Managementul strategic al resurselor umane

Despre program

Programul de studii din cadrul Facultății de Științe Economice are o misiune centrată pe învăţământ şi cercetare ştiinţifică proprie dar corelată cu misiunea instituţională. Astfel, programul de studii universitare de masterat ”Managementul strategic al resurselor umane” îşi propune să dezvolte o categorie de profesionişti capabili să se integreze cu succes pe piaţa muncii, să participe la programe de cercetare ştiinţifică locală, naţională şi internaţională şi să valorifice prin contracte şi publicaţii de specialitate rezultatele cercetării ştiinţifice; să contribuie la dobândirea unor avantaje competitive pe piaţă pentru organizaţiile în care vor acţiona în calitate de specialişti. Pentru îndeplinirea misiunii, sunt propuse ca şi obiective specifice următoarele: facilitarea dobândirii cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate într-un sistem operaţional care să asigure competenţă profesională şi socială a viitorilor absolvenţi, atât în ţară cât şi în străinătate; formarea de specialişti cu pregătire superioară în domeniu, corespunzător cerinţelor nivelului actual recunoscut pe plan naţional şi internaţional; oferirea de cunoştinţe profesionale pertinente în domeniile specializate prin intermediul disciplinelor prevăzute în planurile de învaţământ; participarea studenţilor la programe de cercetare ştiinţifică locală, naţională şi internaţională cu subiecte ce aparţin programului de studii.

Domeniu de licenta/master
Management
Specializare
Management
Tip program
Master
Limba de predare
Romana
Statut acreditare
Acreditat
Perioada de studii
2 ani
Forma de invatamant
IF - cu frecvență
Cursuri pe care le vei parcurge
  • Managementul strategic al resurselor umane
  • Metodologia cercetării sociale
  • Leadership în organizații
  • Metodologia analizei datelor: tehnici de data mining
  • Managementul proiectelor
  • Comportament organizațional
  • Strategii decizionale în grupuri și organizații
  • Populație și dezvoltare
  • Comunicare organizațională
  • Etică managerială și responsabilitate socială corporată
  • Planificare strategică în organizații
  • Curs opţional 1
  • Practică de specialitate 2
  • Tehnici de negociere
  • Curs opţional 2
  • Stagiu de documentare bibliografică și de aprofundare a principiilor de etică și integritate academică

Intra in familia Educativa

În România, un absolvent are de ales între peste 5.000 de programe de licență și de master de la 520 de facultăți din 100 de universități.
Taxă studii/an
--- lei
Taxă de înscriere
--- lei
Număr total de locuri
---
Candidați per loc
---
Locuri buget
---
Locuri taxă
---
Ultima medie (buget)
---
Ultima medie (taxă)
---
Alte programe din domeniul
Științe Economice, în Sibiu

Facultatea de Ştiinţe Economice

Facultatea de Ştiințe Economice reprezintă o structură didactico-științifică și administrativă a Universității „1 Decembrie 1918” Albă Iulia, având rolul de a coordona procesul de învățământ și cercetare la specializări din cadrul aceluiași profil sau profile conexe. În cadrul facultății își desfășoară activitatea, ca unitate de bază a facultății, cu caracter eminamente didactico-științific, Departamentul de științe Economice și Gestiunea Afacerilor. Facultatea de științe Economice este una dintre cele mai tinere facultăți din cadrul Universității “1 Decembrie 1918” Albă Iulia, funcționând sub această titulatură începând cu anul 2014.

Informatii despre Universitatea "Româno-Germană" din Sibiu

Universitatea Româno-Germană din Sibiu a fost fondată în anul 1998, ca structură autonomă în cadrul Fundației Universitare pentru Integrare Europeană, persoană juridică de drept privat. În anul 1998, Institutul de Științe Administrative „Paul Negulescu” a înființat, în calitate de unic fondator, Fundația Universitară pentru Integrare Europeană, în cadrul acesteia luând ființă Universitatea Româno-Germană din Sibiu, care în anul universitar 2012-2013 este compusă din Facultatea de Drept și Științe Administrative și Facultatea de Științe Economice.

Denumirea instituției de învățământ superior și conținutul specific al curriculei universitare au fost concepute avându-se în vedere șansa valorificării puternicei tradiții regionale a relațiilor cu spațiul cultural și științific european pe filieră germană. Această idee a fost primită deosebit de pozitiv de către reprezentanții comunității germanilor din Romania și de către reprezentanții statului german în România, care și-au oferit, oficial, sprijinul în realizarea practică a acestui ambițios proiect, așa cum rezultă din scrisorile de acord și sprijin din partea acestor autorități și structuri.

Statut Universitate
privat
Acreditare Universitate
acreditat
Grad de încredere
mediu
Informații de acreditare și contact pentru Universitatea "Româno-Germană" din Sibiu
FII LA CURENT
Introdu adresa ta de mail ca să primești cele mai noi știri despre facultăți și universități. Nu trimitem spam.
Abonare email footer