Despre program

În contextul noilor reglementări din învăţământ, cuprinzând, implicit, şi segmentul de învăţământ superior, universităţile din România se plasează pe alte coordonate, raportate la standardele europene, motiv pentru care, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu îşi asumă în prezent misiunea de universitate de educaţie şi cercetare ştiinţifică, în scopul generării şi transferării de cunoaştere către societate prin: crearea şi tezaurizarea valorilor culturii şi civilizaţiei; formarea iniţială şi continuă la nivel universitar, în scopul dezvoltării personale, al inserţiei profesionale şi de satisfacere a nevoii de competenţă a mediului socio-economic, administrativ, cultural şi educaţional; cercetare ştiinţifică, dezvoltare, inovare şi transfer tehnologic, prin creaţie individuală şi colectivă, în domeniul ştiinţei, ingineriei şi artelor, prin asigurarea performanţelor, valorificarea şi diseminarea rezultatelor.

Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
3 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Fundamentele psihologiei
  • Fundamentele pedagogiei
  • Literatura pentru copii
  • Limba română
  • Matematica - învăţământ primar și prescolar
  • Literatura română
  • Politici educaționale si sociale
  • Teoria generală a educaţiei
  • sociologia educației și elemente de memetică 1
  • Disciplina opţională 1
  • Practică pedagogică-învăţământ preşcolar
  • Fundamentele psihopedagogiei speciale
  • Teoria şi metodologia curiculumului
  • Istoria paradigmelor educaționale
  • Didactica matematicii în învăţământul primar și prescolar
  • Educaţie plastică şi didactica educaţiei plastice (învățământ preșcolar și primar)
  • Teoria generală a educaţiei
  • sociologia educației și elemente de memetică 2
  • Practică pedagogică-învăţământ preşcolar II
  • Disciplina opţională 2
  • Informatică aplicată
  • Educaţie fizică şi sport 1
  • Teoria şi metodologia instruirii
  • Psihologia dezvoltării
  • Didactica domeniului Limbă și comunicare (învățământ preșcolar)
  • Managementul clasei
  • Educaţie timpurie
  • Didactica educaţiei fizice şi psihomotorii (învățământ preșcolar și primar)
  • Practică pedagogică-învăţământ preşcolar
  • Disciplină opţională 1
  • Disciplină opţională 2
  • Teoria şi metodologia evaluării
  • Psihologia educaţiei
  • Pedagogia învățământului primar si prescolar
  • Metodologia cercetării în stiintele educatiei
  • Muzică și didactica educaţiei muzicale (învățământ preșcolar și primar)
  • Disciplină opţională 3
  • Disciplină opţională 4
  • Practică pedagogică-învăţământ primar I
  • Integrare și incluziune la vârstele mici (educație timpurie și învățământ primar)
  • Practică pedagogică-învăţământ primar II
  • Psihopedagogia jocului
  • Istoria şi didactica istoriei
  • Didactica limbii şi literaturii române învățământ primar
  • Tehnologii de informare şi comunicare
  • Stiinte și didactica domeniului - Ştiinţe (învățământ preșcolar si primar)
  • Geografie şi didactica geografiei
  • Didactica domeniului Om şi societate (învățământ preșcolar și primar)
  • Didactica educaţiei tehnologice
  • Practică pedagogică-învăţământ primar III
  • Disciplina opţională 1
  • Disciplina opţională 2
  • Disciplina opţională 3
  • Disciplina opţională 4
  • Practica pentru elaborarea lucrării de licență

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Politice și Comunicare, în Pitesti

Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei

Facultatea de Stiinte ale Educatiei s-a infiintat in anul 2005 prin H.G. nr.916/2005, publicata in Monitorul Oficial nr.766/23.08.2005, in urma reorganizarii Colegiului Universitar de institutori in conformitate cu Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare, prevederilor H.G. nr. 88/2005 privind organizarea studiilor universitare de licenta si ale Ordinului Ministrului Educatiei, Cercetarii si Tineretului nr.3295/2005. Facultatea de Stiinte ale Educatiei este continuarea Institutului Pedagogic de 3 ani, infiintat in anul 1962 si a Colegiului Universitar de Institutori Pitesti, infiintat prin H.G. nr.535/1999, publicata in Monitorul Oficial nr.696/17.08.2000 cu profilul Socio-psihopedagogie, care preia in totalitate atributiile Colegiului Universitar de Institutori infiintat in anul 1996, la Campulung-Muscel. Facultatea de Stiinte ale Educatiei,prin H.G. nr.676/28.06.2007, privind domeniile de studii universitare de licenta, structurile institutiilor de invatamant superior si specializarile organizate de acestea, publicata in Monitorul Oficial nr.481/18.07.2007 a fost aprobata cu urmatoarea structura: SPECIALIZAREA: Pedagogia invatamantului primar si prescolar; SPECIALIZAREA: Asistenta manageriala si secretariat. Misiunea Facultatii de Stiinte ale Educatiei este de a forma cadre didactice pentru invatamantul primar si prescolar si asistenti manageri si secretari.

Pitești Str. Doaga nr. 11, 110440, Argeș, România,

Informatii despre Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu

Universitatea funcţionează în trei campusuri universitare situate în oraşele Piteşti, Râmnicu Vâlcea şi Brăila şi are sediul central în municipiul Piteşti.

În prezent, oferă programe de studiu în management şi business administration, marketing, economie, afaceri internaţionale, finanţe, contabilitate, drept, relaţii internaţionale şi studii europene, ştiinţe ale comunicării, ştiinţe administrative, asistenţă socială. Cursurile de masterat oferă specializare în domeniile management, marketing, contabilitate şi ştiinţele comunicării.

Universitatea Constantin Brâncoveanu este membră a European Network For Business Studies and Languages (SPACE), alături de alte 91 de universităţi din 25 de ţări, precum şi a Asociaţiei Internaţionale a Universităţilor, organizaţie mondială cu sediul la Paris, ce reuneşte instituţii de învăţământ superior din Europa, America, Africa, Asia şi Australia.

Statut Universitate
privat
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer