Relații internaționale și studii de intelligence (în limba engleză)
in cadrul Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" din Bucureşti, din Bucuresti, Muntenia
Despre program
ANIMV organizează programe de master de cercetare (MC) destinate reprezentanților societății civile în vederea creșterii nivelului de educație de securitate și al orizontului de cultură de intelligence.
Masterele de cercetare se adresează profesioniștilor din sfera civilă și de business care doresc să cunoască mai multe despre modul în care domeniul intelligence poate fi studiat la nivel academic și înțeles în interdependență cu celelalte aspecte ale vieții sociale. În egală măsură, MC își propun să aducă societății un plus de cunoaștere bazată pe cercetare științifică, pe sumarizarea unor viziuni pluridisciplinare, care să asigure o analiză cât mai diversificată a fenomenelor complexe care guvernează lumea de astăzi. Pentru reprezentanții administrației publice locale și naționale, dar și pentru decidenți sau profesioniști ai altor domenii, utilitatea MC este înțeleasă în sensul creșterii nivelului de awareness față de provocările dinamice ale mediului de securitate din care România este parte.
Ştiinţe Militare
Informații și securitate națională
Studii de securitate și informații
Master
Engleza
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Advanced theories in the study of international relations
- National security policy
- Methodology of scientific research in international relations and security studies
- Geopolitics and security
- Intelligence and economic security
- Intelligence analysis
- International law
- International economy and finances
- Theory and practice in intelligence
- Conflict management: principles and practices
- Economic theory of war
- Communication in international relations
- European and Euro-Atlantic policies and strategies
- Romania’s foreign policy
- Compared systems of national security
- Evolution of international systems
- Classic and modern in security studies
- Terrorism and counterterrorism
- Operations of strategic influence
- Intelligence and the hybrid war
- Ethics of research
- Diplomacy in international relations
- International security organisations
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Ştiinţe Militare, în Bucuresti
- MANAGEMENT ECONOMICO-FINANCIAR (IFR)Facultatea de Comandă şi Stat Major
- Ingineria sistemelorFacultatea de Sisteme Electronice şi Informatice Militare
- Sisteme informaţionaleFacultatea de Comandă şi Stat Major
- Studii de securitate și informațiiFacultatea de Informaţii
- Managementul informaţiilor în combaterea terorismuluiFacultatea de Informaţii
- Educatie fizica militaraFacultatea de Comandă şi Stat Major
- Ordine și siguranță publică IFR (agenți, subofițeri, maiștri militari MAI)Facultatea de Poliție
- Securitate şi apărareFacultatea de Comandă şi Stat Major
- MANAGEMENT ECONOMICO-FINANCIARFacultatea de Comandă şi Stat Major
Facultatea de Informaţii
Facultatea de Informaţii este unitate funcţională de învăţământ a Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” acreditată în condiţiile legii pentru a desfăşura studii universitare de licenţă şi master, precum şi programe postuniversitare.
Misiunea Facultăţii de Informaţii constă în formarea, specializarea şi perfecţionarea studenţilor şi cursanţilor pentru a încadra după absolvire funcţii de ofiţeri de informaţii specialişti, pentru Serviciul Român de Informaţii şi alţi beneficiari, precum şi aprofundarea cunoştinţelor şi formarea competenţelor de cercetare ştiinţifică sau complementare în domeniul informaţii şi securitate naţională, pentru membrii societăţii civile.
Informatii despre Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" din Bucureşti
Înţeleasă ca investiţie strategică în viitorul României, ca sursă a competitivităţii şi condiţie necesară ocupării unei poziţii proactive pe eşichierul naţiunilor inteligente, educaţia reprezintă o prioritate pentru Serviciul Român de Informaţii. Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, instituţia de învăţământ superior a Serviciului Român de Informaţii, şi-a asumat într-o manieră judicioasă responsabilitatea ambiţioasă dar legitimă de a forma capital uman capabil a accede la cunoaştere, de a visa la o lume inteligentă şi prosperă, de a crede în sine şi de a năzui la un viitor care să-i aparţină.