Despre program

Facultatea de Medicinǎ Dentară a funcţionat iniţial ca un departament în cadrul Facultǎţii de Medicinǎ. Începând cu anul academic 2007-2008, Facultatea de Medicinǎ Dentarǎ a devenit o entitate distinctă în cadrul Universitǎţii „Ovidius” din Constaţa. Facultatea de Medicină Dentară are în componenţă două dintre specializările domeniului: Medicină Dentară, Tehnică Dentară. Facultatea beneficiază de o bază logistică şi materială la standarde europene, punând la dispoziţia studenţilor tot ceea ce este necesar pentru asigurarea unui învăţământ de înaltă calitate. Ca urmare a clasificării şi ierarhizării Universităţilor din România, Facultatea de Medicină Dentară din Universitatea „Ovidius” din Constanţa a obţinut CATEGORIA A. Toate disciplinele au aparatură de ultimă generaţie şi sunt complet informatizate, studenţii având posibilitatea înregistrării fişelor şi manoperelor efectuate pacienţilor aflaţi în tratament având, în acelaşi timp, acces prin internet la sursele de documentare din domeniu. Membrii corpului academic au câştigat în ultimii 5 ani peste 30 granturi finanţate naţionale şi internaţionale.

Domeniu
Medicină
Domeniu de licenta/master
Medicină dentară
Specializare
Medicină dentară
Tip program
Licență
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
6 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Anatomie si embriologie
  • Bazele fizicii si biofizicii in medicina dentara
  • Chimie
  • Fiziologie generala
  • Histologie
  • Biologie celulara si moleculara
  • Stiinte comportamentale
  • psihologie medicala
  • Metodologia cercetarii stiintifice
  • Anatomie si embriologie
  • Biochimia cavitatii orale
  • Fiziologia sistemului orofacial
  • Limba straina
  • Informatica medicala
  • Morfologia si semiologia sistemului stomatognat
  • Practica de specialitate
  • Educatie fizica
  • Medicina dentara preventiva
  • Notiuni de specialitate in limba engleza
  • Diagnostic orodentar si ergonomie
  • Imunologie
  • Histologia cavitatii orale
  • Tehnologia protezelor dentare
  • Microbiologia cavitatii bucale. Parazitologie. Virusologie
  • Anatomie patologica
  • Patologie generala si oro-maxilo-faciala
  • Dermatologie
  • Farmacologie
  • Tehnologia protezelor dentare
  • Materiale dentare
  • Anatomie topografica si clinica
  • Notiuni de specialitate in limba franceza
  • Metodologia studiului individual
  • Semiologie medicala
  • Limba straina
  • Educatie fizica
  • Practica de specialitate
  • Implicatiile clinice ale nanotehnologiilor si materialelor moderne in medicina dentara
  • Educatie pentru promovarea sanatatii
  • Medicina interna
  • Endocrinologie
  • Fitiziologie
  • Chirurgie si anesteziologie generala
  • Obstetrica/ Ginecologie
  • Pediatrie
  • Igiena
  • Medicina dentara preventiva
  • Protetica dentara fixa
  • Ocluzologie
  • Psihiatrie
  • Radiologie generala
  • Neurologie
  • Chirurgie si anesteziologie generala
  • O.R.L.
  • Oftalmologie
  • Boli infectioase. Epidemiologie
  • Fizioterapie
  • Odontoterapie conservativa
  • Practica de specialitate
  • Genetica
  • Biostatistica
  • Odontoterapie restauratoare
  • Endodontie
  • Chirurgie orala si anesteziologie
  • Radiologie in medicina dentara
  • Medicina dentara comunitara
  • Ortodontie si ortopedie dentofaciala
  • Medicina legala
  • Protetica dentara fixa
  • Estetica dento-faciala
  • Patologia mucoasei cavitatii orale asociate infectiei HIV-SIDA
  • Organizarea activitatii in cabinetul de medicina dentara
  • Protetica dentara mobila
  • Pedodontie
  • Ortodontie si ortopedie dento-faciala
  • Management in medicina dentara
  • Endodontie
  • Parodontologie
  • Chirurgie maxilo-faciala
  • Parologie orala
  • Practica de specialitate
  • Pacienti cu risc in medicina dentara
  • Managementul comportamentului in medicina dentara pediatrica
  • Reabilitare orala
  • Parodontologie
  • Implantologie orala
  • Urgente medico-chirurgicale
  • Protetica dentara mobilizabila
  • Urgente oro-dentare
  • Etica
  • deontologie
  • legislatie
  • istoria medicinei dentare
  • Gerontologie in medicina dentara
  • Pregatire lucrare de licenta
  • Malpraxisul in medicina dentara
  • Studiul interdisciplinaritatii in reabilitarea generala si orala

