Relaţii publice în marketing
in cadrul Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE), din Bucuresti, Muntenia
Despre program
Programul este destinat să ofere cursanţilor modalităţi de înţelegere a domeniului relaţiilor publice, acoperind toate activităţile şi obiectivele practicii de relaţii publice, atât din sectorul corporativ, cât şi din cel non-profit. Scopul programului este de a asigura absolvenţilor competenţele necesare desfăşurării activităţilor specifice specialiştilor de relaţii publice, în conformitate cu cerinţele actuale ale pieţei resurselor umane de specialitate. Programul este dedicat absolvenţilor instituţiilor de învăţământ superior, cu diplomă de licenţă.
Științe Economice
Marketing
Marketing
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Bazele relaţiilor publice
- Comunicare în afaceri
- Comportament organizaţional
- Business-to-business Marketing
- Fundamentele marketingului
- Marketingul serviciilor
- Management strategic
- Comunicare integrată de marketing
- Strategii de comunicare promoţională
- Relaţii publice online
- Cercetarea în relaţiile publice
- Eficienţa programelor promoţionale
- Creativitatea în relaţiile publice
- Planificarea media
- Marketingul şi managementul evenimentelor
- Strategii şi tactici de relaţii publice
- Seminar ştiinţific: proiecte aplicative în marketing
- Practică de specialitate
- Etică și integritate academică
- Stagiu pentru elaborarea lucrării de disertație
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Bucuresti
- Administrarea afacerilor (în limba engleză)Departamentul Administrarea Afacerilor
- Cibernetică economică
- Management şi comunicare în afaceriFacultatea de Comunicare şi Relaţii Publice
- Economie comportamentală (în limba engleză)Facultatea de Administraţie şi Afaceri
- Audit intern în sistemul public şi privatFacultatea de Ştiințe Juridice
- Finanțe bănciFacultatea de Management Financiar
- Contabilitatea şi gestiunea fiscală a firmeiFacultatea de Ştiinţe Economice
- Marketing (ID)Facultatea de Marketing
- Management financiar-bancar şi de asigurăriFacultatea de Finanţe şi Contabilitate
Facultatea de Marketing
Facultatea de Marketing îşi propune:
- să îşi păstreze poziţia de lider în domeniul învăţământului universitar de marketing din România, pe baza experienţei de peste patru decenii a şcolii româneşti de marketing;
- să asigure educarea şi formarea în domeniul marketingului prin programe centrate pe student, orientate spre formarea competenţelor şi calificărilor solicitate pe piaţa muncii;
- să devină un pol de referinţă pentru cercetarea avansată în domeniul marketingului din România şi o prezenţă ştiinţifică semnificativă pe plan internaţional;
- să promoveze marketingul, alături de universităţi şi reprezentanţi ai mediului economic, social şi de afaceri, pentru dezvoltarea sustenabilă a economiei şi societăţii româneşti.
Informatii despre Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE)
Înfiinţată prin Decret Regal, la 6 aprilie 1913, din iniţiativa lui Nicolae D. Xenopol, Ministrul Industriei şi Comerţului, sprijinit de un grup de tineri economişti formaţi la universităţi prestigioase din Germania, Franţa şi Anglia, Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale a fost prima instituţie de învăţământ economic superior din România.
Încă de la început s-a confruntat cu mari probleme materiale, lipsa unui local propriu şi recunoaştere din partea instituţiilor universitare. În primele două decenii, A.I.S.C.I. s-a subordonat Ministerului Industriei şi Comerţului, perioada în care a depăşit toate obstacolele materiale, precum şi pe cele privind recunoaşterea sa ca instituţie de învăţământ superior: construcţia Palatului Academiei din Piaţa Lascăr Catargiu, astăzi Piaţa Romana (1924-1926); organizarea doctoratului (1921); un corp profesoral format din personalităţi de prestigiu: Anton Davidoglu, Stanislas Cihoski, I. N. Angelescu, Ion Răducanu, Virgil Madgearu, Victor Slăvescu, Constantin Bungetianu, Andrei Rădulescu, Gheorghe Taşcă, Nicolae Iorga (din 1931), Gromoslav Mladenatz s.a.
Modificările aduse în aprilie 1935 la legea privind funcţionarea A.I.S.C.I. au consfinţit trecerea Academiei în subordinea Ministerului Instrucţiunii Publice. Ministerul Educaţiei Naţionale, prin Legea nr. 299 din 18 august 1947 privind reorganizarea şi transformarea Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale şi a Academiei de Studii Cooperatiste din Bucureşti în Academia de Ştiinţe Comerciale şi Cooperatiste, face primul pas în vederea schimbărilor pe care le-a cunoscut fosta Academie Comercială. În perioada comunistă, prin Decretul nr. 175 din 3 august 1948, se realizează reforma învăţământului, Academia de Ştiinţe Comerciale şi Cooperatiste fiind transformată in Institutul de Ştiinţe Economice şi Planificare după modelul instituţiilor de învăţământ superior sovietic. Începand cu anul universitar 1967-1968, învăţământul economic din România îşi redescoperă vocaţia europeană, I.S.E.P. este reorganizat şi transformat în Academia de Studii Economice din Bucureşti, denumire care s-a păstrat până astăzi.