Relații internaționale și studii de intelligence
in cadrul Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" din Bucureşti, din Bucuresti, Muntenia
Despre program
ANIMV organizează programe de master de cercetare (MC) destinate reprezentanților societății civile în vederea creșterii nivelului de educație de securitate și al orizontului de cultură de intelligence.
Masterele de cercetare se adresează profesioniștilor din sfera civilă și de business care doresc să cunoască mai multe despre modul în care domeniul intelligence poate fi studiat la nivel academic și înțeles în interdependență cu celelalte aspecte ale vieții sociale. În egală măsură, MC își propun să aducă societății un plus de cunoaștere bazată pe cercetare științifică, pe sumarizarea unor viziuni pluridisciplinare, care să asigure o analiză cât mai diversificată a fenomenelor complexe care guvernează lumea de astăzi. Pentru reprezentanții administrației publice locale și naționale, dar și pentru decidenți sau profesioniști ai altor domenii, utilitatea MC este înțeleasă în sensul creșterii nivelului de awareness față de provocările dinamice ale mediului de securitate din care România este parte.
Ştiinţe Militare
Informații și securitate națională
Studii de securitate și informații
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Teorii avansate de studiu al relaţiilor internaţionale
- Politica de securitate națională
- Metodologia cercetării științifice în relaţii internaţionale şi studii de securitate
- Geopolitică și securitate
- Intelligence și securitate economică
- Analiză de intelligence
- Drept internațional
- Economie şi finanțe internaționale
- Teorie și practică în intelligence
- Managementul conflictelor: principii și practici
- Teoria economică a războiului
- Comunicare în relaţii internaţionale
- Politici și strategii europene și euroatlantice
- Politica externă a României
- Sisteme comparate de securitate națională
- Evoluția sistemelor internaționale
- Clasic și modern în studiile de securitate
- Terorism și contraterorism
- Operaţiuni de influenţă strategică Intelligence și război hibrid
- Etica cercetării științifice
- Diplomație în relaţiile internaționale
- Organisme internaționale de securitate
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Ştiinţe Militare, în Bucuresti
- Studii de securitate și informațiiFacultatea de Studii de Intelligence
- PROTECŢIA INFRASTRUCTURILOR CRITICEFacultatea de Comandă şi Stat Major
- CONDUCERE INTERARME FORŢE NAVALE (IFR)Facultatea de Comandă şi Stat Major
- Sisteme informaţionaleFacultatea de Comandă şi Stat Major
- Relații internaționale și studii de intelligence (în limba engleză)Facultatea de Informaţii
- Securitate şi apărareFacultatea de Securitate și Apărare
- Ordine și siguranță publică IFR (agenți, subofițeri, maiștri militari MAI)Facultatea de Poliție
- Securitate şi apărareFacultatea de Comandă şi Stat Major
- Intelligence competitivFacultatea de Studii de Intelligence
Facultatea de Informaţii
Facultatea de Informaţii este unitate funcţională de învăţământ a Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul” acreditată în condiţiile legii pentru a desfăşura studii universitare de licenţă şi master, precum şi programe postuniversitare.
Misiunea Facultăţii de Informaţii constă în formarea, specializarea şi perfecţionarea studenţilor şi cursanţilor pentru a încadra după absolvire funcţii de ofiţeri de informaţii specialişti, pentru Serviciul Român de Informaţii şi alţi beneficiari, precum şi aprofundarea cunoştinţelor şi formarea competenţelor de cercetare ştiinţifică sau complementare în domeniul informaţii şi securitate naţională, pentru membrii societăţii civile.
Informatii despre Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" din Bucureşti
Înţeleasă ca investiţie strategică în viitorul României, ca sursă a competitivităţii şi condiţie necesară ocupării unei poziţii proactive pe eşichierul naţiunilor inteligente, educaţia reprezintă o prioritate pentru Serviciul Român de Informaţii. Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, instituţia de învăţământ superior a Serviciului Român de Informaţii, şi-a asumat într-o manieră judicioasă responsabilitatea ambiţioasă dar legitimă de a forma capital uman capabil a accede la cunoaştere, de a visa la o lume inteligentă şi prosperă, de a crede în sine şi de a năzui la un viitor care să-i aparţină.