Psihologie clinică și consiliere psihologică
in cadrul Universitatea "Hyperion" din Bucureşti, din Bucuresti, Muntenia
Despre program
A) PSIHOLOGIE CLINICĂ ŞI CONSILIERE PSIHOLOGICĂ
Domeniul psihologiei clinice și al consilierii psihologice este în plină ascensiune. A crescut numărul celor care vor să se specializeze în această ramură a psihologiei, dat fiind faptul că sunt tot mai mulți oameni care merg la un cabinet ce oferă servicii de consiliere psihologică, iar companiile aduc specialiști care să îi consilieze pe angajați.
Astfel, Universitatea Hyperion vine în întâmpinarea celor care vor să se specializeze în „Psihologie clinică și consiliere psihologică” cu un program masteral eficient și de mare interes.
Admiterea se face pe bază de INTERVIU.
Științe Sociale și Psihologie
Psihologie
Psihologie
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Psihologie clinică
- Psihologia dezvoltării
- Metodologia și standardele de cercetare în psihologie
- Psihodiagnostic și evaluare clinică
- Consiliere psihologică
- Intervenții cognitiv-comportamentale în tulburările afective
- Practica de specialitate - abordari reflexive in TCC practică specialitate
- Intervenții cognitiv-comportamentale în tulburările anxioase
- Psihopatologia copilului
- Psihofarmacologie
- Tehnici terapeutice în terapia de familie
- Psihoterapia individuală din abordare TF
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Sociale și Psihologie, în Bucuresti
- Resurse UmaneFacultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială
- PsihologieFacultatea de Jurnalism
- Educaţia timpurie şi învăţământ primar (interdisciplinar în domeniul Ştiinţe ale educaţiei)Facultate de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei
- Sociologie (în limba engleză)Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială
- Metodologie și psihometrieFacultatea de Psihologie
- Antropologie, dezvoltare comunitară şi regionalăFacultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială
- Psihologia sportuluiFacultatea de Psihologie
- Managementul resurselor umaneFacultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială
- Științele Vieții și EcologieFacultatea de Chimie Aplicată şi Ştiinţa Materialelor
Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei
Începutul învăţământului universitar de psihologie la Iaşi este anterior înfiinţării Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”. Psihologia figura printre disciplinele filosofice predate la Academia Mihăileană şi la Seminarul de la Socola. Odată cu înfiinţarea Universităţii în 1860, primele cursuri universitare de psihologie şi pedagogie (didactică) au fost ţinute de Simion Bărnuţiu. În perioada postbelică, comunistă, învăţământul universitar de psihologie a avut de suferit, fiind considerat „retrograd”, „inutil” sau chiar „subversiv”, ajungându-se chiar la desfiinţarea secţiilor cu profil psihologic pentru o perioada de circa 20 ani.
După decembrie 1989, secţiile de psihologie şi pedagogie se reînfiinţează în cadrul facultăţii de Filozofie, cunoscând un succes enorm în rândul tinerilor (la concursul de admitere în facultate s-a ajuns la o concurenţă de 20 de candidaţi pe loc) dovadă a necesităţii lor. În 1997, se realizează o separare, justificată atât administrativ cât şi epistemologic, de Facultatea de Filosofie, prin înfiinţarea noii Facultăţi de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Sub aspectul cercetării ştiinţifice de specialitate, proiectele de cercetare derulate, volumul şi ritmul publicaţiilor realizate (reviste proprii, volume, 4 colecţii coordonate în cadrul Editurii Polirom, etc.) participarea în echipe internaţionale, situează facultatea noastră printre cele mai dinamice din ţară în domeniu.
Activitatea de cercetare susţinută care se derulează în facultate este probată, pe lângă numărul impresionant de publicaţii, de următoarele repere statistice: 12 grant-uri naţionale; participarea la 7 proiecte internaţionale de cercetare.
Biblioteca de Pedagogie și Psihologie se află în corpul D al Universităţii, parter, Str. Toma Cozma, nr.3, 700554, Iaşi, Telefon: 0232 20 1127.
Informatii despre Universitatea "Hyperion" din Bucureşti
Universitatea Hyperion este prima instituție de învățământ privată înfiinţată în România, în 1990, odată cu Fundaţia Universitară Hyperion, ca asociaţie cultural ştiinţifică, neguvernamentală, apolitică, de tip non-profit, actualmente acreditată prin Legea nr. 275 din 15 mai 2002.
Universitatea are în structura sa 17 programe de studii de licenţă (specializări) şi 16 programe de masterat acreditate, acoperind o paletă largă de domenii și specializări în concordanță cu cerințele de pe piața muncii.
Universitatea Hyperion din Bucureşti beneficiază de contribuţia didactică şi ştiinţifică a unui corp profesoral competent, alcătuit din cadre didactice şi prestigioşi oameni de ştiinţă şi cultură, specialişti în diferite ramuri ale ştiinţelor exacte şi inginereşti, ştiinţelor economice, ştiinţelor juridice, ştiinţelor sociale, politice şi ale comunicării, ştiinţelor psihologiei şi educaţiei, ştiinţelor umaniste şi ale naturii, artelor (artele spectacolului de teatru, cinematografie şi media).
Întregul proces de pregătire universitară este proiectat pe baza unor planuri de învăţământ moderne, care țin pasul cu avansul științific și tehnologic, corelate cu planurile de învăţământ internaționale și conforme cerințelor ARACIS.
