Psihologie
in cadrul Universitatea "Ovidius" din Constanţa, din Constanta, Dobrogea
Despre program
Obiective academice ale Programului de studii de licenţă
1. Formarea specialiştilor în domeniul Psihologie urmăreşte asimilarea de noţiuni teoretice şi abilităţi practice, de comportamente şi atitudini, într-un demers coerent, reflectat de curriculum-ul universitar, în conformitate cu prevederile Cadrului naţional al calificărilor din învăţământul superior elaborat in 2011.
2. Dezvoltarea competenţelor profesionale şi a celor transversale în concordanţă cu Sistemul operaţional al calificărilor din învăţământul superior din România în general şi specifice Domeniului Psihologie, în special.
Științe Sociale și Psihologie
Psihologie
Psihologie
Licență
Romana
Acreditat
3 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Fundamentele psihologiei
- Istoria psihologiei
- Psihologia vârstelor (Psihologia copilului)
- Logică
- Abilitati academice
- Statistică aplicată în psihologie şi prelucrarea informatizată a datelor
- Metode și tehnici experimentale
- Neuropsihologie
- Educație fizică
- Limba modernă (engleza/franceza)
- Psihologia educației
- Fundamentele psihologiei
- Psihologia vârstelor II (Psihologia adolescentului și adultului)
- Etică aplicată în psihologie
- Epistemologie
- Practică de specialitate
- Discipline facultative (Etnopsihologie
- Antropologie culturala)
- Psihologia personalităţii
- Bazele teoretice ale evaluarii psihologice
- Metodologia cercetării psihologice
- Psihologie judiciară
- Psihologie politică
- Introducere în psihologia socială
- Practică de specialitate
- Limba straină (engleza/franceza)
- Educație fizică
- Evaluarea psihologică a aptitudinilor si inteligenței
- Psihopatologie
- Dinamica grupurilor
- Sociologie
- Psihologia interculturală
- Psihologie cognitivă
- Discipline facultative (Psihologia reclamei
- Fundamentele metafizice ale existenţei)
- Evaluare psihologică a personalității
- Introducere în psihoterapie
- Tehnici proiective
- Psihopedagogie specială
- Profile atipice de dezvoltare
- Psihologia muncii
- Psihanaliză
- Psihoterapie experiențială
- Neuroștiinte cognitive și clinice
- Genetică comportamentului uman
- Practică de specialitate
- Consiliere vocațională
- Introducere în delincvenţa juvenilă
- Psihopedagogia inadaptării si devianței
- Psihologia familiei și psihosexologie
- Psihologia sănătății
- Psihologie medicală
- Psihologie managerială
- Psihologie organizațională
- Psihologie militară
- Psihologia creativității
- Psihologie sportivă
- Antropologie motrică
- Practică de specialitate în relație cu licență
- Discipline facultative (Psihologie sportivă
- Antropologie motrică)
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Sociale și Psihologie, în Constanta
- Strategii de comunicare și învățare eficientăFacultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei
- SociologieFacultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative
- Psihodiagnoză complexă a personalitățiiFacultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei
- Terapii și compensare în tulburările de comunicareFacultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei
- Asistență socialăFacultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei
- Psihologie clinică – evaluare și intervenție terapeuticăFacultatea de Psihosociologie
- Psihologie militarăFacultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei
- PsihologieFacultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei
- Educație timpurieFacultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei
Suntem pregătiți și bucuroși să te însoțim în experiențe de învățare semnificative, care îți vor dezvălui o lume fascinantă, încă puțin cunoscută, plină de oportunități și provocări. Psihologia și Științele Educației nu sunt doar două domenii de studiu, în cadrul cărora oferim o varietate de programe (licență, master, doctorat, postuniversitare), ci ele reprezintă forțe ale schimbării și dezvoltării sănătoase a oamenilor și a societății. Aici vei învăța cum să îți valorifici mintea, cum să te cunoști pe tine și să-i înțelegi pe ceilalți, cum poți să devii valoros prin educație și cum poți adăuga valoare celor din jur. Poți deveni, împreună cu noi, parte a unei echipe care crede în puterea fiecăruia de a schimba lumea... câte puțin, în fiecare zi...
Suntem o facultate dinamică, cu multe proiecte, cu un staff academic prestigios și cu studenți de foarte bună calitate, cu multe relații de parteneriat la nivel național și internațional. Suntem o facultate conectată la piața muncii, pentru că ne modelăm programele de studiu astfel încât să acoperim zonele în expansiune și să putem asigura competențele necesare ocupării unor joburi frumoase și bine retribuite. Suntem o facultate mare, pentru că avem peste 3.500 de studenți ai noștri, la care se adaugă mai bine de 5.000 din întreaga universitate care aleg să facă și pregătirea psihopedagogică pentru a obține certificatul de profesor.
În plus, avem două sedii în București și două filiale în țară (Buzău și Focșani), unde oferim spații generoase și bine dotate pentru învățare. În fine, suntem o facultate valoroasă, pentru că nu oferim doar specializări pentru a ocupa mai târziu un job, ci îi învățăm pe studenți să se înțeleagă mai bine pe ei și lumea în care trăiesc.
Informatii despre Universitatea "Ovidius" din Constanţa
Universitatea Ovidius este o instituție de învățământ superior publică fondată în 1961, devenită în 1990 o universitate multidisciplinară, cu programe de studii de licență, masterat și doctorat de calitate, recunoscută de instituții de acreditare naționale și internaționale cu grad de încredere ridicat. Cu peste 15.000 de studenți, Ovidius este cea mai mare universitate europeană la Marea Neagră.
Viziunea noastră este să fim recunoscuți ca lider regional în învățământul superior și cercetarea științifică, să fim prima opțiune în preferințele studenților din întregul areal al Mării Negre și nu numai.
Suntem o poartă estică spre Europa și aspirăm să atragem un număr și mai mare de studenți români și străini, dar și cadre didactice și de cercetare dintre cele mai talentate. Ne străduim să atingem cele mai înalte standarde Europene în calitatea educației prin programe moderne la toate cele trei cicluri de studiu, pentru a pregăti absolvenți capabili să concureze pe piața forței de muncă din România, Uniunea Europeana și din întreaga lume.
Ne propunem să devenim un pol al excelenței în educație și cercetare. Ne dorim să generăm cunoștințe avansate, prin cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare în diverse domenii ale activității umane, în parteneriat cu instituții naționale și internaționale de prestigiu.
Intenționăm să consacrăm pentru Universitatea Ovidius reputația unui centru cultural de excepție, a unui far care luminează drumul celor pasionați de cunoaștere și cultură. Ne dorim să profităm de mediul atât de divers și atât de deschis din punct de vedere etnic, religios și cultural, ca și de resursa de expertiză acumulată în cadrul universității pentru a răspândi lumina libertății de gândire și de exprimare, a drepturilor omului și a echității sociale în întreaga zonă a Mării Negre și dincolo de aceasta.