Managementul strategic al resurselor umane

Despre program

► ISTORICUL PROGRAMULUI DE STUDII 

Programul de studii masterale Managementul strategic al resurselor umane a fost înființat în anul 2008, primind autorizaţie de funcţionare provizorie în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice (în domeniul de studiu Management).  După școlarizarea primelor 3 promoții, cu ocazia evaluării periodice din anul 2013, programul a fost acreditat de către Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (A.R.A.C.I.S.), primind calificativul „încredere”.  

► DESCRIEREA PROGRAMULUI DE STUDII 

1. MISIUNEA PROGRAMULUI DE STUDII

Racordată atât la exigenţele de formare şi perfecţionare a economiştilor de care economia şi societatea românească au nevoie, cât şi la potenţialul economic al judeţului Argeş şi al României, la capacitatea de absorbţie a pieţei forţei de muncă, misiunea programului de studiu „Managementul Strategic al Resurselor Umane” este de a formare specialişti în domeniul Management, economişti capabili să devină: buni specialiști în organizarea activităţii din cadrul întreprinderilor prestatoare de servicii; buni cunoscători al tendinţelor actuale din economie, capabili să se implice cu succes în identificarea acestora şi soluţionarea problemelor ce apar; promotori şi susţinători activ al schimbărilor; administratori eficienți ai relaţiilor obiective dintre întreprinderea modernă prestatoare şi cerinţele mediului ambiant. Programul vizează crearea de competențe, abilități și deprinderi care să faciliteze viitorilor absolvenţi o bună adaptare la cerinţele pieţei muncii din România, Uniunea Europeană şi mediului de afaceri contemporan.  

2. OBIECTIVE DE FORMARE ŞI COMPETENȚE 

Programul  de  studii universitare de master Managementul Strategic al Resurselor Umane are ca obiective de formare să  pregătească  specialişti  în  domeniul Management care să fie capabili să:  

♦ manifeste preponderent abilităţi şi deprinderi compatibile cu ceea ce este reprezentativ, nou şi dinamic în actuala economie şi cu ce ceea ce se prefigurează ca evoluţie viitoare;

♦ deţină capacitatea de a evidenţia viziuni moderne şi flexibile privind rolul specialistului în lumea afacerilor, în relaţiile dintre întreprindere şi mediul său extern, în analiza şi previziunea fenomenelor economice importante, a cerinţelor pieţei actuale şi potenţiale;  

♦ deţină capacitatea de a promova şi dezvolta proiecte proprii în care componentele de noutate şi satisfacerea cerinţelor pieţei să fie predominante;

♦ deţină capacitatea de a manifesta disponibilitatea de a-şi perfecţiona pregătirea şi de a accede, pe bază de rezultate concrete şi competenţă, de la funcţiile de execuţie la cele de analiză şi conducere, contribuind astfel în mai mare măsură la realizarea şi la creştere performanţei organizaţiilor din care fac parte;

♦ stăpânească un limbaj economic care să le ofere capacitatea de a comunica în scris şi verbal în limba română şi într-o limbă de circulaţie internaţională;

♦ utilizeze calculatorul în lucrări specifice programului de studiu;

♦ stăpânească metodele şi tehnicile de execuţie specifice programului de studiu;

♦ abordeze interdisciplinar şi comparativ problemele din domeniile şi direcţiile economice, contribuind pe această cale la ridicarea nivelului calitativ al viitorilor salariaţi din firme;

♦ identifice activităţile din cadrul organizaţiei şi să stabilească succesiunea şi durata acestora în vederea elaborării structurilor organizatorice;

♦ să-şi dezvolte capacitatea de analiză şi sinteză a datelor şi informaţiilor din diverse surse alternative din literatura de specialitate în vederea formulării de argumente, decizii şi demersuri concrete;

♦ să-şi formeze abilităţi privind managementul informaţiei şi al documentelor specifice diverselor activităţi;

♦ să-şi dezvolte capacitatea de a lucra în echipă în vederea soluţionării unor studii de caz şi elaborării unor proiecte profesionale;

♦ să-şi formeze abilitatea de a lucra într-un context internaţional având în vedere integrarea şi globalizarea tot mai evidentă a diverselor domenii;

♦ să-şi dezvolte capacitatea de adaptare la noi situaţii. 

Realizarea acestor obiective are ca finalitate dobândirea următoarelor competene profesionale şi competene transversale:

• COMPETENȚE PROFESIONALE:

Competenţa 1 – Identificarea nevoilor de dezvoltare a resurselor umane din organizație

Competenţa 2 –  Elaborarea strategiei de resurse umane la nivel de organizaţie, considerând viziunea firmei şi situaţia pieţei muncii;

Competenţa 3 – Evaluarea performanţelor profesionale ale resurselor umane, motivarea şi recompensarea angajaţilor;

Competenţa 4 –  Utilizarea unor metode calitative şi cantitative de cercetare în domeniul managementului resurselor umane;

Competenţa 5 – Rezolvarea problemelor legate de resursele umane: comunicare organizațională, managementul conflictelor, negociere.

