Medicină Veterinară (limba franceză)
Despre program
„Școala pentru învățătura veterinară” a fost întemeiată de către Dr. Carol Davila în urmă cu 153 de ani, fiind unică, la acea dată, în Balcani și a doua din Europa, după cea de la Lyon, din Franța. De-a lungul timpului, evoluția învățământului veterinar în cadrul școlii noastre a urmat îndeaproape acumulările științifice la nivel mondial și transformările politico-economice ale fiecărei etape parcurse de societatea românească. Facultatea de Medicină Veterinară face parte din grupul facultăţilor care au aderat la Asociaţia Facultăților de Medicină Veterinară din Europa (EAEVE), organismul european care trasează standardele de calitate ale învățământului medical veterinar. În ultimii ani, strategia de dezvoltare a facultății a avut ca obiectiv central consolidarea și dezvoltarea patrimonială în vederea creșterii vizibilității naționale și internaționale a facultății noastre și alinierea la Directiva UE 55/2013. Prestigioasa recunoaștere, care situează Facultatea de Medicină Veterinară din București, alături de alte numai 29 de facultăți de profil din Europa (din totalul de 96), este obiectivul căruia i-au fost consacrați ultimii zece ani ai strategiei de dezvoltare a facultății.
Medicină
Medicină veterinară
Medicină veterinară
Licență
Romana
Acreditat
6 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Biologie animală
- Anatomie
- Chimie
- Histologie și embriologie
- Genetică
- Matematici aplicate științelor biologice
- Fizică
- Informare științifică
- metode și tehnici de documentare
- Managementul calității în medicina veterinară
- Biochimie
- Biologia plantelor
- Economie rurală
- Limbi străine
- Nutriție
- Anatomie
- Educație fizică
- Biochimie
- Nutriție animală și agronomie
- Fiziologie
- Microbiologie
- Fiziopatologie
- Anatomie
- Producții alimentare
- Creștere animalelor
- Propedeutică
- Boli infecțioase. Medicină preventivă și prelegeri clinice pe specii
- Parazitologie
- boli parazitare și prelegeri clinice pe specii
- Oncologie
- Clinică medicală și prelegeri clinice pe specii
- Toxicologie
- Reproducție
- Medicina animalelor acvatice și acvacultură
- Medicină veterinară și sănătate publică
- Farmacologie
- Bunăstarea și protecția animalelor
- Parazitologie
- Epidemologie
- Anesteziologie
- Anatomie patologică
- Semiologie și laborator clinic
- Propedeutică
- Boli infecțioase. Medicină preventivă și prelegeri clinice pe specii
- Parazitologie
- boli parazitare și prelegeri clinice pe specii
- Oncologie
- Clinică medicală și prelegeri clinice pe specii
- Toxicologie
- Reproducție
- Medicina animalelor acvatice și acvacultură
- Medicină veterinară și sănătate publică
- Clinică medicală și prelegeri clinice pe specii
- Igienă și tehnologie alimentară
- Obsterică
- Clinică chirurgicală și prelegeri clinice pe specii
- Toxicologie
- Clinică chirurgicalpă și prelegeri clinice pe specii
- Radiologie
- Inspecția și controlul produselor și alimentelor de origine animală
- Clinică medicală și prelegeri clinice pe specii
- Igienă și tehnologie alimentară
- Boli infecțioase
- medicină prevntivă și prelegeri clinice pe specii
- Clinică
- Inspecția și controlul produselor și alimentelor de origine animală
- Clinică chirurgicală și prelegeri clinice pe specii
- Mangementul activității de cercetare științifică
- Radiologie
- Medicină veterinară de urgență
- Clinică medicală și prelegeri clinice pe specii
- Tulburări de reproducere și prelegeri clinice de specii
- Boli infecțioase
- medicina preventivă și prelegeri clinice pe specii
- Ortopedie și podotehnie
- Managementul siguranței alimentelor
- Medicină legală și diagnostic necropsic
- Terapeutică
- Deontologie
- Managementul bolilor eumegătoarelor
- Managementul bolilor de păsări
- Managemnetul bolilor suinelor
- Managemnetul creșterii animalelor
- Managementul bolilor ecvinelor
- Urgențe în medicina animalelor sălbatice
- exotice
- din rezervații și grădini zoologice
- Medicină legală și diagnnostic necropsic
- Legislație
- Farmacie
- Managementul bolilor rumegătoare
- Urgențe în medicina animalelor de companie
- Urgențe în medicina animalelor sălbatice
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Medicină, în Bucuresti
- Medicină veterinară (în limba engleză)Facultatea de Medicină Veterinară
- Biofizică medicală și biotehnologie celularăFacultatea de Medicină
- Academia Europeană pentru Asistenți MedicaliAcademia Europeană pentru Asistenți Medicali
- Nutriție și Siguranță AlimentarăFacultatea de Medicină
- Medicină veterinarăFacultatea de Medicină Veterinară
- Medicina (in limba engleza)Facultatea de Medicină
- FarmacieFacultatea de Farmacie
- Asistenţă medicală generalăFacultatea de Asistență Medicală – Târgu Jiu
- Medicină veterinarăFacultatea de Medicină Veterinară
Facultatea de Medicină Veterinară