Temeinica pregătire de specialitate a studenţilor Universităţii Hyperion din Bucureşti rezultă şi din procentul de peste 90% al absolvenţilor care au promovat examenele de licenţă și de un numar de peste 20.000 de licenţiaţi care au fost angajați în cele mai diverse domenii de activitate, precum şi în învăţământul preuniversitar şi universitar, în institute de cercetare, administraţie, instituţii financiare şi social-culturale, media, etc, apreciați pentru competența si rigurozitatea care le-a fost cultivată la Universitatea Hyperion.
Universitatea dispune de un campus universitar modern, poziționat în zona centrală a Capitalei, cu laboratoare didactice şi de cercetare dotate după cele mai înalte standarde, redacție de ziar – HyperFlash, Birou de presă, studiouri de televiziune HD şi ultra HD, de radio - RadioFxNet, săli de teatru și de conferințe cu posibilitatea de transmisie live pe streaming online, cămin studențesc, terenuri și sală de sport.
Universitatea Hyperion are o televiziune proprie - Hyp TV, în care studenții au posibilitatea să facă practică, realizând materiale video de promovare a celor mai importante evenimente culturale și științifice interne, cât și în cadrul parteneriatelor media cu Muzeul Cotroceni, Muzeul Satului, Muzeul Literaturii, Muzeul de Istorie, Institute culturale (ICR, Cervantes, Italian, Francez, Polonez), Institutul de Psihologie, Cercul Militar Național, Casa Regală a României, teatre (Masca, Metropolis, Evreiesc de Stat, Notara, etc.) companii multinaționale, Primăria București și Primăria Sectorului 3, AMPT, Biblioteca Națională, diverse televiziuni, edituri, librării și alte instituții importante.
Studenţii Universităţii Hyperion din Bucureşti participă activ la concursuri de specialitate în ţară şi străinătate unde obţin importante premii, fac specializări în Japonia şi Italia, desfășoară activități în cadrul mai multor proiecte europene și companii private sau în cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare Hyperioncare cuprinde mai multe departamente, în corespondenţă cu profilurile facultăţilor Universităţii Hyperion din Bucureşti.
Comunicările științifice și conferinţele internaţionale organizate anual în Universitatea Hyperion la un nivel ştiinţific ridicat, au un impact amplificat prin intermediul dotărilor de broadcasting de ultimă oră, la realizarea cărora au colaborat departamentele de inginerie, informatică, jurnalism, regie film şi TV.
La fiecare facultate sau specializare se organizează anual sesiuni de comunicări ştiinţifice la care participă şi studenţi angrenaţi în cercuri de cercetare ştiinţifică. Comunicările sunt publicate în volumele intitulate "Comunicările Hyperion" sau în “Analele Universităţii Hyperion”, care apar anual încă din 1991.
În anul 2008 a fost organizată prima Conferinţă Internaţională în domeniile Econophysics, New Economy and Complexity, eveniment care, sub acronimul ENEC, s-a reeditat în luna mai a fiecărui an. Lucrările prezentate au fost tipărite în Proceedings ale Conferinţelor bucurându-se de o largă apreciere internaţională. Ulterior, s-au organizat numeroase conferinţe internaţionale şi ale altor facultăţi, la un nivel ştiinţific ridicat, cu un impact amplificat prin intermediul dotărilor de broadcasting de ultimă oră, la realizarea cărora au colaborat facultăţile de inginerie informatică, jurnalism, regie film şi TV.
Universitatea Hyperion editează, împreună cu Fundaţia Universitară Hyperion, manuale şi tratate universitare, The Hyperion Scientific Journal, The Hyperion International Journal of Econophysics and New Economy, revista Hypercultura, ziarul online HyperFlash al Facultăţii de Jurnalism, precum şi volumele anuale de comunicări ştiinţifice ale facultăţilor.
De asemenea, Universitatea participă activ la acţiunile ştiinţifice organizate de Fundaţia Universitară Hyperion sau de alte instituţii cultural-ştiinţifice şi de invăţământ din ţară şi străinătate.
Prin intermediul editurilor VICTOR si HYPERION XXI au fost tipărite şi sunt în curs de tipărire peste 250 de titluri de cărţi şi tratate universitare necesare studenţilor, în tiraj total de circa 300.000 de exemplare, elaborate de cadre didactice sau de cercetători care lucrează în Universitatea Hyperion din Bucureşti.
Universitatea Hyperion din Bucureşti a promovat şi continuă să promoveze relaţii de colaborare cu instituţii de învăţământ superior şi de cercetare din ţară şi din străinătate ca, de exemplu, cu universităţile: Hirosaki din Japonia, „La Sapienza”, Universita Degli Studi di Reggio Calabria, University of Salerno şi Universitatea din Milano, Universităţile Waseda, University of Science &Technology din Tokyo, Universitatea Sichuan din China, Universitatea SIAM din Bangkok (Thailanda), HTMI, Hotel and Tourism Institute of Management din Elveţia, Academia Naţională de Telecomunicaţii din Odessa (ONAT) Ucraina și altele.
Universitatea Hyperion din Bucureşti este membru fondator al Forumului Universităţilor Europene, cu sediul la Universitatea „La Sapienza” din Roma, membru fondator al Reţelei Interuniversitare Europa-Asia, membru al Universităţii fără frontiere (Paris), membru al Academiei Internaţionale de Personal (Kiev), Ucraina, care funcţionează sub egida consiliului Europei şi a UNESCO, membru al Clubului Rectorilor din Europa (CRE) etc.
Astfel, datorită activităţii continue şi a rezultatelor notabile pe care le-a obţinut, Universitatea Hyperion din Bucureşti şi-a dobândit un binemeritat prestigiu pe plan național și internațional.
Ne mai găsiți online la adresele:
www.facebook.com/universitateahyperion
www.facebook.com/colegiulhyperion