Materiale şi tehnologii avansate pentru industria autovehiculelor
in cadrul Universitatea Politehnica Timişoara (UPT), din Timisoara, Banat
Despre program
Misiunea programului de studiu constă în:
– Formarea profesională iniţială şi permanentă, la nivel universitar şi postuniversitar, în domenii inginereşti şi interdisciplinare;
– Cercetare ştiinţifică şi tehnologică;
– Transfer ştiinţific şi tehnologic, producţie şi servicii specifice, pentru terţi.
Programul a fost conceput astfel încât să aducă studenţilor noi competenţe în domeniul alegerii şi testării materialelor avansate pentru autovehicule, precum şi competenţe noi în tehnologiile moderne de procesare şi fabricare a componentelor autovehiculelor. Scopul programului este de a asigura specializarea la standarde ridicate şi de calitate, necesare asigurării competitivităţii în spaţiul European. Programul de master vine în întâmpinarea cererii crescute de specialişti (pentru cercetare şi industrie), cu un bagaj de cunoştinţe şi abilităţi în domeniul inginerie materialelor pentru industria autovehiculelor, precum şi în abordarea problemelor de modelare şi simulare a proceselor prin mijloace informatice în vederea optimizării lor. Abordarea problemelor de vârf, cum ar fi dezvoltarea şi integrarea noilor materiale în dispozitive de înaltă tehnologie din industria autovehiculelor, reclamă cunoştinţe avansate în domenii ca: matematică, ştiinţa materialelor, tehnologia materialelor, informatică.
Științe Inginerești
Ingineria materialelor
Ştiinţa materialelor
Master
Romana
Acreditat
2 ani
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
- Tehnologii moderne de elaborare a materialelor metalice în industria autovehiculelor
- Analiza experimentală a tensiunilor și deformațiilor
- Procedee avansate de turnare a materialelor metalice
- Disciplină opțională 1
- Proiectarea asistată și simularea proceselor de prelucrare prin deformare plastică
- Proiectarea și caracterizarea materialelor compozite
- Aplicații CAD/ CAM/ CAE
- Disciplină opțională 2
- Expertize tehnice și legislație în industria autovehiculelor
- Tehnologii avansate de procesare a materialelor metalice în industria autovehiculelor
- Calitate
- mediu și reciclarea componentelor autovehiculelor
- Disciplină opţională 3
- Practică cercetare / profesională
- Elaborarea lucrării de disertație
- Examen de disertaţie
Intra in familia Educativa
--- lei
--- lei
---
---
---
---
---
---
Alte programe din domeniul
Științe Inginerești, în Timisoara
- Ingineria substanţelor anorganice şi protecţia mediuluiFacultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului
- Ingineria sistemelor electroenergeticeFacultatea de Electrotehnică şi Electroenergetică
- Infrastructuri pentru transporturiFacultatea de Construcţii
- Administrarea bazelor de dateFacultatea de Automatică și Calculatoare
- Chimia şi ingineria substanţelor organice, petrochimie şi carbochimieFacultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului
- Inginerie industrială – învăţământ cu frecvenţă redusăFacultatea de Mecanică
- Ingineria sistemelor automateFacultatea de Automatică și Calculatoare
- Inginerie electricăFacultatea de Electrotehnică şi Electroenergetică
- Inginerie mecanică avansatăFacultatea de Mecanică
Facultatea de Inginerie din Hunedoara
Misiunea de bază a Facultăţii constă în dezvoltarea competitivă a învăţământului universitar şi extinderea calitativă a activităţii de cercetare. Principalele obiective ale Facultăţii de Inginerie din Hunedoara sunt:
- deschiderea facultăţii spre societate, prin intensificarea preocupărilor pentru formarea continuă, alături de cooperarea ştiinţifică şi academică în plan naţional şi internaţional, cu toate mediile profesionale interesate;
- menţinerea unui nivel ridicat a calităţii formării profesionale şi cercetării ştiinţifice în domeniul ştiinţelor inginereşti;
- consolidarea sistemului de evaluare a calităţii procesului didactic, de cercetare şi de management universitar;
- atragerea unui număr sporit de studenţi pentru formarea acestora în profil larg, cu spirit de acţiune şi creativitate tehnică;
- dezvoltarea competenţelor şi compatibilităţilor pentru o cooperare eficientă pe plan internaţional şi participarea activă la eforturile de integrare în spaţiul academic european.
