Ştiinţa materialelor
Despre program
Domeniul Ingineria Materialelor de la Cluj a fost clasificat pe LOCUL I pe țară în urma evaluării efectuate la cererea Ministerului Educației Naționale de către o comisie internațională de experți.
Aceasta înseamnă laboratoare performante, cei mai buni specialiști din țară în domeniu, relații de colaborare și de schimburi de studenți cu universitățile din toată Europa, procent ridicat la angajare al absolvenților.
Domeniul Ingineria Materialelor pregătește ingineri cu o mare flexibilitate profesională pentru diferite domenii inginerești, flexibilitate ce derivă tocmai din caracterul interdisciplinar al acestui domeniu de studiu. Viitorul inginer va dobândi cunoștințe referitoare atât la materiale, cât și la procesarea acestora, fiind capabil să acționeze în cadrul oricărei aplicații specifice.
Competențele profesionale ale absolvenților cuprind analiza și selecția optimă atât a materialelor, cât și a tehnologiei de procesare a acestora, proiectarea de noi materiale pentru diverse domenii de activitate (electronică, medicină, construcții de mașini, tehnologia informației, etc.), proiectarea, conducerea, optimizarea şi analiza economică a proceselor tehnologice, analiza avariilor.
Științe Inginerești
Ingineria materialelor
Ştiinţa materialelor
Licență
Romana
Acreditat
4 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Analiză matematică
- Fizică
- Chimie
- Geometrie descriptivă
- Programarea calculatoarelor și limbaje de programare
- Știința și ingineria materialelor
- Comunicare și etica profesională
- Educașie fizică și sport
- Limbă străină (engleză
- franceză
- germană)
- Algebră liniară
- geometrie analitică și diferențială
- Desen tehnic și infografică
- Cristalografie si mineralogie
- Discipline opționale (Limbi moderne
- Psihologia educației
- Pedagogie)
- Proprietățile materialelor
- Mecanică
- Tehnologia materialelor
- Chimie fizică
- Mecanica fluidelor
- Electrotehnică
- Electronică industrială și automatizări
- Matematici speciale
- Metode numerice
- Limbă străină (engleză
- franceză
- germană)
- Termotehnică
- Metalurgie fizică
- Informatică aplicată
- Rezistența materialelor
- Tehnici de analiză și caracterizarea materialelor
- Practică
- Tehnica masurării și achiziții de date
- Bazele cercetării experimentale
- Discipline opționale (Limbi moderne
- Pedagogie
- Didactică specialității tehnice)
- Organe de mașini și mecanisme
- Coroziunea suprafețelor
- Procedee tehnologice în ingineria materialelor (Tratamente termice)
- Metalurgia pulberilor
- Management
- Informatică aplicată
- Teoria deformării plastice și a ruperii
- Protecția mediului în industrie
- Ingineria suprafețelor
- Ingineria fabricației
- Ingineria calității
- Bazele proiectării asistate de calculator
- Procedee tehnologice în ingineria materialelor (Deformări plastice)
- Procedee tehnologice în ingineria materialelor (Turnare)
- Utilaje și instalații termice
- Sudare și procedee conexe
- Marketing
- Strategia afacerilor
- Practică
- Discipline opționale (Limbi moderne
- Instruire asistată de calculator
- Practică pedagogică
- Managementul clasei de elevi
- Sociologia educației
- Examen absolvire nivel I)
- Utilaje tehnologice (module)
- Materiale metalice
- Materiale și produse sinterizate (module)
- Materiale ceramice
- Selectarea și proiectarea materialelor
- Materiale polimerice
- Conceptie și fabricație asistată de calculator
- Tehnologii de procesare a materialelor
- Ecomateriale
- Materiale compozite
- Materiale cu aplicații speciale (module)
- Materiale și tehnologii avansate
- Sisteme cu comandă numerică în procesarea
- Modelare și simulare în știința materialelor
- Materiale semiconductoare
- Materiale pentru construcții
- Nanomateriale și nanotehnologii
- Legislație comercială și comunitară
- Practică pentru elaborarea proiectului de diplomă
- Elaborarea proiectului de diplomă
- Susținerea proiectului de diplomă
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Inginerești, în Cluj-Napoca
- Inginerie economică în domeniul electric, electronic și energeticFacultatea de Inginerie Electrică
- Ingineria şi managementul calităţiiFacultatea de Construcţii de Maşini