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Medicină, în Constanta

Facultatea de Medicină Dentară

Facultatea de Medicina Dentara din Iasi este o institutie academica structurata si organizata conform unor principii moderne, fiind de asemeni una dintre cele mai prestigioase facultati cu profil medical din tara - la nivel regional, national si chiar international. Istoricul sau a fost influentat de numeroase personalitati din medicina româneasca, iar multi dintre absolventii sai reprezinta acum nume semnificative pentru stomatologia româneasca si internationala. Trecutul sau onorabil si prezentul dinamic si modern constituie premizele pentru un viitor stralucit. 

Facultatea de Medicina Dentara din Iasi a fost creata în 1945 ca o sectie a Facultatii de Medicina, sub îndrumarea Prof. Dr. Nicolae Dutescu, fiind prima cu acest profil din tara. Din 1965 functioneaza ca facultate independenta, având cursuri cu o durata de 6 ani. Dupa 1989 si în special din 1992 facultatea noastra a parcurs un proces de dezvoltare continua, prin marirea numarului de cadre didactice si a numarului de studenti si prin modernizarea Clinicilor de specialitate si dotarea lor cu o baza materiala moderna, în concordanta cu exigentele mileniului III.

Informatii despre Universitatea "Ovidius" din Constanţa

Universitatea Ovidius este o instituție de învățământ superior publică fondată în 1961, devenită în 1990 o universitate multidisciplinară, cu programe de studii de licență, masterat și doctorat de calitate, recunoscută de instituții de acreditare naționale și internaționale cu grad de încredere ridicat. Cu peste 15.000 de studenți, Ovidius este cea mai mare universitate europeană la Marea Neagră.

Viziunea noastră este să fim recunoscuți ca lider regional în învățământul superior și cercetarea științifică, să fim prima opțiune în preferințele studenților din întregul areal al Mării Negre și nu numai. 

Suntem o poartă estică spre Europa și aspirăm să atragem un număr și mai mare de studenți români și străini, dar și cadre didactice și de cercetare dintre cele mai talentate. Ne străduim să atingem cele mai înalte standarde Europene în calitatea educației prin programe moderne la toate cele trei cicluri de studiu, pentru a pregăti absolvenți capabili să concureze pe piața forței de muncă din România, Uniunea Europeana și din întreaga lume. 

Ne propunem să devenim un pol al excelenței în educație și cercetare. Ne dorim să generăm cunoștințe avansate, prin cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare în diverse domenii ale activității umane, în parteneriat cu instituții naționale și internaționale de prestigiu.

Intenționăm să consacrăm pentru Universitatea Ovidius reputația unui centru cultural de excepție, a unui far care luminează drumul celor pasionați de cunoaștere și cultură. Ne dorim să profităm de mediul atât de divers și atât de deschis din punct de vedere etnic, religios și cultural, ca și de resursa de expertiză acumulată în cadrul universității pentru a răspândi lumina libertății de gândire și de exprimare, a drepturilor omului și a echității sociale în întreaga zonă a Mării Negre și dincolo de aceasta.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
ridicat
Bd. Mamaia, nr. 124, Aleea Universității nr.1
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea "Ovidius" din Constanţa
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer