Studii de dezvoltare internaţională şi etica relaţiilor internaţionale
in cadrul Universitatea din Bucureşti (UNIBUC), din Bucuresti, Muntenia
Despre program
Vom înţelege ce este dezvoltarea internaţională, dacă înţelegem ce înseamnă dezvoltarea, înflorirea persoanei umane. Orice fiinţă umană are dreptul la dezvoltare, la înflorire, la realizarea potenţelor sale, la realizarea sa ca fiinţă cu statut uman. Acestă înaltă idee despre om, pe care o întâlnim încă la Aristotel, stă în centru conceptului de dezvoltare internaţională. Toţi oamenii au dreptul la o viaţă decentă şi trebuie să ducă o viaţă mai bună. Unii dintre ei însă, mase largi de populaţie, nu ating şi nu este previzibil să atingă un asemenea nivel de trai într-un orizont de timp rezonabil. Oamenii care au avut şansa să moştenescă societăţii dezvoltate au primit mai mult şi pot oferi mai mult. Cei care sunt convinşi că nu trebuie să stea cu mâna în sân atunci când constată dezechilibrele de şansă a altor oameni din străinătate pot oferi mai mult pentru aceştia. Ei o pot face direct, se pot asocia în organizaţii nonguvernamentale, pot sprijini acţiunile acestora, pot face presiuni asupra guvernelor şi organizaţiilor internaţionale, pot influenţa politici, atitudini şi decizii ale acestora. De asemenea, statele dezvoltate trebuie să se implice în ajutorarea acelor societăţi în care, din diferite motive, oamenilor le lipsesc minimele condiţii pentru supravieţuire, pentru un trai mai bun şi sunt lipsiţi de existenţa unei baze pentru dezvoltarea lor viitoare.
Ajutorul extern, îmbunătăţirea guvernării, sănătatea, educaţia, drepturile omului, egalitatea de gen, prevenirea dezastrelor, economia, mediul sunt problemele care interezează în primul rând dezvoltarea internaţională şi fac parte din substanţa acesteia. Dezvoltarea internaţională are în vedere în primul rând politici de creare a capacităţilor, structurilor şi instituţiilor, precum şi politici care să reflecte preocupări etice (etica relaţiilor internaţionale, drepturile omului etc), iar acestea redau orientarea teoretică principală propusă de acest masterat.
Dat fiind caracterul multi- şi interdisciplinar al studiilor de dezvoltare, programul poate fi urmat de absolvenţi ai studiilor de licenţă din domenii foarte diferite: filosofie şi ştiinţe umaniste, economie şi medicină, ştiinţe ale educaţiei şi ştiinţe tehnice, ştiinţe politice, sociologie şi ştiinţe ale naturii etc.
Aceştia vor obţine în cursul studiilor toate competenţele necesare angajării în proiecte şi programe de dezvoltare internaţională, în elaborarea de politici, în implementarea acestora, interiorizând cadrele normative ale dezbaterilor consacrate din studiile de dezvoltare. De asemenea, studenţii acestui masterat îşi pot completa formarea participând la activităţile organizate de Centrul de Cercetări în Dreptate Intergeneraţională, Responsabilitate Socială şi Sustenabilitate (DIRESS).