• COMPETENȚE TRANSVERSALE:

CT1  Aplicarea normelor şi valorilor de etică profesională pentru luarea deciziilor şi realizarea independentă sau în grup a unor sarcini / obiective complexe la locul de muncă;

CT2 Planificarea şi organizarea resurselor umane în cadrul unui grup sau a unei organizaţii, în condiţii de conştientizare a responsabilităţii pentru rezultatele profesionale;

CT3 Asumarea nevoii de formare continuă pentru a crea premisele de progres în carieră şi adaptare a propriilor competenţe profesionale şi manageriale la dinamica mediului economic. 

Domeniu de licenta/master
Management
Specializare
Management
Tip program
Master
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
2 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Pitesti

Facultatea de Stiinte Economice si Drept

Istoricul existenței actualei Facultăți de Stiințe Economice și Drept începe în anul 1996, când, cadrul Facultății de Științe, au fost autorizate să funcționeze programele de studii „Contabilitate și informatică de gestiune” și „Managementul firmei”, cărora, în timp scurt, li s-au adăugat programele „Finanțe și bănci” și „Economia comerțului, turismului și serviciilor". După o primă încercare, neizbutită, de a obține autorizarea programului „Drept”, în anul 1998 a fost   autorizat programul „Administrație publică”. Numărul mare de studenți pe care specializările menționate mai sus l-au atras a permis ca în același an să fie înființată Facultatea de Științe Economice și Administrative.

În anul 2002 a fost autorizat provizoriu programul „Drept”, în cadrul aceleiași facultăți, care și-a modificat însă denumirea în Facultatea de Științe Economice, Juridice și Administrative. În anul 2007  s-a produs divizarea Facultății de Științe Economice, Juridice și Administrative  în două facultăţi distincte - Facultatea de Ştiinţe Economice şi Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative.

O bună perioadă de timp cele două facultăți au continuat să se dezvolte, reușind să acrediteze noi programe de studii de licență și de master.

După anul 2008 se observă o scădere a numărului de studenți din universitățile românești, ca și din cele două facultăți ale Universității din Pitești. Pentru a redresa situația și a da un nou impuls dezvoltării, noua conducere a universității, rezultată în urma alegerilor academice din primăvara anului 2016, a adoptat un plan de măsuri, care a inclus și reorganizarea instituției. Acest ultim proces s-a concretizat în reducerea numărului facultăților componente, de la 11 la 6, una din noile facultăți astfel create fiind Facultatea de Științe Economice și Drept, formată prin fuzionarea Facultății de Drept și Științe Administrative cu Facultatea de Științe Economice.

Misiunea Facultății de Științe Economice și Drept  este să formeze și să perfecționeze personal calificat și înalt calificat pentru domeniile economic, juridic și administrație publică și să dezvolte cercetarea științifică în domeniile menționate.

Obiectivul principal al Facultății de Științe Economice și Drept este îmbunătățirea rezultatelor activităților educaționale și de cercetare științifică în scopul creșterii vizibilității și poziției facultății în mediul academic național și internațional.

Obiectivele strategice ale Facultății de Științe Economice și Drept sunt:

  • Perfecționarea și extinderea activităților specifice realizării misiunii didactice a facultății;
  • Dezvoltarea activității de cercetare științifică;
  • Întărirea legăturilor cu mediul socio-economic și creșterea vizibilității facultății;

Creșterea calității activităților și proceselor desfășurate în facultate.

Pitești Str. Târgul din Vale, nr. 1, Argeș, România, 110040

Informatii despre Universitatea din Pitești

Universitatea din Pitești este o instituție de învățământ și de cercetare, având ca scop formarea de specialiști în domeniile de învățământ universitar tradițional, învățământ tehnic, învățământ economic, juridic și administrativ, învățământ teologic, educație fizică și sport si abordarea unor teme de cercetare științifică de interes național și internațional.

Universitatea din Piteşti este o instituţie de învăţământ superior de stat, acreditată, cu personalitate juridică. Are caracter nonprofit, este apolitică şi dispune de autonomie academică în conformitate cu prevederile legale în vigoare, fiind parte a sistemului naţional de învăţământ superior.

Învăţământul superior de stat din Piteşti a luat fiinţă în anul 1962, sub denumirea de Institutul Pedagogic Piteşti, cu trei facultăţi: Filologie, Matematică şi Ştiinţele Naturii. În anul 1969, odată cu dezvoltarea industriei constructoare de maşini, în judeţul Argeş se înfiinţează şi Institutul de Subingineri, subordonat Institutului Politehnic Bucureşti. Cele două institute fuzionează în anul 1974 sub denumirea de Institutul de Învăţământ Superior Piteşti care, prin Ordinul Ministrului Învăţământului nr.4.894 /23.03.1991, a devenit Universitatea din Piteşti.

In decursul timpului, Universitatea din Pitești a devenit o instituţie emblematică pentru învățământul românesc. Cu peste 50 de ani de activitate in învățământul superior, Universitatea din Piteşti isi urmeaza cu succes misiunea de a forma specialişti cu pregătire superioară pentru învăţământ, ştiinţă, cultură, activităţi economice şi sociale, competenţi şi competitivi pe piaţa muncii din ţară şi străinătate, răspunzând cerințelor societăţii contemporane.

Statut Universitate
public
Acreditare Universitate
autorizat
Grad de încredere
---
Pitești Str. Târgul din Vale, nr. 1, Argeș, România, 110040
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea din Pitești
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer