Tehnologii speciale în industria alimentară
Despre program
În anul 1948 a fost înființată Facultatea de Zootehnie, în cadrul Institutului de Zootehnie și Medicină Veterinară din București. Ulterior a suferit mai multe transformări până la statutul său de astăzi – Facultate în cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. În cei 65 de ani de existență, Facultatea de Zootehnie din București a dat economiei naționale, respectiv agriculturii, un număr mare de specialiști. Absolvenții Facultății de Zootehnie din București s-au evidențiat prin profesionalismul lor în organele de decizie centrale sau locale, în unitățile de producție de stat sau particulare, în învățământul universitar și cel preuniversitar, în cercetarea științifică etc. ei demonstrând din plin utilitatea specialistului zootehnist în cadrul progresului general al agriculturii. În formarea viitorilor specialiști programele de învățământ și de desfășurare a practicii în producție țin seama de cerințele profesionale ale inginerului zootehnist sau tehnolog și anume: abilități manageriale, abilități de comunicare, cunoștințe corespunzătoare de limbi străine, competență socială, flexibilitate în gândire.
Științe Agricole
Ingineria produselor alimentare
Ingineria produselor alimentare
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Tehnici moderne de analiză în industria alimentară
- Autentificarea și expertizarea produselor alimentare
- Controlul statistic al calității
- Managementul calității produselor alimentare
- Evaluarea caracteristicilor senzoriale ale produselor alimentare
- Tehnici de modelare si conducere a proceselor în industria alimentară
- Legislația UE privind calitatea alimentelor
- Proiectarea și promovarea produselor în industria alimentară
- Etică și integritate academică
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Agricole, în Bucuresti
- Agribusiness (IFR)Facultatea de Management
- HorticulturăFacultatea de Horticultură
- Piscicultură și acvaculturăFacultatea de Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere
- Biosecuritatea produselor alimentareFacultatea de Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere
- Management şi dezvoltare rurală (IFR)Facultatea de Management
- Managementul și expertiza fondului funciarFacultatea de Agricultură
- Managementul conservării biodiversitățiiFacultatea de Horticultură
- Controlul și expertiza alimentelor ecologice, Halal și KosherFacultatea de Medicină Veterinară
- Controlul şi expertiza produselor alimentareFacultatea de Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare din Alexandria
Facultatea de Ingineria și Gestiunea Producțiilor Animaliere
În anul 1948 a fost înființată Facultatea de Zootehnie în cadrul Institutului de Zootehnie și Medicină Veterinară din București, ulterior suferind mai multe transformări până la statutul său de astăzi, facultate în cadrul USAMV din București. În formarea viitorilor specialiști programele de studii țin seama de cerințele profesionale ale inginerului zootehnist sau tehnolog, prin stimularea dezvoltării cunoștințelor teoretice și practice în domeniu, dar și a unor abilități necesare profesiei. Absolvenții Facultății de Zootehnie dobândesc calificări pentru a răspunde cerințelor pieței muncii pentru următoarele sectoare de activitate: administrație (organe de decizie centrale și teritoriale, asociații ale crescătorilor de animale, Deparatmentul de administrare a cotelor de lapte, Autoritatea Națională de Protecție a Consumatorilor, Rețeaua Națională de Selecție și Reproducție a Animalelor, centre de consultanță agricolă), unități zootehnice, unități de industrie alimentară, silvicultură (asociații de vânătoare, direcții silvice, exploatații silvice), piscicultură și acvacultură (exploatații piscicole, unități de procesare a produselor piscicole, fabrici de nutrețuri combinate și aditivi furajeri).
Informatii despre Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti
Cu o tradiție de 165 de ani în învățământul agronomic, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV București) a reușit să devină de-a lungul timpului un pol de excelență al învățământului agronomic și cercetării științifice în domeniu, orientat spre dezvoltarea profesională a indivizilor, interedisciplinaritate și internaționalizare.
USAMV București oferă studenților săi un mediu academic modern, efervescent și intercultural, menit să susțină atât dezvoltarea personală, cât și profesională în domenii de actualitate, importante pentru dezvoltarea economiei unei societăți.
Prin intermediul programelor de studii de licență, masterat și doctorat studenții au oportunitatea de a se forma profesional și specializa în domenii de interes. Dobândind competenţe corespunzătoare exigenţelor pieţei forţei de muncă, absolvenții Universității noastre au posibilitatea de a obține rapid un loc de muncă după finalizarea studiilor conform pregătirii lor profesionale.
Universitatea noastră și-a propus să răspundă nu numai laturii profesionale a vieții de student, ci și celei personale. Condițiile, la nivel european, pentru formarea profesională, sunt dublate de condiții, la fel de bune, de locuire și de petrecere a timpului liber în cele două campusuri – „Agronomie – Herăstrău” și „Medicină Veterinară – Cotroceni”. De asemenea, competițiile sportive și evenimentele culturale sunt o prezență constantă în viața studenților din campus, în toate anotimpurile și, în plus, în fiecare an, se desfășoară o competiție cu mare tradiție în rândurile studenților agronomi din toată țara –
AGRONOMIADA.
Alegând să faci parte din comunitatea noastră academică, vei avea șansa să:
- Studiezi în două campusuri moderne, europene (campusul „Agronomie-Herăstrău” și „Medicină Veterinară – Cotroceni”), cu toate facilitățile (cămine, cantine studențești, sală și terenuri de sport, Parc Dendrologic, Grădină Botanică)
- Utilizezi cele mai noi echipamente de specialitate pe parcursul activităților didactice și de cercetare, Universitatea dispunând de 12 centre ce cercetare științifică și 3 stațiuni didactice și de cercetare-dezvoltare (Moara Domnească, Istrița, Pietroasa)
- Beneficiezi de expertiza unui corp didactic cu competențe și abilități în domeniu, care pune la dispoziția studenților atât informațiile teoretice, cât și experiența practică dobândită de-a lungul carierei
- Participi la mobilități de studiu și plasament în cadrul programului Erasmus+, la una dintre universitățile partenere, având șansa de a face schimb de experiență și a-ți completa cunoștințele de specialitate
- Faci parte din asociațiile studențești și să te implicit activ în organizarea evenimentelor pentru studenți
- Iei contact direct cu angajatorii încă din perioada studenției, prin intermediul stagiilor de practică și participând la evenimente de carieră organizate în cadrul Universității (târgului de job-uri, mese rotunde cu angajatorii, workshop-uri etc.)
A fi student la USAMV București înseamnă să fii student european, într-o Universitate în care tradiția și modernitatea se întrepătrund cu succes, oferind societății profesioniști de viitor.