Informatii despre Universitatea Politehnica Timişoara (UPT)
Înfiinţată în anul 1920, la scurt timp după unirea teritoriilor româneşti, într-un context european marcat de redefinirea statală şi tarele primului război mondial, Şcoala Politehnică din Timişoara – cum s-a numit la început – a constituit răspunsul pentru una din cerinţele formulate de societatea românească a vremii, şi anume formarea de ingineri.
Universitatea Politehnica Timişoara, universitate de cercetare avansată şi educaţie, este astăzi una dintre şcolile româneşti cu tradiţie, recunoscută în plan naţional şi internaţional, atât prin activitatea generaţiilor de cadre didactice, cât şi prin activitatea de excepţie a unor academicieni prestigioşi.
În structura Universităţii Politehnica Timişoara sunt incluse facultăţi, departamente, catedre, institute şi centre de cercetare, laboratoare, biblioteci, cămine, cantine, baze sportive, precum şi serviciile tehnice şi administrative, editura şi tipografia, policlinica studenţească. Cele 10 facultăţi ale universităţii asigură programe de studii pentru aproximativ 13500 studenţi. În cadrul celor 25 departamente îşi desfăşoară activitatea aproape 700 cadre didactice, iar personalul administrativ şi auxiliar numără în jur de 500 cadre. Universitatea Politehnica Timişoara este recunoscută ca protagonist remarcabil pe scena cercetării ştiinţifice atât în plan naţional, cât şi internaţional. Existenţa si funcţionarea unui număr considerabil de centre de cercetare (25), în care activează echipe de cercetători ce pun cu succes în practică strategia de cercetare a instituţiei, conferă universităţii prestigiu profesional şi, în acelaşi timp, furnizează sursa fondurilor destinate dezvoltării. Actualizarea rezultatelor cercetării în lucrări ştiinţifice, brevete de invenţie ori produse realizate constituie o garanţie a competenţei, seriozităţii şi profesionalismului instituţional.
Activitatea didactică din Universitatea Politehnica Timişoara este organizată în paradigma Bologna, programele de studii corespunzând celor trei cicluri, LICENŢĂ, MASTERAT şi DOCTORAT. Interesată să răspundă cerinţelor de pe piaţa muncii precum şi necesităţii de formare şi dezvoltare pe tot parcursul vieţii, determinată de provocările complexe ale societăţii moderne, Universitatea Politehnica Timişoara organizează programe de STUDII POSTUNIVERSITARE, al căror obiectiv principal este actualizarea / dezvoltarea / perfecţionarea de numeroase calificări universitare. Portofoliul de specializări oferite de Universitatea Politehnica Timişoara răspunde nevoilor societăţii actuale, reflectând raporturile strânse pe care universitatea le întreţine cu mediul socio-economic. Specializările sunt adaptate în permanenţă celor mai noi tendinţe în domeniu, răspunzând cerinţelor de pregătire teoretică şi practică necesară inserţiei absolvenţilor pe piaţa muncii.
Universitatea Politehnica Timişoara dispune de o infrastructură care garantează desfăşurarea în foarte bune condiţii a activităţilor didactice şi de cercetare. Deopotrivă sub aspect imobiliar şi al echipamentelor, baza materială de excelenţă a universităţii reprezintă consecinţa preocupării de modernizare şi realizare de investiţii din ultimul deceniu. Campus-ul universitar cuprinde 16 cămine studenţeşti care oferă 6500 locuri de cazare, cu aproximatie, o cantină studenţească, o policlinică studenţească şi două baze sportive performante.
În deplină concordanţă cu misiunea asumată şi cu dorinţa de a se afirma la nivel internaţional, Universitatea Politehnica Timişoara dezvoltă în prezent relaţii de colaborare fructuoase cu numeroase universităţi din Europa, SUA, Asia, America de Sus şi Canada, concretizate în peste 190 acorduri de colaborare încheiate în cadrul unor programe din Uniunea Europeană sau în mod direct.