Studiul patrimoniului și managementul bunurilor culturale
in cadrul Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu (ULBS), din Sibiu, Transilvania
Despre program
Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane a ales să îşi fundamenteze întreaga sa activitate pe deschiderea către ideile novatoare şi pe o intensă activitate de cercetare, ridicată la standarde internaţionale, capabilă să vină proactiv în întâmpinarea nevoilor unei societăţi româneşti aflate în schimbare şi să contribuie cu soluţii practice la dezvoltarea acesteia. Departamentul de Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Studii de Securitate este unul dintre exponentele acestei viziuni, înfiinţându-se ca răspuns la nevoia crescândă de specialişti pregătiţi la cel mai înalt nivel în domenii de maximă importanţă pentru afirmarea României pe plan european şi internaţional.
Romana
Autorizat
3 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Introducere în istoria antică a României. Preistoria
- Introducere în istoria antică universală
- Introducere în studiul patrimoniului cultural
- Patrimoniul arheologic
- Introducere în studierea patrimoniului mobil
- Istoria artei universale
- Introducere în istoria medievală universală
- Introducere în istoria evului mediu românesc
- Patrimoniul arhitectural medieval din România
- Patrimoniul cultural medieval al României
- Istoria artei românești
- Practică de specialitate
- Discipline opționale (Cultură și societate în Bizanț
- Științele auxiliare și patrimoniul cultutral
- Patrimoniul imaterial
- Cultura și civilizația tradițională romînească)
- Discipline complementare (Limba modernă
- Educație fizică)
- Introducere în istoria modernă universală
- Introducere în istoria modernă a românilor
- Cultură scrisă laică și confesională în Transilvania
- Patrimoniul modern al României
- Introducere în antropologia culturală
- Metode și tehnici de cercetare a patrimoniului
- Discipline opționale (Patrimoniu
- memorie și identitate națională în istoria recentăm Cultura memoriei românești în secolele XIX și XXI
- Managementul proiectelor culturale
- Comunicare și relații publice)
- Discipline complementare (Educație fizică
- Limba modernă)
- Introducere în istoria României în secolul XX
- Introducere în istoria universală a secolului XX
- Patrimoniu industrial
- științific și tehnic
- Tehnologii informatice aplicabile în managementul patrimoniului
- Practică de specialitate
- Discipline opționale (Patrimoniu național: situri preistorice
- Patrimoniu universal: situri preistorice europene
- Educație pentru patrimoniu
- Capitalul social și valorile patrimoniale)
- Legislație comparată și politici de protecție a patrimoniului
- Patrimoniu arhivistic
- Patrimoniu și cultură vizuală în România secolului XX
- Introducere în muzeologie
- Bazele conservării patrimoniului
- Discipline opționale (Arheologie medievală
- Monumente transilvane
- Colecții publice și private
- Curătorie)
- Valorificarea culturală și turistică a patrimoniului
- Patrimoniu natural
- Patrimoniu militar și memorial
- Antropologie vizuală. Filmul etnografic
- Dezvoltarea durabilă și patrimoniul cultural
- Introducere în GIS și cartografiere digitală
- Elaborarea lucrării de licență
- Discipline opționale (Civilizație europeană modernăm Cultură tradițională
- Cultură modernăm Podoabe și vestimentație antică și medievală în bazinul dunărean
- Arheologie funerară în bazinul dunărean)
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Umaniste, în Sibiu
- Limba şi literatura engleză – O limbă şi literatură modernă (germană, franceză)/ Limba şi literatura românăFacultatea de Litere şi Arte
- Limbi moderne aplicateFacultatea de Litere şi Arte
- Limba şi literatura franceză – O limbă şi literatură modernă (engleză/ germană) sau Limba şi literatura românăFacultatea de Litere şi Arte
- Limba şi literatura română – O limbă şi literatură modernă (engleză, germană, franceză)Facultatea de Litere şi Arte
- Limba şi literatura chineză – Limba şi literatura englezăFacultatea de Litere şi Arte
- Teoria şi practica traducerii şi a interpretării. Limba englezăFacultatea de Litere şi Arte
- Limba şi literatura englezăFacultatea de Litere şi Arte
- Protejarea și valorificarea patrimoniului istoricFacultatea de Ştiinţe Socio-Umane
- Teoria şi practica traducerii şi a interpretării. Limba francezăFacultatea de Litere şi Arte
Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane
Misiunea Facultății de Științe Socio-Umane este aceea de educație și cercetare, urmărind prin interdisciplinaritate să ofere viitorilor absolvenți un cadru de pregătire bazat pe cunoaștere și competență. Facultatea de Științe Socio-Umane a fost înființată prin Hotărârea de Guvern nr. 410 din 25 aprilie 2002 și funcționează începând cu data de 1 octombrie 2002. În componența ei se regăsesc 4 domenii de licență acreditate: Istorie, Psihologie, Jurnalism, Relații internaționale și studii europene. Procesul Bologna este asigurat în continuarea studiilor prin intermediul a 4 programe de masterat, acreditate și prin dezvolatarea altora noi. Urmând misiunea de educație și cercetare Facultatea de Științe Socio-Umane caută în permamență să-și adapteze oferta educațională – prin discipline noi și schimburi interacademice - și profesională – prin cadre didactice și de cercetare de prestigiu.
Informatii despre Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu (ULBS)
Într-o lume profund interactivă, ULBS nu ar fi reuşit să se menţină în prim planul evenimentelor academice decât printr-o cooperare internaţională de amploare. Întelegerea acestui aspect a avut drept rezultat, dupa 1992, când nouă echipă condusă de prof.univ.dr. Dumitru Ciocoi-Pop a preluat mandatul de conducere, o politică fără precedent a contactelor şi conexiunilor academice.
Conducerea ULBS nu s-a îndoit nici un moment că între cele patruzeci şi opt de universităţi de stat, opt academii militare şi patruzeci şi nouă de universităţi particulare, ULBS avea să se bucure de succes numai prin interacţiune şi cooperare. În consecinţă ULBS a stabilit conexiuni academice şi înţelegeri de parteneriat cu o sută patru universităţi din treizeci de tări. Un loc aparte îl deţin parteneriatele încheiate cu universităţi din America, Germania, Franţa şi Anglia, parteneriate ce s-au materializat în programe de schimb de studenţi, vizite de documentare pentru personalul didactic precum şi o colaborare preţioasă prin intermediul careia ULBS a reuşit să rămână la curent cu ceea ce se întâmplă pe scena internaţională. În momentul acesta există legături cu universităţi din China, Rusia, Italia, Grecia şi Polonia.