- CalculatoareFacultatea de Inginerie Electrică
- Inginerie geotehnicăFacultatea de Construcţii
- Managementul integrat al resurselor naturale si ale deseurilorFacultatea de Ingineria Materialelor şi a Mediului
- Tehnologii şi sisteme de telecomunicaţii
- Protecţia sistemelor naturale şi antropiceFacultatea de Agricultură
- Inginerie economică industrială (la Satu Mare)Facultatea de Construcţii de Maşini
- Controlul avansat al proceselorFacultatea de Automatică și Calculatoare
Facultatea de Ingineria Materialelor şi a Mediului
Facultatea de Ingineria Materialelor și a Mediului a fost înfiinţată în anul 1990, sub denumirea: Știința și Ingineria Materialelor, la iniţiativa unui colectiv de cadre didactice şi cercetători cu preocupări consecvente şi rezultate de prestigiu în domeniul ingineriei materialelor. Din anul 2011, denumirea facultății este Ingineria Materialelor și a Mediului, denumire care pune în evidență cele două domenii de studii gestionate. În urma ierarhizării domeniilor de studiu (conform art. 193 din Legea educației naționale nr. 1/2011 și prevederilor hotărârii Guvernului nr. 789/2011 - http://chestionar.uefiscdi.ro/) de către organisme naționale și internaționale, ambele domenii ale facultății sunt în categoria A (cea mai performantă). În plus, domeniul Ingineria Materialelor a acumulat cel mai mare punctaj, fiind pe primul loc în țară, iar domeniul Ingineria Mediului pe locul doi. Acest rezultat remarcabil motivează pe mai departe cadrele didactice și studenții facultății să mențină un standard ridicat de pregătire și instruire.Informatii despre Universitatea Tehnică din Cluj–Napoca (UTCN)
Structura Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca este complexa si cuprinde treisprezece facultati repartizate in cele doua centre universitare, Cluj-Napoca si Baia-Mare la care se adauga extensiile in localitatile Alba-Iulia, Bistrita, Satu-Mare si Zalau.
Oferta educationala, organizata in sistem Bologna, cuprinde programe de licenta, masterat si doctorat, precum si programe de formare continua. Domeniile de studii au o larga cuprindere, de la inginerie la arhitectura, stiinte fundamentale, socio-umane si arte. De asemenea, in cadrul Universitatii Tehnice, functioneaza Departamentul pentru Educatie Continua, Invatamant la Distanta si cu Frecventa Redusa, care organizeaza si deruleaza activitati si programe de educatie continua, cursuri postuniversitare, programe si cursuri de dezvoltare profesională continuă sau bazate pe standarde ocupaţionale.
Deplin integrata in viata comunitatii academice internationale, Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca este preocupata de schimbul international de valori stiintifice, iar aceasta tendinta se regaseste in cele peste 200 de acorduri de colaborare interuniversitara, sau in numarul mare de mobilitati ale studentilor. Deschiderea în continuare spre spaţiul european si mondial al învăţământului şi cercetării printr-un proces statornic de internaţionalizare reprezinta unul dintre obiectivele majore ale universitatii.
Cercetarea este, alături de educaţie, principala prioritate a Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca. În toate facultăţile universităţii fiinţează structuri de cercetare, de la colective, grupuri şi laboratoare, până la centre şi platforme de cercetare. Domeniile abordate sunt într-o gamă întinsă de cuprindere, de la inginerie, cea mai larg reprezentată, la ştiintele fundamentale, ştiinţe socio-umane sau arte. Direcţiile de cercetare deschise sunt orientate pe priorităţile şi perspectivele pe plan mondial: de la tehnologia informaţiei şi comunicaţii, la energii regenerabile şi ecologie, de la superconductivitate, spintronică şi nanomateriale, la management şi robotică, de la mecatronică şi inginerie electrica, la autovehiculul şi locuinţa viitorului ori la urbanism si societate.
Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca se caracterizeaza prin dinamism in spirit si actiune, fiind calata pe exigentele internationale ale timpurilor noastre si urmarind incadrarea continua intre acele institutii academice cu traditii si valori care conduc la prosperitate si progres in societate.