemente de mediu in urbanism
- Proiectare și reprezentări în urbanism
- Istoria arhitecturii și urbanismului
- Construcții și materiale de construcții
- Lucrări de arhitectură
- Tehnici de comunicare și studiu
- Bazele administrației publice
- Elemente de structură urbană
- Reprezentări în urbanism și peisagistică
- Cadastru și topografie
- Tehnoredactare și baze de date
- Urbanism și legislație România
- Documente și documentații de urbanism
- Estetică vizuală
- Economie urbană și evaluare
- Morfologie urbană
- Proiectare de urbanism
- Fundamente CAD
- Finisaj și echipare
- Construcții
- Proiectare de arhitectură
- Studiu de program arhitectural
- Geografie și ecologie urbană
- Sociologie și demografie urbană. Studiu în teren
- Statistica urbană și analiza de mediu. Atelier de analiză de date
- Tehnica proiectării urbane
- Proiectare de urbanism - Morfologie și TPU
- Spațiul administrativ european
- Managementul proiectelor europene
- Introducere în dezvoltarea regională și amenajarea teritoriului
- Administrație publică și management urban/peisagistic
- Obiectul de arhitectură și programe de urbanism
- Amenajări tehnico-edilitare
- Sistematizare verticală și drumuri
- Organizarea zonelor de activități
- Proiectare de urbanism - Plan Urbanistic Zonal (PUZ)
- Reciclarea fondului construit
- Spațiul public urban
- Studiu de ilustrare arhitectural urbanistică
- Zona centrală a orașelor
- Planificare și legislație
- Deontologia funcționarului public
- Elemente de GIS
- Legislație EU
- Proiectare de urbanism - Planificare urbană
- Peisagistică
- Patrimoniu natural și construit
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Arte, în Bucuresti
- Design de produsFacultatea de Arhitectură de Interior
- Artă muralăFacultatea de Arte Decorative şi Design
- ActorieFacultatea de Teatru
- Montaj de filmFacultatea de Film
- Producție de filmFacultatea de Film
- Teatrologie (Management cultural, Jurnalism teatral)Facultatea de Film
- ArhitecturăFacultatea de Arhitectură
- AnimațieFacultatea de Film
- Arta muzicalăFacultatea de Arte
Facultatea de Urbanism
Facultatea de Urbanism a fost înființată în anul 1997 în cadrul Institutului devenit astăzi Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”, București, fiind singura instituție de învățământ superior din Romania care pregătește urbaniști, profesie nou apărută în țara noastra.
Este reprezentată la nivel European prin apartenența la AESOP – Association of European Schools of Urban Planning și REA – Reseau des Ecoles d’Architecture, Urbanisme et Paysage de la France, Europe Centrale et Orientale.
Absolvenții Facultății de Urbanism sunt pregătiți pentru a se integra în colective de cercetare-proiectare, sau în administrație implicându-se în soluționarea problemelor specifice din domeniul amenajării teritoriului, urbanism și amenajare peisagistică. Facultatea de Urbanism are un număr de cca. 400 de studenți în ciclul I (licență) și cca. 100 în ciclul II (master). Cele două specializări (urbanism și peisagistică) funcționează pentru cele doua cicluri de învățământ în grupe diferite, pe curricule academice separate.