Științe Umaniste
Filosofie
Filosofie
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Teorii și strategii ale dezvoltării internaționale
- Dezvoltare și instituții
- Etică socială și politică
- Conflicte și probleme ale dezvoltării
- Principii ale dreptului european
- Multiculturalism
- Etica relațiilor internaționale
- Etica mediului si dezvoltare durabilă
- Etica drepturilor omului
- Teoria organizațiilor internaționale. Organizaţii europene
- Teorii asupra guvernării
- Managementul proiectelor de dezvoltare
- Globalizarea și problemele dezvoltării internaționale
- Practică de specialitate
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Umaniste, în Bucuresti
- Studii avansate în lingvistică – structura și funcționarea limbii româneFacultatea de Litere
- Istorie, resurse culturale și patrimoniu în societatea contemporanãFacultatea de Istorie
- Studii literareFacultatea de Litere
- O limbă şi literatură modernă (A) – O limbă şi literatură modernă (B)/ Limba şi literatura românăFacultatea de Limbi şi Literaturi Străine
- Filosofie politică și moralăFacultatea de Filosofie
- Masterat Traducere şi interpretare specializatăDepartamentul de Limbi Străine şi Comunicare
- ArhivisticăFacultatea de Ştiinţe Socio-Umane
- ArhivisticăFacultatea de Arhivistică
- Management intercultural (în limba engleză)Facultatea de Filosofie
Facultatea de Filosofie
Misiunea Facultăţii de Filozofie, decisă de conducerea Provinciei Sf. Iosif a Fraţilor Minori Conventuali din România şi a Senatului Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman din data de 20.03.2009, are ca scop imediat un ajutor în înţelegerea mai profundă a studiului teologiei pentru tinerii care se pregătesc în vederea accederii la Sacramentul preoţiei, iar ca scop mai îndepărtat formarea unor conştiinţe capabile de reflecţie profund filozofică şi spirit critic faţă de provocările gândirii societăţii româneşti, europene şi universale.
Obiectivele acestui program de studiu au în vedere formarea filozofică, teologică şi pastorală a studenţilor care se simt chemaţi să devină cetăţeni cu o largă capacitate de gândire, un orizont amplu de înţelegere a lumii în care trăiesc cât şi preoţi romano-catolici şi persoane consacrate.
Programul de studiu aduce cu sine o creştere substanţială şi calitativă a învăţământul filozofic şi teologic din România prin programa analitică, numărul studenţilor adecvat studiilor de filozofie şi teologie şi profesorii specializaţi în aceste domenii.
Absolvenţii au capacitatea de a conştientiza problemele şi provocările cu care se confruntă comunităţile civile şi creştine şi, în acelaşi timp, conştientizează şi necesitatea unei vieţi individuale autentice.
Informatii despre Universitatea din Bucureşti (UNIBUC)
Universitatea din Bucureşti este una din cele mai importante instituţii de învăţământ superior și de cercetare din România. Misiunea Universităţii din Bucureşti este de a oferi tinerilor români o formare de nivel european în domeniile ştiinţelor exacte, științelor naturii, științelor sociale şi umane, de a produce idei noi şi de a reevalua stadiul actual al cunoştinţelor în toate aceste domenii. Astfel, instituţia noastră se afirmă ca o universitate de cercetare avansată şi de predare, aflată pe prima poziție în ierarhizarea universităților, realizată de către Ministerul Educației în 2011.
Universitatea din Bucureşti este o instituţie publică finanţată din venituri proprii. În 2011, circa 80% din veniturile sale proveneau în ultimă instanţă de la bugetul de stat, parte dintre ele fiind obţinute prin competiţie.
În cei aproape 150 de ani de existenţă, Universitatea din Bucureşti şi-a dobândit un solid prestigiu naţional şi internaţional. Mulţi dintre profesorii şi absolvenţii Universităţii s-au afirmat ca personalităţi de seamă, ca profesori şi cercetători in mari universităţi ale lumii, membri ai Academiei Române şi ai unor academii din alte ţări, scriitori, politicieni (parlamentari, miniştri, prim-miniştri, preşedinţi), diplomaţi, înalţi prelaţi etc.
Diplomele Universităţii din Bucureşti constituie o garanţie a unui înalt nivel de pregătire şi creativitate ştiinţifice, compatibil cu cele mai înalte exigenţe de competitivitate, prezente în câmpul cunoaşterii şi culturii contemporane.
Universitatea noastră este chemată la începutul secolului al XXI-lea să răspundă în mod specific provocărilor care se ridică zi de zi în faţa cunoaşterii şi acţiunii umane, având drept principale sarcini generale creșterea și avansarea cunoașterii, educarea studentelor și a studenților printr-un proces pedagogic modern, centrat pe studenți și pe rezultatele învățării și angajarea socială prin discutarea și evaluarea agendei publice și propunerea unor soluții problemelor societății românești actuale.