Învăţământul medical veterinar ieşean datează de aproape un secol. "La începutul secolului XX funcţiona în cadrul Facultăţii de Ştiinţe din Iaşi o catedră de Agricultură, similară catedrei de Chimie agricolă înfiinţată la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti. În 1910, în cadrul acestei catedre se predau: Nutriţia plantelor şi a animalelor agricole, Prepararea vinului şi Lăptăria. La 7 iunie 1911 un grup de profesori format din Haralamb Vasiliu - titularul catedrei de Chimie agricolă, P. Bujor, A. Popovici, şi I. Simionescu, au propus înfiinţarea la Facultatea de Ştiinţe a unei secţii de ştiinţe agricole. Cursurile erau repartizate pe o durată de 2 ani în trei grupe. De la 17 mai 1913 secţia de Ştiinţe agricole a avut un regulament propriu de funcţionare, dar în preajma aceluiaşi an era în primejdie să-şi piardă un post de conferenţiar la zootehnie, altul la economie rurală precum şi un post de conferenţiar diurnist la medicina veterinară, posturi suprimate din cauza împrejurărilor excepţionale şi nefavorabile prin care a trecut ţara". (Arhivele Statului Bucureşti, Fond. Min. Instr. Dos. 2681/1913, f.189) Deşi aceste documente atestă practici veterinare universitare încă de la începutul secolului XX sub cupola academică a tărâmurilor ieşene, abia peste şase decenii se materializează concret acest deziderat. Facultatea de Medicină Veterinară a fost înfiinţată în 1961, asigurându-i-se la acea perioadă, o baza materială ultramodernă în care îşi desfăşurau activitatea personalităţi marcante ale învăţământului veterinar superior românesc. Până în 1974, Facultatea funcţionează ca unitate individuală din cadrul Institutului Agronomic Iasi, are o durată de 5 ani şi disciplinele structuate în 4 catedre. În 1974 se uneşte cu Facultatea de Zootehnie şi este transformată în secţia de Medicină Veterinară a Facultăţii de Zootehnie şi Medicină Veterinară. În anul 1986, dupa o nouă organizare, Facultatea se regăseşte în cadrul Facultăţii de Agronomie sub titulatura de Catedra de Medicină Veterinară. Începând cu anul 1990, Facultatea revine la denumirea firească de Facultatea de Medicină Veterinară, organizată pe principiile învăţământului medical veterinar modern, în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară.Informatii despre Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti
Cu o tradiție de 165 de ani în învățământul agronomic, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV București) a reușit să devină de-a lungul timpului un pol de excelență al învățământului agronomic și cercetării științifice în domeniu, orientat spre dezvoltarea profesională a indivizilor, interedisciplinaritate și internaționalizare.
USAMV București oferă studenților săi un mediu academic modern, efervescent și intercultural, menit să susțină atât dezvoltarea personală, cât și profesională în domenii de actualitate, importante pentru dezvoltarea economiei unei societăți.
Prin intermediul programelor de studii de licență, masterat și doctorat studenții au oportunitatea de a se forma profesional și specializa în domenii de interes. Dobândind competenţe corespunzătoare exigenţelor pieţei forţei de muncă, absolvenții Universității noastre au posibilitatea de a obține rapid un loc de muncă după finalizarea studiilor conform pregătirii lor profesionale.
Universitatea noastră și-a propus să răspundă nu numai laturii profesionale a vieții de student, ci și celei personale. Condițiile, la nivel european, pentru formarea profesională, sunt dublate de condiții, la fel de bune, de locuire și de petrecere a timpului liber în cele două campusuri – „Agronomie – Herăstrău” și „Medicină Veterinară – Cotroceni”. De asemenea, competițiile sportive și evenimentele culturale sunt o prezență constantă în viața studenților din campus, în toate anotimpurile și, în plus, în fiecare an, se desfășoară o competiție cu mare tradiție în rândurile studenților agronomi din toată țara –
AGRONOMIADA.
Alegând să faci parte din comunitatea noastră academică, vei avea șansa să:
- Studiezi în două campusuri moderne, europene (campusul „Agronomie-Herăstrău” și „Medicină Veterinară – Cotroceni”), cu toate facilitățile (cămine, cantine studențești, sală și terenuri de sport, Parc Dendrologic, Grădină Botanică)
- Utilizezi cele mai noi echipamente de specialitate pe parcursul activităților didactice și de cercetare, Universitatea dispunând de 12 centre ce cercetare științifică și 3 stațiuni didactice și de cercetare-dezvoltare (Moara Domnească, Istrița, Pietroasa)
- Beneficiezi de expertiza unui corp didactic cu competențe și abilități în domeniu, care pune la dispoziția studenților atât informațiile teoretice, cât și experiența practică dobândită de-a lungul carierei
- Participi la mobilități de studiu și plasament în cadrul programului Erasmus+, la una dintre universitățile partenere, având șansa de a face schimb de experiență și a-ți completa cunoștințele de specialitate
- Faci parte din asociațiile studențești și să te implicit activ în organizarea evenimentelor pentru studenți
- Iei contact direct cu angajatorii încă din perioada studenției, prin intermediul stagiilor de practică și participând la evenimente de carieră organizate în cadrul Universității (târgului de job-uri, mese rotunde cu angajatorii, workshop-uri etc.)
A fi student la USAMV București înseamnă să fii student european, într-o Universitate în care tradiția și modernitatea se întrepătrund cu succes, oferind societății profesioniști de viitor.