Despre program

Calificările pe care Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor le dezvoltă prin oferta sa de studii sunt înregistrate în Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior. Toate programele de studii sunt acreditate ARACIS. În cadrul Domeniului Ingineria Produselor Alimentare sunt organizate 3 programe de studii: Ingineria Produselor Alimentare, Controlul şi Expertiza Produselor Alimentare, Pescuit şi Industrializarea Peştelui. In anii I şi II de studii studenţii admişi la acest Domeniu urmează cursuri care le asigură o solidă pregătire inginerească. În anii III şi IV studenţii urmează cursuri care le permit formarea de competenţe profesionale în acord cu calificarea programului de studii urmat (ales în semestrul al II-lea al anului II de studii universitare), astfel încât după parcurgerea întregului program de studii şi obtinerea diplomei de Inginer, absolvenţii vor putea ocupa diferite posturi de pe piaţa muncii. Programele de studii permit, în acelaşi timp, tuturor studenţilor, acumularea de competenţe transversale. Programul de studii Ingineria Produselor Alimentare Competenţe profesionale Identificarea, descrierea şi utilizarea adecvata a noţiunilor specifice ştiinţei alimentului şi sigurantei alimentare; Conducerea proceselor generale de inginerie, exploatarea instalaţiilor şi echipamentelor de industrie alimentară; Supravegherea, conducerea, analiza şi proiectarea tehnologiilor alimentare de la materii prime până la produs finit; Proiectarea de produse alimentare noi, implementarea şi managementul de proiecte; Managementul producţiei, controlul calităţii produselor alimentare şi realizarea proceselor de marketing; Managementul tehnologiilor de valorificare a subproduselor şi deseurilor din industria alimentară şi asigurarea protecţiei mediului.

Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Autorizat
Perioada de studii
4 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Analiză matematică
  • Chimie (anorganică şi analitică)
  • Chimie (organică)
  • Chimie (fizică şi coloidală)
  • Informatică aplicată
  • Politici și strategii globale de securitate alimentară
  • Psihologia alimentaţiei umane
  • Educaţie fizică și sport
  • Matematici speciale
  • Fizică
  • Desen tehnic și infografică
  • Limbi moderne
  • Biochimie
  • Chimia alimentului
  • Microbiologie generală
  • Operaţii unitare în industria alimentară
  • Elemente de inginerie mecanică
  • Inocuitatea produselor alimentare
  • Principii şi metode de conservare a produselor alimentare
  • Principiile nutriţiei umane
  • Elemente de inginerie electrică
  • Limbi moderne
  • Comunicare
  • Educaţie fizică și sport
  • Practică de domeniu
  • Aditivi şi ingrediente în industria alimentară
  • Bazele gastronomiei şi gastrotehniei
  • Microbiologie specială
  • Stiluri alimentare
  • Biotehnologii alimentare
  • Analize senzoriale
  • Produse de panificaţie
  • patiserie
  • produse făinoase şi produse zaharoase
  • Prelucrarea materiilor prime de origine animală
  • Tehnologia produselor de catering
  • Utilaje în industria alimentară
  • Tehnologii generale în industria alimentară - proiect
  • Practică de specialitate
  • Dicipline opționale (Tehnologia prelucrării produselor pădurii / Tehnologia culturii plantelor de câmp şi horticole
  • Prelucrarea materiilor prime de origine vegetală / Tehnologia prelucrării legumelor și fructelor
  • Controlul şi asigurarea calităţii în industria alimentară / Controlul și expertiza produselor alimentare
  • Energetică și resurse regenerabile în unitățile de alimentație publică / Exploatarea sistemelor tehnice din unitățile de alimentație publică)
  • Discipline facultative ( Metode enzimatice și imunologice de analiză
  • Metode cromatografice și electroforetice de analiza alimentelor
  • Procesarea minimă atermică şi termică a produselor alimentare)
  • Utilaje în industria alimentară
  • Gastronomie internaţională
  • Tehnica servirii
  • Proiectarea amenajărilor în alimentație publică
  • Managementul ospitalităţii
  • Marketing
  • Băuturi în alimentaţie publică
  • Ambalaje și design în industria alimentară
  • Management
  • Legislaţie şi protecţia consumatorilor
  • Ecologie şi protecţia mediului
  • Elaborarea proiectului de diplomă
  • Practică pentru proiectul de diplomă
  • Discipline opționale (Proiectarea produselor noi / Proiectarea unui aliment eco-inovativ
  • Falsificări ale produselor alimentare şi identificarea lor / Controlul și expertiza produselor alimentare
  • Igiena societăţilor agroalimentare / Igiena întreprinderilor din industria alimentară)
  • Discipline facultative (Controlul statistic al alimentelor
  • Controlul sanitar-veterinar și siguranța alimentelor
  • Controlul fitosanitar)

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Agricole, în Galati

Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor

Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor are 66 de ani de tradiţie, fiind cea mai veche Facultate de industrie alimentară din România şi desfasoară programe educaţionale şi de cercetare de top la nivel naţional. Cunoştinţelor ştiinţifice îmbinate cu abilităţile de management sunt atribute dezvoltate în cadrul şi prin programele noastre educaţionale. Facultatea oferă studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor o infrastructură modernă pentru cercetare fundamentală şi aplicată, care permite consolidarea educaţiei lor şi le dezvoltă spiritul inovativ. Studenţii, masteranzii şi doctoranzii se pot bucura de diferite tipuri de programe de mobilitate din întreaga Europă. Prin implicarea în diferite proiecte de cercetare aceştia sunt motivaţi pentru a explora interesele lor şi posibilităţile de ordin ştiinţific. Eforturile de cercetare şi de educare de noi generaţii de specialiştii făcute de către profesorii facultăţii sunt recunoscute pe scară largă la nivel naţional şi pe plan internaţional. La Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor avem încredere că pregătim ingineri de industrie alimentară având cunoştinţe solide, care vor oferi alimente sănătoase pentru ziua de azi şi soluţii durabile pentru viitor.

Informatii despre Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați își asumă misiunea de a pregăti specialiști în diverse domenii economico-sociale, participând activ la susținerea și transmiterea științei și culturii, contribuind la îmbogățirea patrimoniului local și național de cunoaștere prin cercetare științifică. Universitatea își asuma rolul de centru cultural și civic de formare și difuzare a valorilor culturale, științifice și sociale atât în zona în care activează cât și în întreaga țară.

Fiind cea mai mare și cea mai importantă instituție de învățământ superior din sud - estul României, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați se constituie un vârf de lance al progreselor tehnice, științifice, culturale sociale cu aplicabilitate imediată sau pe termen mediu și lung, menit sa contribuie în primul rând la progresul municipiului Galați. În acest sens, Universitatea colaborează strâns cu mediul socio - economic oferindu-i specialiștii de care are nevoie, consultanța, soluții tehnice la problemele curente.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer